„A murit sâmbata, 6 octombrie 2018, la Roma mons. Ioan Augustin Tautu, voce cunoscuta si îndragita timp de decenii de catre ascultatorii Radio Vatican. Pâna în 1995, regretatul prelat greco-catolic a celebrat ani la rând pentru ascultatorii postului Radio Vatican Sfânta Liturghie în ritul bizantin român, transmisa duminica si la marile sarbatori din capela emitatorului pontifical Radio Vatican.
Nascut în 8 ianuarie 1925, a fost sfintit preot 9 ianuarie 1949 pentru eparhia greco-catolica de Oradea. Scoaterea în ilegalitate a Bisericii greco-catolice de catre regimul comunist de la Bucuresti a întiparit o schimbare radicala în parcursul preotesc si uman al micului, dar inimosului preot din Tara Crisurilor. A slujit cauza Bisericii române unite cu Roma intrând ca oficial în serviciul Congregatiei pentru Bisericile orientale.
În 9 ianuarie 2011, mons. Anton Lucaci transmitea de la redactia româna Radio Vatican urmatoarea stire: «Onomastica si dubla aniversare, de viata si de preotie, pentru mons. Ioan Augustin Tautu care ani îndelungati a fost oficial la Congregatia pentru Bisericile Orientale. Dupa ce pe 7 ianuarie a sarbatorit ziua numelui, pe Sfântul Ioan Botezatorul, sâmbata 8 ianuarie a multumit Domnului la împlinirea a 86 de ani de viata, iar duminica 9 ianuarie, în aniversarea hirotonirii preotesti a oficiat, alaturi de parintele Marian Bojor, Sfânta si Dumnezeiasca Liturghie în capela Postului de Radio Vatican transmisa la 9.10 ora României [în prezent, la ora 10.10 a României – n.r.], pentru credinciosii din tara si strainatate ca recunostinta pentru cei 62 de ani de slujire preoteasca. Raspunsurile au fost date de un grup de studenti de la Colegiul Pontifical ”Pio Romeno” din Roma. În cuvântul de învatatura mons. Tautu a îndemnat la sfintenie si desavârsirea iubirii facând referinte la Cartile Leviticului si Cântarii Cântarilor».
În ultimii ani ai vietii, mons. Tautu s-a stabilit la Casa Diecezana a Clerului ”San Gaetano” (zona Monte Mario), îngrijita de congregatia surorilor Fiicele Sarace ale Sf. Caetan.
Ceremonia funeraliilor a fost prezidata azi de pr. Carlo Corsi, directorul Casei, iar la celebrare au luat parte, printre altii, rectorul Colegiului Pio Romeno, pr. Gabriel Buboi, si mons. Anton Lucaci, colegul mons. Tautu în apostolatul de la Radio Vatican. Delegatia Colegiului a cântat un prohod în ritul bizantin român pentru regretatul preot bihorean.
Dupa ritul sacru al funeraliilor, trupul neînsufletit al mons. Ioan Augustin Tautu a fost depus într-un locul la Cimitirul Flaminio din Roma.
Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei cum sanctis tuis!
Sursa: https://www.vaticannews.va/ro.html