Etapa națională a Olimpiadei de religie Catolică este organizată în acest an de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și va avea loc în perioada 1-5 mai a.c., la Alba Iulia. Potrivit unui comunicat primit din partea Comisiei pentru organizarea Olimpiadei de religie Catolică, recent înființată de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Blaj, Olimpiada de Religie Catolică (pentru Cultul Greco-Catolic și Cultul Romano-Catolic) se desfășoară în anul școlar 2018-2019, conform dispozițiilor Ministerului Educației Naționale, după următorul calendar: faza locală în luna februarie 2019, etapa județeană pe 23 martie 2019, iar etapa națională în săptămâna 01.05.2019 – 05.05.2019. Noutatea pentru acest an este introducerea probelor de concurs și pentru clasele a V-a și a VI-a din școlile de stat. Așadar, la Olimpiada de Religie Catolică pot participa elevii din clasele V-VIII ale învățământului public, din clasele IX-XII ale liceelor nevocaționale și elevii clasele IX-XII din liceele vocaționale teologice.
La Oradea, potrivit doamnei Florica Omilescu, inspector școalar și responsabil al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea cu predarea religiei în școli, pentru faza locală a Olimpiadei de Religie Catolică sunt așteptați să se înscrie în aceste zile elevii care participă la orele de religie greco-catolică. Faza locală se desfășoară la nivel intern, în fiecare școală și este gestionată de profesorii orelor de religie. Ulterior, aceștia vor comunica lista cu elevii care obțin cele mai bune rezultate la faza locală, pentru pregătirea etapei județene, care se va va desfășura pe 23 martie a.c., într-o locație care va fi comunicată ulterior de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Aceeași procedură se aplică elevilor greco-catolici din școlile aflate în Protopopiatul de Zalău sau Șimleul Silvaniei din Eparhia de Oradea, școli care sunt coordonate de Inspectoratul Județului Sălaj.
Într-un comunicat primit la Biroul de Presă EGCO din parte organizatorilor etapei naționale a Olimpiadei de Religie Catolică, pentru buna desfășurarea acestei importante inițiative din viața Bisericii, se comunică de asemenea că:
«Preafericirea Sa Lucian Card. Mureșan a constituit prin Decretul 98/2019 Comisia pentru organizarea Olimpiadei de religie Catolică – etapa Națională (COORCEN), avându-l ca președinte pe Pr. Conf. dr. William Bleiziffer și ca vicepreședinte pe pr. Radu Vasile Roșu, protopop de Alba și Sebeș.
Vă solicităm respectuos să binevoiți a realiza o bază de date care să conțină informații legate de numărul de participanți, numele și prenumele elevilor, clasele și Școala din care provin, numele și prenumele profesorilor îndrumători și rezultatele pe care le obțin.
Participarea cu succes și rezultate notabile vizează pe lângă valențele educației moral creștine și creșterea performanței școlare a elevilor noștri, și contribuția majoră în promovarea unei imagini pozitive a educației catolice. În același timp o bună organizare a evenimentului, în care Vă dorim ca și colaboratori, poate fi o bună carte de vizită pentru Arhieparhia noastră care are bucuria de a-l primi la Blaj pe Sfântul Părinte Francisc imediat după desfășurarea acestui eveniment școlar.
Pentru o comunicare optimă, Vă rugăm ca după realizarea pașilor mai sus menționați să binevoiți a transmite datele solicite pe adresa email a pr. William Bleiziffer».