În Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș a avut loc duminică, 19 octombrie a.c, Întâlnirea anuală protopopială a asociațiilor religioase, la care au participat Reuniunea Mariană, Asociația Generală a Românilor Uniți (AGRU), Asociația „Ave Miriam”, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus și Corul „Ioan Bușiția”.

Evenimentul a avut ca temă biblică „Voi sunteți lumina lumii!” (Mt 5,14), iar părintele protopop  Zorel Zima a deschis lucrările cu un discurs inspirat de acest verset, subliniind importanța apostolatului laic și a angajării fiecărui creștin în răspândirea Evangheliei. „O întâlnire personală cu Cristos, urmată de rugăciune și cateheză, ne provoacă să împărtășim bucuria creștină acolo unde trăim și muncim”, a spus părintele protopop.

În spiritul noului An Pastoral, deschis recent la Catedrala „Sf. Nicolae” de Preasfinția Sa Virgil Bercea, punctul central al întâlnirii l-a constituit Sfânta Euharistie, celebrată solemn în cadrul Binecuvântării Euharistice.

Reprezentanții asociațiilor au prezentat activitățile desfășurate și au împărtășit experiențe și propuneri pentru intensificarea colaborării cu parohiile. Membrii asociațiilor s-au arătat disponibili să-și continue „ucenicia” alături de preoți, prin implicarea în rugăciune, pelerinaje, oratorii, activități educative și inițiative muzicale.

În cadrul evenimentului a fost lansat, și la nivel local, „Almanahul Sfintei Fecioare Maria”, un proiect realizat de Ioan Dărăbăneanu, cu sprijinul Reuniunii Mariane „Sfânta Maria” din Beiuș.

Asociațiile au anunțat cu bucurie dorința unor viitoare adeziuni, propunând un parcurs spiritual doritorilor, sub asistența spirituală a preoților parohi. O apropiată recepție mariană va avea loc în Parohia Beiuș, cu ocazia sărbătorii „Intrării în Templu a Maicii Domnului”.

Întâlnirea s-a încheiat într-o atmosferă fraternă, cu un „moment de ceai și gustări” în sala Oratoriului „Colț de Rai”, unde discuțiile și împărtășirile au continuat într-un spirit de comuniune. Parohii prezenți și-au exprimat aprecierea pentru apostolatul laical și s-au angajat să rămână în continuare „aproape” prin asistența spirituală.

Credincioșii din Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș pot urmări în continuare activitățile asociațiilor religioase și online, pe pagina de Facebook „BGC Beiuș”.

Protopopiatul Greco-Catolic Beiuș