Sâmbătă în săptămâna a II-a a Postului Mare – Marcu 1,35-44

Textul biblic
³⁵ Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga. ³⁶ Símon şi cei care erau cu el l-au căutat ³⁷ şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”. ³⁸ El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit!”. ³⁹ Şi a mers prin toată Galiléea, predicând în sinagogile lor şi scoţând diavoli. ⁴⁰ A venit la el un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. ⁴¹ Lui i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!”. ⁴² Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. ⁴³ Atunci, avertizându-l, îndată l-a trimis afară, ⁴⁴ spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului şi adu pentru curăţarea ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei!”.

Meditaţie
Miracolul vindecării leprosului capătă în acest fragment evanghelic sensul de «semn mesianic», evanghelistul Marcu insistând apoi asupra tăcerii impuse de Isus, secretul mesianic: «să nu spui nimănui nimic».

Leprosul e, prin excelenţă, cel marginalizat, exclus din poporul lui Dumnezeu, trebuia să-i avertizeze pe ceilalţi de la distanţă cu privire la necurăţia sa (Levitic 13,45). Isus denunţă aceste situaţii contrare evangheliei şi, în ciuda prescrierilor Legii, îl atinge. Astfel, cel are era necurat, exclus din societate, devine curat şi e trimis la preoţi, «să mărturisească împotriva lor», ei fiind cei ce hotărau cine este curat şi cine necurat, ce este sfânt ce e profan, cine e drept şi cine păcătos. Odată cu venirea lui Isus, a căzut zidul legii (Efeseni 2,14), pentru că Dumnezeu, Cel Sfânt, Cel Drept, s-a solidarizat cu noi, curăţindu-ne de păcatele noastre şi deschizându-ne calea spre el.

Evanghelia, vestea cea bună, se adresează celor marginalizaţi, care nu se integrează în sistemele lumii moderne, într-un sistem economic din care cel care nu poate produce şi consuma e dat la o parte; într-un sistem social, din care cel care ocupă un rol social infim e marginalizat la periferie; într-un sistem politic ce impune o veneraţie absolută, în care omul ce nu e dispus să renunţe la propria libertate e considerat duşman de clasă, element duşmănos, golan, inamic al statului; într-un sistem religios închis în faţa noutăţii lui Dumnezeu, care a absolutizat legea, riturile şi doctrinele. Ne amintim de profeţia din Isaia 61,1: «Spiritul Domnului Dumnezeu este asupra mea; de aceea Domnul m-a uns şi m-a trimis să aduc vestea cea bună săracilor, să leg [rănile] celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a porţilor celor închişi».

Isus însuşi a fost un marginalizat, răstignit în afara cetăţii (15,20), marginalizat de sistemul religios ca blasfemiator, refuzat de sistemul politic ca element subversiv. Astfel, cel marginalizat, în măsura în care se uneşte cu Isus, poate deveni o putere revoluţionară care să schimbe un întreg sistem, pentru că Dumnezeu e alături de cei slabi şi se foloseşte de ei pentru a combate orice sistem de marginalizare şi opresiune (imnul Magnificat, Luca 1,46-55).

Sistemele au tendinţa de a crea marginalizaţi, ţapi ispăşitori pentru problemele societăţii, cărora li se pune în cârcă tot răul. Din lista de marginalizaţi fac parte bătrânii, copiii, femeile, cei cu dizabilităţi fizice sau psihice, cei întemniţaţi etc. Ei bine, la judecata lui Dumnezeu, toată această scară de valori va cădea, pentru că cei marginalizaţi sunt imaginea lui Hristos care a fost marginalizat ca tâlhar, înşelător, blasfemiator, dar care pentru noi e «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri» (Marcu 12,10).

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA