Episcopul Petru Pavel Aron, 255 de ani de la stingerea din viață

    ,,…Astfel şi-au câştigat românii din Transilvania, în locul
lui Klein, un alt arhiereu, cult şi erudit fără fudulie, smerit
ca sfinţii părinţi şi arhiereii cei mai aleşi ai Bisericii
creştine”.  Augustin Bunea

,,Adeseori Dumnezeu e acela care îndreptează cărările omului și schimbă durerile întru bucurie”, spunea Părintele și scriitorul Ion Agârbiceanu.  Fiind în exil la Roma, Episcopul Inochentie Micu-Klein, iubit și dorit de ceredincioși, în 1751 a renunțat la funcția de Episcop – o întristare grea s-a lăsat peste inimile celor care sperau să revină la Blaj. Împărăteasa Maria Tereza, anul următor, în 1752, îl numește pe Petru Pavel Aron Episcop al Bisericii Române Unite cu Roma.

Despre noul Episcop, Samuil Micu scria: ,,Acest Episcop foarte sfântă viață  au petrecut și au arătat lumii că și acum să poate ținea viața carea cetim că unii sfinți din cei de demult o au  ținut”.

Zenovie Pâclișanu vedea în Inochentie Micu-Klein Arhiereul cu aplecări spre politic, pentru emanciparea neamului său, și în Petru Pavel Aron, sfântul, aplecat mereu spre mântuirea sufletului.

Deși erau temperamente diferite, erau legați prin aceleași idealuri, ceea ce Inochentie începuse, Petru Pavel Aron avea să continue. Dacă Inochentie este Întemeietorul – pe ,,piatra fundamentală” a lui Inochentie ,,s-au clădit, completându-se, toate instituțiile bisericești și culturale ale Blajului, care mai târziu s-au dovedit atât de mult ale neamului”. Aron va fi al doilea Întemeietor, împlinindu-i gândul și visul. Petru Pavel Aron va fi ctitorul învățământului în limba română, fondatorul școlilor din Blaj.

Unirea cu Roma – în 1700 – este pentru amândoi, ,un vad menit a aduce pașii neamului, în viitor , spre cel mai propriu izvor de credință”; o apără și o răspândesc, pentru că Unirea cu Roma ne-a readus în Biserica Catolică de care am fost rupți fără voia noastră.

Trecerea dincolo de viața pământească, pe 9 martie 1764, a Episcopului Petru Pavel Aron, ne îndeamnă să-i mai privim viața, să-i căutăm modelul și să-i aducem îndreptățitul omagiu și azi, la 255 de ani de  la ,,plecare”.

Petru Pavel Aron provine dintr-o familie nobilă, este fiul parohului greco-catolic din Bistra, Teodor Aron. Familia este numeroasă, un frate al Episcopului a fost preot în Bistra, unde, în 1750, a ridicat o biserică de piatră, pe  care Arhiereul a sfințit-o în anul 1759.

Clasele elementare le urmează la Roșia Montană, după care, între anii 1730-1735, continuă studiile la Colegiul iezuit din Cluj, un institut deschis pentru toate etniile, frecventat și de români până la deschiderea Școlilor din Blaj. La Colegiul iezuit din Tîrnavia – Sâmbăta Mare (Slovacia), centru iezuit de prestigiu, a urmat filozofia (1735—1738).

Cu dorința de a-și realiza poiectul: culturalizatrea românilor și înzestrarea Bisericii Unite cu preoți de înaltă spiritualitate și cultură, Episcopul Inochentie va trimite primii bursieri în Apus, la Roma și la Viena, tineri aleși de el. Pentru studiul Teologiei la Colegiul Urban de Propaganda Fide, au fost trimiși  Grigore Maior, Silvestru Caliani și Petru Pavel Aron, care a studiat la Roma timp de patru ani (1740-1744).

Aceștia vor forma prima generație de intelectuali ai Bisericii Greco-Catolice. A doua generație a pornit de pe băncile Școlilor din  Blaj, a Școlilor Episcopului Petru Pavel Aron, fiind generația care a dat unele dintre figurile cele mai impunătoare ale culturii noastre: Samuil Micu, Gh. Șincai , P. Maior și I. Budai-Deleanu. Ei sunt creatorii și exponenții Școlii Ardelene, Iluminismul românesc, care a pus bazele culturii române moderne.

Potrivit cerințelor acelui timp, în 1742, pe 26  mai, Petru Pavel  Aron depune jurământul că va intra în Ordinul Sf. Vasile cel Mare și că va fi ,,pururea supus” Episcopului  său, ,, suo episcopo Joanni Innocentio Klein”. Tot la Roma, un an mai  târziu, la 30 iulie 1743, va fi hirotonit preot.

În același an, revine la Blaj și devine secretarul personal al Episcopului și omul său de încredere. Samuil Micu reține că Episcopul ,, l-au luat lângă sine și socotindu-l fiiu credincius și mulțumitoriu, cu multă cinste l-au împodobit”.

Din exil, Inochentie Micu-Klein îl va numi  Vicar general, iar Curtea de la Viena, din cauza absenței îndelungate a Episcopului, îl va numi Vicar Apostolic.  Neînțelegerile apărute între Episcop și Vicar au fost determinate de  distanță și de lipsa comunicării directe, dar au fost depășite de amândoi. Petru Pavel Aron i-a fost întotdeauna fidel Episcopului, care, atunci când va demisiona, îi va încredința Biserica și va cere credincioșilor să rămână fideli Unirii, ,,singurul drum care duce la mântuire”.

         La 15 noiembrie 1751 a fost ales Episcop. Pe 28 februarie 1752 este numit de Maria Tereza, iar Sfântul Scaun îl confirmă la 6 iulie a aceluiași an. Consfințirea întru episcopat a avut loc la 1 septembrie 1752, la Mănăstirea Mariapocs (Ungaria) și instalarea solemnă, la Blaj, în 12 noiembrie 1754.

Preot de înaltă spiritualitate, P. Pavel Aron a trăit într-o continuă jertfă şi rugăciune. Impresionează imaginea lăsată de Samuil Micu: ,,…au petrecut o viaţă sfântă, au fost un om postelnic, îndurat, bisericos şi înfrânat”. Episcopul P. Pavel Aron rămâne pentru toate generaţiile un model de sfinţenie:,,Dormea  patru ceasuri şi numai pe un sac de paie. În 24 de ore mânca o dată. În Paresimi prânzea duminica şi nu gusta nimic până miercuri (…). Timp de 11 ani a purtat pe trupul său un brâu din lanţ de fier pe care l-a deschis  abia înainte de moarte” (Pr. Dr. Ioan M. Bota, ,,Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii Româneşti”, Ed. ,,Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca,1994, p.177).

Vremurile episcopatului său au fost tulburi, dar, ,,prin înțelepciune, Episcopul le-a gestionat cu dibăcie”.

În calitate de  Episcop al Blajului şi-a văzut numai de îndatoririle lui, nu a ştiut decât de problemele Bisericii şi nimic nu a putut să-l abată de la ele. S-a opus răzmeriţei împotriva Unirii cu Roma produsă de călugărul sârb Visarion şi de Sofronie şi de alţi călugări și oameni fără căpătâi, trimiși de cei cu ură împotriva catolicismului, ca să tulbure şi să terorizeze  Transilvania; porunca era  a  Mitropolitului sârb al Carlovitzului. Fidel Unirii cu Roma, Episcopul P. Pavel Aron a apărat-o şi a întărit-o, fiind ,,tare ca stânca în credinţa Bisericii din Roma”. Pentru credință, a finalizat  clădirea Mănăstirii „Sfânta Treime”  din  Blaj și pe cheltuiala sa a zidit bisericile din Cut, Bistra Mănărade și Rășinari.

În tot cursul anilor, Episcopul unit a știut să-și aleagă colaboratori numai ,,oameni învățați, cu studii la înaltele universități catolice apusene, posesorii unor cunoștințe umaniste vaste, pasionați ai cărții și scrisului”, care  vorbeau curent mai multe limbi. Aceștia erau călugări din Ordinul Sf.Vasile cel Mare, pentru prima dată, călugări de tip occidental pe pământul românesc, asemenea călugărilor  din Apus, ce ,,purtau de un mileniu torța credinței, a civilizației și culturii în Europa”, între care, el, Episcopul, era o personalitate de excepție, teolog și cărturar, care a dat strălucire epocii Luminilor în care trăiau.

La 11 octombrie 1754, deschide la Blaj primele şcoli sistematice moderne de pe tot cuprinsul românesc, cu predare în limba română, Fântâni ale darurilor. Le-a deschis pentru cei dornici de învăţătură, indiferent de confesiune și naționalitate, ,,fiindcă mai toţi sunt însătoşaţi şi flămânzi de hrana cea sufletească, pentru aceia, tuturor fiilor noştri, oricării vor cere, trebuie după putinţă, a li se frânge sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură” ( Mons. Octavian Bârlea, ,,Deschiderea Școalelor din Blaj, 1754”, în ,,Cultura creştină”, octombrie, 1994, p.36).

Pe elevi, Episcopul îi hrănea din ,,fărimiturile mesei sale”, dându-le zilnic pâinea ,,ţipăii”* – şi la sărbători şi ,,fiertură”. ,,În realitate își ținea sufletul în oase cu rămășițele de pâine uscată de la masa, ce o întindea cu mâna largă școlarilor”.

Au fost deschise: ,,Școala de obşte”, destinată tuturor, ,,nici o plată de la ucenici aşteptându-se”, ,,Școala latinească”, din care s-a format Liceul ,,Sf. Vasile cel Mare”, de aceasta răspundea Grigore Maior, liceu care a dat ţării multe și mari valori, Școala de preoţie, destinată formării viitorilor preoţi, devenită Facultatea de Teologie, de care se îngrijea Silvestru Caliani. Toate treptele unei structuri şcolare de la clasele primare la universitate.

La înfiinţare, numărul elevilor era de 178, ca în anul următor să se ridice la  300. Numărul a crescut de la an la an, elevii venind la Blaj din tot cuprinsul Ardealului. Dar și în satele diecezei, Episcopul Petru Pavel Aron a întemeiat 55 de şcoli confesionale.

Urmaşii Episcopului întemeietor, printre care Mitropoliţii Ioan Vancea şi Vasile Suciu, dar toţi, au continuat opera de dezvoltare a Școlilor Blajului. Astfel, Blajul a ajuns o adevărată citadelă a şcolilor româneşti, cu licee teoretice, comerciale, industriale, şcoli normale și de aplicaţie, şcoală de menaj, etc. Oraşul de pe Târnave a devenit model şi pentru neuniţi (ortodocşi) ,,câştigând Sibiul şi Braşovul şi Aradul, apoi a trecut munţii, cu Asachi la Socola, cu Lazăr, la Sf. Sava, dând şcolii naţionale o pleiadă de elemente dinamice prin care crezul transilvan – originea romană a poporului nostru, latinitatea limbii, continuitatea şi unitatea poporului român – a fost sorbit din pruncie de generaţia creatoare a României moderne. Un Florian Aaron la Bucureşti, autorul primului curs de istorie naţională şi profesor al lui Bălcescu, Gherman Vida, editorul lui Sincai şi dascăl al lui Kogălniceanu, apoi, într-o altă generaţie, Cipariu, Bărnuţiu, Ioan Maiorescu şi atâţia alţii au constituit armătura noii şcoli româneşti ce a lichidat rapid vechiul învăţământ moştenit de la fanarioţi, în limbile slavonă și greacă, străine românilor (G.Ivaşcu, op.cit., p.316). Conştient de tot ce înseamnă Blajul, M. Eminescu părăseşte Cernăuţiul, pleacă spre oraşul şcolilor româneşti din Ardeal şi de pe culmea care domină cetatea luminii de lângă Târnave, salută cu entuziasm: ,,Te salut din inimă, Romă mică! Îți mulțumesc, Dumnezeule,  că m-ai ajutat s-o pot vedea”. 

Meritul mare al Școlilor Blajului nu se rezumă doar în învăţătura temeinică, ci şi în formarea caracterelor creştine, a caracterelor  puternice, cu simţul muncii cinstite, al datoriei împlinite, al responsabilităţii, patriotismului şi al jertfei. Printr-un testament nescris, acest spirit al Blajului s-a transmis din generaţie în generaţie până astăzi. Cum altfel se explică martiriul Bisericii Greco-Catolice din secolul al XX-lea, al Episcopilor şi al preoților ei?

În 1750, P. Pavel Aron, Ierarhul întemeietor al Blajului luminat și al Școlii Ardelene, a deschis Tipografia românească de la Blaj, de sub teascurile căreia au apărut cărți de cult, catehisme, scrieri cu conținut iluminist și cărți pentru cunoașterea identității catolice, lucrări scrise cu litere latine, izgonind în felul acesta literele cirilice, haină străină şi nefirească limbii noastre romanice.

Prima carte publicată de Școala Ardeleană a fost Floarea Adevărului (1750), impusă de necesitatea de a explica Unirea de la 1700, ,,o încercare teologică de fundamentare a punctelor florentine prin argumente luate nu numai din Sfânta Scriptură, ci și din Sfinții Părinți”. Episcopul este unul  dintre autori, avându-i alături pe cunoscuții călugări erudiți ai Mănăstirii din Blaj. În această direcție au mai apărut Dialog despre Sfânta Unire (1753), Învățătura creștinească prin întrebări și răspunsuri (1754), Bucoavna (1754) și altele.

Petru Pavel Aron este autorul mai multor lucrări, dintre care amintim: Sancti patris nostri Joannis Damasceni, Opera Philosophica et Theologica, Dogmatica învățătură (1760), Adevărata mângăiere în vremi de lipsă (1761). Acest mare Arhiereu a dat românilor traducerea Bibliei (1760-1761), pornind de la Vulgata, varianta în limba latină a Sfintei Scripturi datorată Sf. Ieronim, carte catolică de căpătâi. ,,Biblia” Episcopului P. PavelAron a fost tipărită recent, în 2005, de Academia Română. La acest eveniment de excepție, profesorul și academicianul Eugen Simion a spus: ,,lăsată de învăţatul şi luministul P. P. Aron, cuprinde splendide pagini de limbă românească, o limbă care luptându-se cu influenţele şi complicatele construcţii de cancelarie, se sprijină pe limba vorbită”. În adevăr, specialiştii şi cititorii sunt uimiţi şi emoţionaţi de frumuseţea traducerii, de inflexiunile latine păstrate nealterate.

Episcopul Virgil Bercea al Eparhiei de Oradea consideră apariția Bibliei lui Petru Pavel Aron ,,o onoare atât pentru Academia Română, cât și pentru  Biserica Greco-Catolică”.

La 9 martie 1764, bunul Părinte, Episcopul românilor uniţi, cel care a creat un destin european şi modern culturii noastre, P. Pavel Aron, se stinge la Capnic. Se afla acolo într-o vizită canonică. A fost  dus la Blaj, ,,în carea vreme icoana Născătoarei de Dumnezeu din beserica  cea din curtea vlădicească au plâns”, scrie Samuil Micu. Mormântul său fiind astăzi în Capela Arhiereilor.

Este ştiut că adesea la noi, marii oameni, mai ales cei care aparţin Bisericii Greco-Catolice, sunt uitaţi. Este atâta nevoie să-i readucem din uitare!

În scrierile sale despre Blaj, N. Iorga vorbeşte despre Arhiereul, cel ,,neliniştit şi îngrijorat veşnic de viitorul Școlilor blăjene”, ca despre o prezenţă continuă: ,, (…) P. P. Aron îmi răsare înainte... Blajul este al lui… Undeva, el trebuie să fi trăind. Suflet îngrijat veşnic de soarta şcolarilor lui, rătăcind prin clasele cuprinse de noapte, suind treptele catedrelor goale, uitându-se prin caiete, bucuros de tot ce e bine într-însele. Învăţaţi bine, copiilor şi tinerilor din şcolile blăjene, Vlădica întemeierii vă vede!”.

Azi, când ,,reperele şi exemplele valorice autentice sunt tot mai puţine”,  simţim un tainic îndemn să cunoaştem viaţa marelui Arhiereu P. Pavel Aron, cel  care a ştiut secretul adevăratelor valori care înnobilează viaţa şi ne pot ajuta să regăsim drumul pierdut. Pentru aceea, cu smerenie şi recunoştinţă, îi cinstim amintirea.

Otilia Bălaş

*ţipăi=pâine dată gratuit, pe tot cursul studiilor, elevilor şi studenţilor săraci şi  merituoşi la învăţătură de către Mitropolia din Blaj. Primii ţipăi i-a dat Episcopul P. P. Aron. Episcopul Grigore Maior (1772-1782) a înfiinţat Fondul ţipăilor, ,,Țipăii Blajului”.