FERICITUL EPISCOP IOAN SUCIU -69 de ani de la moarte

FERICITUL EPISCOP IOAN SUCIU -69 de ani de la moarte

Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda… Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Cristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate” (1Pt. 2,20b-23).

Dragii mei, știm că aceste cuvinte ale Sfântului Petru au fost asumate și trăite eroic de toți episcopii noștri, care urmează să fie beatificați în curând…

„Căci spre aceasta aţi fost chemaţi…”
Episcopii martiri cunoșteau foarte bine cuvintele din Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 2, 1-2: „Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în timpul încercării”.

Astăzi vom încerca să aflăm felul în care episcopul Ioan Suciu a întrupat în viața sa cuvântul revelat, modalitatea prin care a rămas puternic și netulburat în timpul prigoanelor, continuând să facă binele, pe urmele lui Isus.

„Iar dacă, pentru binele făcut…”
Mai întâi de toate, să ne oprim asupra binelui înfăptuit de episcopul Ioan Suciu care, după ce a fost hirotonit preot, în 1931, la Roma, s-a întors la Blaj, unde a făcut cateheză cu copii, inclusiv cu cei de etnie romă. A predat religia și limba italiană în liceele Blajului, dar și Omiletica și Morala la Academia teologică. A înființat Reuniunea Mariană și a publicat mai multe lucrări, printre care: Mica BiblieMicul catehismViața lui IsusEroismPovețe

Ales episcop auxiliar de Oradea Mare, pe 6 mai 1940, a fost hirotonit în 20 iulie 1940 în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea. Peste numai câteva săptămâni de la data hirotonirii sale ca episcop, Ioan Suciu se vede nevoit să poarte singur de grijă eparhiei, deoarece episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost alungat în România de către autoritățile maghiare, unde va rămâne până în 1947.

După întoarcerea la Oradea a episcopului Frențiu, în 1947, episcopul Suciu primește din partea Sfântului Scaun funcția de Administrator apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Înainte de a pleca de la Oradea, episcopul Suciu și-a afirmat încrederea deplină în providența divină, spunând: „Istoria nu o face nici Marx, nici Engels, ci Dumnezeu”.

Activitatea pastorală a episcopului Suciu nu s-a limitat numai la Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, ținând reculegeri spirituale la Beiuș, București și Cluj. În 1946 a vizitat deținuții politici de la Aiud, iar succesiv a consacrat Arhieparhia și familiile la Inima Neprihănită a Mariei. În 23 iunie 1948 a trimis o „instrucție sacerdotală” în care a îndemnat preoții și credincioșii greco-catolici să stea aproape de protopopi și de episcopi, ca să nu cedeze presiunilor care puneau în cumpănă credința și Biserica.

În preajma desființării Bisericii Greco-Catolice, episcopul Suciu organizează adorații împreună cu preoții și cu credincioșii în catedrala din Blaj, de la orele 23.00 la orele 24.00, celebrări la care catedrala era plină cu credincioși. În perioada petrecută în închisoare Rozarul era foarte des recitat…

„veţi pătimi şi veţi răbda…”
Pătimirile episcopului Ioan Suciu au început încă din 1943, odată cu vizitele întreprinse în parohii, locuri în care a întâlnit țăranii osteniți, săraci și deprimați, după cum i-a mărturisit într-o scrisoare episcopului Alexandru Rusu. În 1944 a fost pedepsit și obligat să stea în domiciliu forțat, din cauza identității sale române, iar în 3 septembrie 1948 a fost depus din funcție prin decret guvernamental. La 27 septembrie, în timp ce se afla în drum spre Sâmboleni, a fost ridicat de organele securității din Cluj și eliberat după câteva zile.

Este arestat în 27 octombrie, după ora 1.00 noapte, după ce la miezul nopții făcuse o vizită la Sfântul Sacrament. Este dus la Sibiu, apoi la București la Ministerul de Interne. Când a fost pus în libertate, cu amenințarea să nu mai predice, a răspuns: „Atunci puteți să mă dețineți imediat. Eu nu pot să nu predic”.

De la Ministerul de Interne, Ioan Suciu va fi dus, împreună cu alți episcopi, la Dragoslavele, locuința de vară a patriarhului, iar după alte câteva luni, la Mănăstirea Căldărușani. Înainte să ajungă la Sighet (26 octombrie 1949), Ioan Suciu petrece o scurtă perioadă de detenție la Văcărești și Jilava.

În timpul interogatoriilor a fost amenințat că vor fi arestate cincizeci din rudele sale, cele mai apropiate. Dar pentru că nu a avut nimic de spus, securiștii nu au aflat informații care să-l compromită.

„că şi Cristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui…”
Începând cu luna mai 1951 starea de sănătate a episcopului Suciu se alterează simțitor, iar din pricina colitei mănâncă tot mai puțin. Ceea ce nu mânca, era împărțit în mod egal celorlalți confrați.

„Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…”
Înaintea batjocorilor episcopul a răspuns: „Este o faptă de milostenie sufletească a suporta nedreptățile. Lăsați-l să mă ocărască…”; sau când fost bruscat de un colonel, s-a adresat confraților, care erau gata să-l denunțe: „Vă rog, nu supărați instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea sufleului meu…”.

Întâlnindu-l în acea perioadă, cardinalul Alexandru Todea notează că din Ioan Suciu nu mai rămăsese aproape nimic. Căzut la pat, este hrănit de părintele Coriolan și asistat de episcopul Tit Liviu Chinezu.

„suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate…”
Cu puține ora înainte de trecerea la Tatăl, întrebat fiind de directorul închisorii cum se simte, murmură: „Puțin slăbit”. Peste câteva minute rostește cu glas înalt și răspicat rugăciunile Tatăl nostru și Născătoarea și înainte de orele 24.00 și-a pus sufletul în mâinile Domnului.

Prin februarie 1953, episcopul Suciu le spusese confraților: „Fraților, eu vă părăsesc. Mă duc în fața tronului Celui Preaînalt”. Iar pe părintele canonic Coriolan Tămâian l-a rugat să transmită următorul mesaj: „Spune-le că am murit pentru Cristos și pentru țară. Să fie demni!”

Cardinalul Iuliu Hossu a relatat că el, împreună cu episcopul Tit Liviu Chinezu și cu canonicul Coriolan, i-au făcut panehida și dezlegarea din urmă. În noaptea următoare episcopul Suciu a fost dus și așezat în groapa comună.

În viața sa, episcopul Suciu a promovat libertatea persoanei umane, subliniind că: „prin libertate, noi devenim persoane, adică ființe care strălucesc cu asemănarea și chipul lui Dumnezeu”. De aici deviza lui: „Să fim liberi ca să putem deveni oameni”. Amin.

Pr. Mihai Tegzeș

Despre autor

...

Publicatii

ian.0 Posts
feb.0 Posts
mart.0 Posts
apr.0 Posts
mai0 Posts
iun.0 Posts
iul.0 Posts
aug.0 Posts
sept.0 Posts