„Dupa vizita în Piazza Armerina, Papa Francisc a luat elicopterul pâna în Palermo, unde a celebrat Liturghia într-un parc, în amintirea celor 25 de ani trecuti de la moartea lui Don Giuseppe „Pino” Puglisi, asasinat de mafia pe 15 septembrie 1993. „Astazi în urma cu douazeci si cinci de ani, când a murit în ziua sa de nastere, a încoronat victoria sa cu zâmbetul, cu acel zâmbet care l-a facut sa nu doarma pe ucigasul sau, care a spus: ‘era un soi de lumina în zâmbetul acela’. Parintele Pino era lipsit de aparare, însa zâmbetul sau transmitea forta lui Dumnezeu: nu o stralucire orbitoare, ci o lumina blânda care sapa înauntru si lumineaza inima. Este lumina iubirii, a daruirii, a slujirii.”

Pontiful a exclamat: „Avem nevoie de atâtia preoti ai zâmbetului. Avem nevoie de crestini ai zâmbetului, nu pentru ca iau lucrurile în mod usuratic, ci pentru ca sunt bogati numai de bucuria lui Dumnezeu, pentru ca ei cred în iubire si traiesc pentru a sluji.” Pornind de la lectura evanghelica, Sfântul Parinte a pus în opozitie atitudinea celui care se daruieste cu cea a egoistului. „Trebuie ales: iubire sau egoism. Egoistul se gândeste sa îngrijeasca propria viata si se alipeste de lucruri, de bani, de putere, de placere. Atunci diavolul are usile deschise. Diavolul ‘intra prin buzunare’, daca tu esti alipit de bani. Diavolul face sa se creada ca totul merge bine dar în realitate inima se anesteziaza cu egoismul.” Si a întarit: „Egoismul este o anestezie foarte puternica. Aceasta cale se termina rau mereu: la sfârsit ramânem singuri, goi pe dinauntru. Sfârsitul egoistilor este trist: goi, singuri, înconjurati numai de cei care vor sa mosteneasca. Este ca bobul de grâu din Evanghelie: daca ramâne închis în sine ramâne sub pamânt singur. În schimb daca se deschide si moare, aduce rod la suprafata.”

Gesticulând, Papa a spus ca trebuie sa alegem de ce parte stam: traim pentru noi, si a aratat mâna închisa, sau ne daruim viata, si a deschis mâna. „Numai dând viata se înfrânge raul. Un pret mare, dar numai asa se înfrânge raul. Parintele Pino învata aceasta: nu traia pentru a fi vazut, nu traia din apeluri anti-mafia si nici nu se multumea cu a nu face nimic rau, ci semana binele, mult bine. Logica sa parea una perdanta, în timp ce parea învingatoare logica portofelului. Însa parintele Pino avea dreptate: logica zeului-ban este mereu perdanta. Sa privim înauntru. A avea determina mereu la a voi: am un lucru si imediat vreau altul si apoi altul si tot mai mult, fara sfârsit. Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult: este o dependenta urâta. Este o dependenta urâta. Este ca un drog. Cine se umfla cu lucruri crapa. În schimb, cine iubeste se regaseste pe sine însusi si descopera cât de frumos este a ajuta, cât de frumos este a sluji; gaseste bucuria înauntru si zâmbetul în afara, asa cum a fost pentru parintele Pino.”

Continuând cu referintele la Fericitul beatificat pe 25 mai 2013 si pomenit în calendar pe 21 octombrie (ziua Botezului sau), Papa Francisc a spus ca acesta „stia ca pericolul adevarat în viata este a nu risca, a trai mediocru printre comoditati, expediente ridicole si scurtaturi”. S-a rugat ca „Dumnezeu sa ne elibereze de a trai mediocru, multumindu-ne cu jumatati de adevar. Jumatatile de adevar nu satura inima, nu fac bine. Dumnezeu sa ne elibereze de o viata mica, ce se învârte în jurul ‘coditelor’. Sa ne elibereze de a crede ca totul merge bine daca mie îmi merge bine, iar celalalt sa se descurce. Sa ne elibereze de a ne crede drepti daca nu facem nimic pentru a contrasta nedreptatea. Cine nu face nimic pentru a contrasta nedreptatea nu este un om sau o femeie drept. Sa ne elibereze de a ne crede buni numai pentru ca nu facem nimic rau.”

A încheiat facând trimitere la cuvintele Evangheliei: „‘Daca vrea cineva sa îmi slujeasca, sa ma urmeze’. Sa ma urmeze, adica sa porneasca la drum. Nu poate fi urmat Isus cu ideile, trebuie sa începem sa lucram. […] Câti dintre noi pun în practica aceste cuvinte? Astazi sa ne întrebam: ce anume pot sa fac eu? Ce anume pot sa fac pentru altii, pentru Biserica, pentru societate? A nu astepta ca Biserica sa faca ceva pentru tine; începe tu. A nu astepta ca societatea sa faca aceasta; începe tu! A nu te gândi la tine însuti, a nu fugi de responsabilitatea ta; alege iubirea! Simte viata oamenilor care au nevoie, asculta poporul tau. Sa va fie frica de surzenia de a nu asculta poporul vostru. Acesta este unicul populism posibil: a asculta poporul tau, unicul ‘populism crestin’: a auzi si a sluji poporul, fara a striga, a acuza si a provoca dispute.”
Sursa: https://www.catholica.ro