„Noul an academic al Departamentului Oradea al Facultatii de Teologie Greco-Catolica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai Cluj Napoca, a debutat prin celebrarea unui Te Deum de catre pr. Mihai Vatamanelu, vicar general al Eparhiei de Oradea, si pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfintii Vasile, Grigore si Ioan Oradea, în Aula Magna Ep. Ioan Suciu, a Seminarului.

La festivitate au participat preoti, profesori, seminaristi, studenti cât si persoane din exterior. În cadrul întâlnirii, primul cuvânt la avut parintele vicar, care a transmis tinerilor studenti salutul Preasfintiei Sale Virgil Bercea, care nu a putut fi prezent din cauza unor probleme medicale. Acesta a vorbit auditoriului despre relatia strânsa care ar trebui sa existe între Dumnezeu, studiu si stiinta: „Dumnezeu nu ne forteaza la nimic. (…) El ne-a înzestrat cu acest dar minunat, care este libertatea. Libertatea este singura slabiciune a lui Dumnezeu. (…) Va doresc sa va folositi cu întelepciune acest dar”, a transmis parintele Mihai.

Mai apoi, cuvântul a fost luat de catre dl. prof. Ionut Popescu, directorul Departamentului Oradea al facultatii noastre de teologie, care le-a vorbit tinerilor despre vointa si bucurie, dar si despre „logos” si sensul acestuia. În opinia domnului director, vointa este arma de capetenie a ucenicului. Mesajul acestuia a fost primit cu entuziasm de catre cei prezenti.

În ultima parte a festivitatii parintele rector Anton Cioba a transmis un salut calduros tinerilor studenti si seminaristilor urându-le succes în noul an universitar si multumindu-le fiecaruia în parte: studenti, seminaristi dar si profesori, pentru munca ce o desfasoara în vestirea Evangheliei.

ANUL II