Textul biblic
1 Când a intrat din nou în Cafárnaum, după câteva zile, s-a auzit că el este în casă. 2 Mulţi s-au adunat, aşa încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar el le vestea cuvântul. 3 Au venit la el aducând un paralizat purtat de patru [bărbaţi]. 4 Şi, neputând să-l aducă până la el din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul unde era el şi, după ce au făcut o deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paralizatul. 5 Văzând Isus credinţa lor, i-a spus celui paralizat: „Fiule, îţi sunt iertate păcatele”. 6 Stăteau acolo unii dintre cărturari care se întrebau în inimile lor: 7 „De ce vorbeşte acesta astfel? Spune blasfemie! Cine poate să ierte păcatele, decât singur Dumnezeu?”. 8 Îndată ce a cunoscut Isus în duhul său că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: „De ce vă întrebaţi [astfel] în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor: a spune celui paralizat «Păcatele îţi sunt iertate» sau a spune «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? 10 Însă, ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus celui paralizat – 11 îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!”. 12 El s-a ridicat şi, îndată, luându-şi targa, a ieşit în faţa tuturor, aşa încât toţi erau uimiţi şi-l glorificau pe Dumnezeu, spunând: „Niciodată nu am văzut aşa ceva”.

Meditaţie
Într-un crescendo continuu, acest prim miracol pe care Isus îl face în public încheie întreaga primă serie de povestiri şi o deschide pe cea a disputelor, care ne explică sensul miracolelor. La descoperirea semnificaţiei miracolului, mulţimea ajunge să exclame: «Niciodată nu am văzut aşa ceva!» (v. 12). Aceasta e exclamaţia iniţială de credinţă a creştinului în faţa căruia începe să se deschidă perspectiva evangheliei.

Mirarea se naşte în urma afirmaţiei lui Isus: «Fiule, îţi sunt iertate păcatele!» (v. 5), care explică sensul miracolului – «ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!» (v.10). Aşadar, Isus înfăptuieşte miracolul pentru a face văzută această «nouă putere», de a pune omul pe picioare nu doar în sens exterior, fizic, ci şi interior, sufleteşte, pentru a începe un drum nou. Isus nu e un simplu taumaturg al bolilor oamenilor şi ale sistemului, nu vindecă punctele slabe, ca să facă totul să funcţioneze la fel ca înainte sau mai bine decât înainte, nu propune mici trucuri exterioare, ci deschide un orizont cu totul nou, ce se concretizează în «puterea de a ierta păcatele» sau, mai bine spus, în reîmpăcarea cu Dumnezeu, izvorul oricărei reîmpăcări şi maturizări. Activitatea vindecătoare a lui Isus are ca scop iluminarea noului orizont al făgăduinţei lui Dumnezeu, care se împlineşte acum. În acest orizont, omul nu găseşte doar împlinirea personală, după puterile sale, ci se împlineşte în Dumnezeu, care s-a descoperit treptat ca fiind chip al omului, ţinta sa finală. Dacă păcătosul e omul care a dat greş în ţintei sale – Dumnezeu însuşi, se adevereşte acum ceea ce profeţise Ezechiel: «Vă voi curăți de toate întinările voastre și de toți idolii voștri vă voi purifica. Vă voi da o inimă nouă și un spirit nou voi pune în voi; voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Spiritul meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după hotărârile mele, să păziți și să împliniți judecățile mele» (Ezechiel 36, 25-27). Aşadar, paraliticul nu s-a ridicat doar pentru că picioarele lui au fost vindecate, ci pentru că a primit un spirit nou, Spiritul lui Dumnezeu, care îl face să se ridice şi să umble altfel decât înainte, într-un mod nou, în căile Domnului. Fiecare vindecare e, de fapt, o nouă şansă de a face binele.

Puterea evangheliei se adresează fiecărui om şi îl mântuieşte, pentru că «toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu» (Romani 3,23). «Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi […] Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi (1Ioan 1, 8.10).

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA