Casa memorială “Iuliu Maniu” din Bădăcin – Discursul părintelui Cristian Borz

Preasfinția Voastră,

Stimate autorități civile și militare

Doamnelor și Domnilor

 

Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin este un monument istoric memorial, importanța ei fiind dată de valoarea memorială legată de personalităţile care au locuit sau au trecut pe aici, evenimentele importante din istorie petrecute în acest loc, precum și valoarea de mărturie a trecutului nu foarte îndepărtat. Familia Maniu fiind una cu mari tradiții, înnobilată în anul 1699.

La conacul de la Bădăcin s-au luat decizii importante pentru națiunea română din Transilvania. La casa din Dealul Țarinei a poposit de foarte multe ori, Simion Bărnuțiu[1], organizatorul și conducătorul Revoluției Române de la 1848 din Transilvania. Memorandiștii de la 1892 s-au întălnit aici pentru a definitiva textul Memorandumului, Iuliu Coroianu[2], principalul redactor, a dat aici ultimele tușe textului care urma să fie înaintat împăratului. Aici s-au întâlnit oamenii politici care au realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Marele istoric Nicolae Iorga s-a bucurat de ospitalitatea lui Iuliu Maniu, în 1925, când îl vizitează pe acesta la Dealul Țarinei. La începutul anilor ’30, când Iuliu Maniu se retrage la Bădăcin, este vizitat aici de cei mai de seamă oameni politici ai vremii. Clara Maniu a organizat aici numeroase șezători, care erau adevărate sărbători polulare, în care fetele din Țara Silvaniei erau învățate să coasă, să țeasă, să asorteze culori, dar și să scrie sau să citească.Trei din cei șapte Fericiți episcopi ai Bisericii Române Unite, morți în faimă de martir în regimul comunist, beatificați anul acesta de Papa Francisc, au celebrat în Capela casei din Dealul Țarinei, este vorba de Iuliu Hossu, cel care a citit Rezoluția Unirii de la 1 decembrie 1918, Valeriu Traian Frențiu, mort în închisoarea de la Sighet în 1952 și Ioan Suciu, mort la Sighet în 1953, același an în care moare și Iuliu Maniu. Corneliu Coposu, cel care va deveni omul de încredere a lui Iuliu Maniu, a învățat aici primele taine ale politicii.

Ioan Maniu a moştenit, Dealul Ţarinei de la părinţii lui. În 1879, a construit aici o casă de vară. Aceasta avea numai două camere, după o verandă mică şi deschisă, în faţă. Aveau tavanul cu bârne, şi cu bârne au rămas până azi. Prin 1900, Clara Maniu, rămasă văduvă, a mai adăugat două camere, în şir, simetric cu cele două vechi. A închis cu sticlă veranda veche, a făcut veranda cea mare şi încă una, mică şi deschisă înspre sat. La spatele casei, între cele două verande mici se întindea un coridor îngust, deschis, cu stâlpi din lemn sculptaţi frumos. Târziu, prin 1930 s-a adăugat construcţia înaltă din faţă, oarecum alăturată casei vechi, cu două camere. S-a mai adăugat o bucătărie, baie, iar înspre sat încă două camere.

O alee şerpuieşte de la casă spre vârful dealului, drumul duce spre Cavoul familiar, unde sub crengile “Părului lui Bărnuţiu” îşi dorm somnul de veci cei repausaţi, aşteptându-l şi azi pe Iuliu, care doar în mod simbolic este alături de familia sa, el aşteptând învierea morţilor în Cimitirul Săracilor de la Sighet.

Iuliu Maniu iubea foarte mult casa din Dealul Ţarini, nu pentru “veniturile” lui de aici, ci pentru că era legat sufleteşte de locurile, de oamenii pe care îi avea aici, cei vii şi cei ce s-au dus, “La Bădăcin, spunea el, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă.” Se bucura de coşurile de struguri sau mere pe care le primea la Bucureşti, din care cu mândrie îi servea pe invitaţi spunându-le că sunt din ograda de la Bădăcin. Când era la Bădăcin, în duminici şi sărbători era vizitat de către săteni şi nu numai. Maniu îi primea cu drag, se interesa de treburile lor, de copii, voia să-i cunoască pe toţi, şi îi cunoştea. Se dezlegau barierele pungii (care nu era prea doldora) atunci când aveau nevoie de ajutor. În buzunarul hainei “de Bădăcin” se găsea întotdeauna câte ceva pentru cei aflați în nevoie. Ţinea ca de la Dealul Ţarinei să nu plece nimeni fără să fi fost servit cu ceva, reţinut la masă, apoi să plece ducând ceva din bunătăţile de aici: damigeană cu vin, minunata “pălincă de casă”, coş cu struguri, cu mere, cu alte fructe.

Pe 20 mai 1940, Corneliu Coposu a primit sarcina de a sorta, în biblioteca din Bădăcin, cărţi şi scrisori, în special cele din secolul al XIX-lea, ele urmau să fie donate Bibliotecii Academiei de la Blaj, între acestea se aflau și manuscrisele lui Simion Bărnuțiu, iar pe 6 septembrie 1940, Corneliu Coposu a depus arhiva lui Maniu, adusă de la Bădăcin împreună cu două lăzi de cărţi cu dedicaţii, un container cu amintiri şi un geamantan de călătorie, conţinând costumele de ceremonie şi decoraţiile lui Iuliu Maniu, la Biblioteca Mitropoliei din Blaj. Odată cu trecerea armatei sovietice prin Blaj acestea vor dispărea pentru totdeauna.

În 1940, Maniu vedea pentru ultima dată Dealul Ţarinii, satul şi mormintele părinţilor săi.[3] Între anii 1940-1944, de casă s-a îngrijit, aşa cum a putut, un prieten al familiei, Ioan Deleu din Pericei, fost primar la Șimleu-Silvaniei, imediat după unire.

Pe 8 februarie 1941 întreaga lui avere, moştenită din bătrâni (n.n. inclusv casa din Dealul Țarinei), o testează Episcopiei Române Unite de Oradea, care urmează ca „Pe domeniul de la Bădăcin să educe și instruiască tineri.”[4]

După arestarea lui Iuliu Maniu, în 1947, o parte din mobilierul care exista în casă a fost confiscat. Casa a fost transformată în depozit de îngrăşăminte chimice, în 1960 a devenit sediu de „gospodărie mixtă”[5], apoi în 1971 a devenit „tabără pentru pionieri”. În anul 1982 se înfiinţează „Căminul pentru copii cu handicap sever”. Toate aceste instituții au modificat structura inițială a casei, astfel au fost recompartimentate anumite încăperi, „Veranda roșie” a fost închisă și prelungită,  s-au modificat geamuri, uși, tavanul din bârne a fost acoperit. În anii 60 acoperișul a fost reparat, dar căpriorii care s-au montat au fost subdimensionați, iar ca să se scoată un coș de fum a fost secționată meșter-grinda, acest lucru punând în pericol acoperișul.

În anul 2000, Casa memorială “Iuliu Maniu” nu mai era funcțională, orice activitate fiind interzisă datorită faptului că prezenta pericol public. Clădirea s-a degradat continuu și prezenta pericol de prăbușire parțială în zonele puternic afectate de infiltraţii majore de apă în pereţi, acoperişul fiind în totalitate degradat.

 În anul 2011, s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare. În realizarea proiectului s-a ținut cont de descrierea făcută de Ionel Pop, nepotul lui Iuliu Maniu, făcută în manuscrisul „Genius Loci”, în care descria casa așa cum arăta ea în 1946.

Stimați invitați, astăzi nu voi rosti niciun nume și nu voi evidenția meritele personale ale nimănui, deși sunt mulți cei care merită acest lucru, nu cred că avem timp pentru așa ceva acum, dar în curând va fi publicat un Jurnal de șantier, în rândurile acestui jurnal se vor regăsi toți cei care au pus umărul la restaurarea casei.

 În toată această perioadă nu am scăpat nicio ocazie în a atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se afla casa. Clădirea a fost inclusă în lista de priorităţi pentru restaurare pentru 2010-2015 la Ministerul Culturii. A fost inclusă în lista de priorităţi solicitată de Agentia de Dezvoltare Regională N-V pentru fonduri structurale 2014-2020. A fost inclusă în lista solicitată de Organizatia Urbana Bucuresti al UniuniiAR. S-a solicitat finanţare prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului de intervenţii în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public. S-a depus un proiect la Ambasada Statelor Unite – Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) Ediția 2012. În 2014 s-au solicitat fonduri SEE (Fonduri Norvegiene)

După demararea campaniei publice „Salvați istoria națională. Salvați Casa lui Iuliu Maniu”, iniţiată împreună cu publicația Sălajul pur și simplu, în februarie 2015, oameni inimoși au pus mână de la mână şi primii pași în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuți. Lucrările au început pe 3 noiembrie 2015, dar din cauza degradării avansate a clădirii proiectanții ajunși pe șantier au fost nevoiți să schimbe soluțiile de consolidare a fundațiilor, astfel porțiuni întregi din fundații au fost desfăcute în totalitate și refăcute, iar în alte zone afectate s-au făcut lucrări de subzidire. În aceeași perioadă s-au luat măsuri de punere sub protecție a planșeului peste parter și a acoperișului. În februarie 2016, doi pereți portanți au căzut din cauza infitrațiilor cu apă, dacă nu erau luate măsurile de protecție inițiale, acoperișul ar fi căzut în interior și ar fi împins spre exterior pereții, care s-ar fi prăbușit în cea mai mare parte. În cursul anului 2016 s-au consolidat peste 1300 mp de pereți. Tot în 2016 s-a depus la Institutul National al Patrimoniului documentaţia pentru introducerea proiectului în Planul Naţional pentru Restaurare şi în urma evaluării Comisiei INP proiectul a făcut parte din lista de obiective propuse a fi incluse în PNR, dar din păcate Ministerul Culturii nu a alocat finanțare.

În cursul reabilitării imobilului a fost pusă în valoare o lespede romană realizată în anul 213, cu ocazia vizitei întreprinse de împăratul Marcus Aurelius Antonius zis Caracalla în Dacia, iar pe 11 noiembrie 2015, muncitorii săpând la fundaţia prispei laterale, faţada sud-est, au găsit într-o sticlă un document vechi de 140 de ani. Documentul vorbeşte despre cei care au lucrat la constructia casei în anul 1879.

În perioada noiembrie 2015-2019 s-au efectuat lucrări de consolidare, refacerea în totalitate a acoperișului și a planșeului, lucrări de finisaj, instalații, amenajare int/ext în valoare de aprox. 245 000 Euro, bani proveniți din donaţiile făcute de cei 550 de donatori, persoane fizice sau juridice, români din țara sau din străinatate, care au donat bani sau materiale. S-au făcut zeci de ore de voluntariat, s-au făcut zeci de materiale de presă. S-au organizat acțiuni cu strângere de fonduri la Zalău și Cluj.

Mă înclin și sunt profund recunoscător donatorilor, voluntarilor, presei, cu ei am format timp de 4 ani o mare echipă. Tuturor le sunt recunoscător pentru încredere.

Mulțumesc echipei de proiectanți, le mulțumesc muncitorilor care s-au nevoit pe acest șantier și care de foarte multe ori au lucrat în condiții climatice neprielnice.

Aș vrea să mulțumesc și statului român pentru implicare, așa s-ar cuveni în astfel de demersuri, dar din păcate nu pot, deoarece statul a preferat să se ascundă în spatele unor articole de lege care l-ar fi impedicat să participe, dar aici intervine frumusețea demersului nostru, astăzi, nimeni nu poate să spună: Eu singur am făcut asta, ci așa cum foarte frumos s-a scris  într-unul dintre zecile de articole publicate în timpul campaniei: Mulți pot să spună astăzi: “Casa asta trăiește și datorită mie. Câteva cărămizi din zidul ăsta eu le-am așezat. Grinda asta frumoasă, de lemn, s-a cumpărat cu banii pe care i-am trimis atunci“. Salvatorii acestei case sunt cei mulți, cei mulți care nu au lăsat să se distrugă acest colț al demnității românești.

Noi dorim să dezvoltăm acest proiect, nu vrem ca această casă să fie deschisă doar de 1 decembrie atunci când ne amintim că Iuliu Maniu a contribuit la făurirea României Mari, ci ne dorim să fie un loc viu așa cum era și odinioară. Ne dorim să fie un loc pentru toți, indiferent de etnie, de religie, sau apartenență politică. Alături de noi îi invităm și pe cei nemulțumiți, noi pentru moment atât am reușit să facem, dar împreună să dezvoltăm acest proiect.

Mulţumesc pentru prezență autorităţilor locale, județene și naționale. Îmi exprim dorinţa vie de a păstra şi dezvolta o colaborare fructuoasă pentru dezvoltarea și promovarea acestui loc.

Mulţumesc celor care au pregătit această zi, ca ea să fie într-adevăr o sărbătoare.

Le mulțumesc tuturor celor prezenţi la acest eveniment. Știu că foarte mulți dintre Dumneavoastră ați făcut un drum lung: ați venit din Constanta, Câmpina, Gorj, Bucuresti, din Bucovina, Arad, din Maramureșul istoric, pentru ca astăzi să ne putem bucura împreună! Bunul Dumnezeu să vă răsplătească efortul!

Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ați adresat, eu le împărtășesc tuturor celor care au sprijinit reabilitarea casei, pentru că ei le merită pe deplin.

În încheiere, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru posibilitatea pe care mi-a oferit-o de a face parte din acest proiect, de a cunoaste oameni deosebiți, oameni pe care în alte circumstante nu i-aș fi întâlnit.

Pentru toate laudă și mărire lui Dumnezeu.

[1] Sora lui Simion Bărnuțiu, Ileana a fost bunica lui Iuliu Maniu

[2] Iuliu Coroianu a fost fratele Clarei Maniu, mama lui Iuliu Maniu

[3] S. Man, „Iuliu Maniu a învins având adevărul şi dreptatea de partea lui”, în Dreptatea, Anul XXV, (seria a IV-a, nr. 773), 5 februarie 1993, p. 1.

[4] Ibidem, p. 238

[5] R. Pop,Altfel de memorii, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2011, p. 90.