Potrivit unui comunicat de presă al Caritas Eparhial Oradea, în perioada 21-23 martie 2019, s-au desfășurat la Oradea o serie de întâlniri pe tema „Femeia romă, între prejudecată și destin”. Acestea au fost organizate de Asociația Caritas Eparhial Oradea, Fundația People to People, Universitatea din Oradea și Colegiul Național al Asistenților Sociali (Sucursala Bihor), bucurându-se de paraticiparea a peste 130 de persoane – asistenți sociali, cadre didactice, lucrători din servicii sociale, romi, neromi din țară.

Joi, 21 martie a.c., la Universitatea Oradea a avut loc o întâlnire cu studenții – viitori specialiști în asistență socială, pedagogie și resurse umane, vineri, 22 martie, a.c., la Hotel Continental Forum Oradea – Conferința și sâmbătă, 23 martie a.c., – Workshop de pedagogie experiențială.

Evenimentele au dorit a marca 3 zile importante din această lună precum: Ziua Femeii (8 martie), Ziua internaționala a asistenței sociale (19 martie) și Ziua internațională pentru eliminarea discriminării (21 martie). Participanții au dezbătut, pornind de la exemple reale de viață a femeilor rome care au reușit- cum ne putem schimba perspectiva din a vedea romii ca pe un grup vulnerabil (în special femeia romă), subiect pasiv al discriminării și al programelor de intervenție de orice fel – în subiect activ, persoane cu resurse care pot avea un cuvânt în intervențiile care le privesc și mai ales în crearea propriului destin.

Printre cocluziile celor trei zile de întâlniri se numără: importanța cunoașterii reale a comunității/grupului/sau a particularităților individuale ale celor cu care se lucrează, nevoia de a individualiza intervenția – să oferim ceea ce este nevoie, nu ceea ce avem disponibil – să înțelegem că nevoile noastre nu sunt neapărat nevoile celor cu care lucrăm, și să construim intervenții „de jos în sus” (bottom-up), importanța de a găsi resurse (mai ales umane) în comunitate/grup și de a construi pe resursele individuale ale persoanei, importanța ca specialiștii să cunoască și să recunoască propriile prejudecăți/limite /resurse legate de acest grup și necesitatea de a nu acționa singuri, ci atrăgând noi alte inițiative ori sprijinindu-i pe cei care au capacitatea să lucreze în acest domeniu.

Femeile, în general, au un rol major în creionarea viitorului propriilor copii, iar femeia romă ar trebui văzută ca o resursă majoră în care trebuie investit și care trebuie susținută în a schimba destinul familiei sau comunității din care face parte. Trebuie ca noi, profesioniștii, să avem puterea de a le spune „Da, poți!”

La întâlnire au fost împărtășite povești autobiografice, care au contribuit la aprofundarea temei și trasarea concluziilor, de către:

Alina Șerban – a prezentat show-ul autobiografic „Declar pe propria răspundere”, pornit în 2011 – despre lupta unei tinere rome (chiar ea) de a își asuma identitatea și de a își îndeplini visele. Este prima femeie de origine romă ce scrie şi joacă piese cu mesaje socio-politice, prima femeie romă regizoare ce a ajuns cu piesa sa manifest „Marea ruşine” să joace pe scena teatrului de stat, Excelsior. A jucat în lung metraje precum „Singură la nunta mea”- nominalizat la Caan. „Scris/nescris”, „Gipsy queen”.

Letiția Mark este una dintre cele mai de seamă și mai active femei rome, care a făcut mari eforturi pentru reducerea discriminării femeilor rome în România. Președinte al Asociației Femeilor Țigănci, a fost consultant CRCR, membră în Consiliul Naţional, FSD, Bucureşti; Consultant independent, CEDU 2000+; Consultant în Programul pentru Promovarea Culturii Rome, OSI, Budapesta; Lector în vizită la Universitatea St. John si Calgary, Canada; Reprezentant la Forum-ul Mondial de Combatere a Discriminării, Durban, Africa de Sud; Reprezentant la Conferința Europeană de Promovare a Femeilor şi Culturii Rome, Strasbourg, Franța; Reprezentant la Forumul Femeilor Rome, Decada de incluziune a romilor, Budapesta, Ungaria

Cătălina Olteanu – Este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția Rromani – Spaniolă și a Masteratului de Traduceri a Textului Literar Contemporan. Din anul 2009 face parte din echipa Asociației „Împreună”, expert în programe educaționale pentru romi. A făcut numeroase cercetări cu privire la istoria romilor – sclavia, holocaust, perioada comunistă, precum și utilizarea cuvântului țigan vs rom. Este implicată în promovarea „romilor invizibili” , cei care au reușit în viață dar care nu sunt cunoscuți, deoarece nu se încadrează în șablonul clasic cu privire la romi.

Anca Mezei – femeie romă, educatoare, care a avut curajul să-și accepte identitatea, să treacă dincolo de percepția comunității cu privire la ea și la rolul său și să facă mai mult. Lucrează cu copii de etnie romă, in vestind enorm în crearea stimei de sine și a încrederii în forțele lor proprii.

Loredana Mihaly – femeie rom, organizator comunitar, cadru didactic- profesor de limba romani, mentor pentru tineri romi, expert rom la Direcția de Asistență Socială din Baia Mare.

Echipa de organizare