„2. Persecutia împotriva episcopului

Martiriul Servului lui Dumnezeu Valeriu Traian Frentiu a avut loc în cadrul unei largi persecutii împotriva Bisericii Greco-Catolice Române, si implicit împotriva credintei, persecutie care prevedea „lichidarea” acestei Bisericii (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”).
Din momentul arestarii simultane a episcopilor greco-catolici a început si ceea ce am numit „Persecutia împotriva Episcopatului în detentie” (Calea Cruciicomuna, 1948-1956, urmata pentru unii dintre ei de o Cale a Cruciiparticulara).
Ordinele persecutiei care l-au privit direct pe episcopul Frentiu sunt:
– actele arestarii,
– trimiterea la Dragoslavele,
– ordinul verbal pentru trimiterea la spitalul de la Rucar,
– ordinul de încarcerare în închisoarea Sighet.
Trimiterea episcopului Frentiu la închisoarea de la Sighet a fost de facto o condamnare la moarte. Teoretic ar fi existat o sansa sa reziste, dar conditiile si lipsa îngrijirii medicale l-au doborât, asa dupa cum s-a întâmplat si cu ceilalti doi episcopi greco-catolici mai tineri decât el, Servii lui Dumnezeu Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, precum si Fericitul Anton Durcovici, episcop romano-catolic de Iasi.

3. Atitudinea episcopului

a) În timpul persecutiei

– Conferintele episcopale convocate si prezidate de catre PS Frentiu
În calitate de senior al corului episcopal si de Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras (1941-1946), PS Frentiu a condus rezistenta Bisericii Greco-Catolice Române în fata atacului stalinist. În cadrul conferintelor episcopale s-a cerut guvernului sa revina asupra masurilor care încalcau drepturile Bisericii si libertatile religioase. Unele conferinte au reunit Episcopatul Bisericii Catolice de ambele rituri, deoarece persecutia initiala (1944 – 27.09.1948) a fost în buna parte comuna.
Documentele regasite în arhiva Mitropoliei Blajului se refera la o serie de conferinte episcopale pentru care s-au identificat atât procesele-verbale, cât si memoriile redactate cu acele ocazii:
? 1945 (o conferinta)
? 1946 (doua conferinte)
? 1947 (trei conferinte)
? 1948 (cinci conferinte)

– Amenintarile persecutorului
Din momentul în care s-a intrat în persecutia initiala „deschisa” împotriva Bisericii Catolice din România – atunci când Gheorghiu-Dej, secretar general al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc [Comunist] Român a atacat deschis Biserica Catolica si Vaticanul, în zilele de 21.02.1948, 26.03.1948 si 9.04.1948 – a devenit evident ca orice actiune a Episcopatului urma sa aiba consecinte.
Dupa alte 7 luni, atunci când a început asaltul pentru „lichidarea” Bisericii Greco-Catolice (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”), amenintarile din presa împotriva unirii cu Roma din 1700 au devenit extrem de grave. Acest gen de actiuni au fost specifice scenariului din timpul lichidarii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina sovietica.
Astfel, în chiar ziua în care la Patriarhia Româna erau primiti cei 38 (36) de preoti care participasera la „adunarea” de la 1.10.1948 de la Cluj, în ziarulUniversul aparea un articol semnat de arhimandritul Valerian Zaharia în care se putea citi:

Uniatia, creatie hibrida si perfida a catolicismului habsburgic, a fost lichidata […]. Spionii Vaticanului, mobilizati sub pretextul misionarismului crestin, de astazi înainte si-au pierdut la noi definitiv terenul de exploatare. […] Actul de tradare de la 1700 [unirea religioasa cu Roma a românilor din Transilvania] s-a consumat cu concursul unor ambitiosi si a unor venali pe care poporul nu i-a urmat decât silit, sub odioase presiuni morale si materiale.

În acest cadru de adversitate deschisa, atât episcopul Frentiu, cât si ceilalti episcopi au continuat fara teama sa conduca Biserica, sa o pregateasca pentru vremurile de persecutie în curs si sa protesteze fata de masurile care afectau desfasurarea misiunii spirituale a Bisericii. Vom detalia mai jos câteva momente reprezentative ale actiunii Servului lui Dumnezeu pe aceasta linie.

– Motivatia martiriului
PS Frentiu a semnat, alaturi de ceilalti episcopi, documente ale Bisericii în care era expus motivul pentru care nu se poate accepta nicio tranzactie care ar atinge autoritatea infailibila a Cuvântului lui Dumnezeu si legatura cu Scaunul Apostolic. Astfel, în ultima scrisoare colectiva pe care episcopii catolici au încercat sa o mai transmita prin curieri credinciosilor din parohii, la 24.07.1948, ei aratau, printre altele:

Evanghelia de la Matei 16,18-19, precum si Evanghelia de la Ioan 21,15-17, sunt actul scris al întemeierii Bisericii si Papalitatii. […] Daca lepadam o lege, o porunca, si împutinam descoperirea lui Dumnezeu [chiar] si numai cu un singur adevar, ne-am facut vinovati de încalcarea întregii Evanghelii, de lepadarea credintei întregi (Iac 2,10), deoarece am subsapat temeiul credintei, care este negreselnica autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu.

– Momente revelatoare pentru felul în care Servul lui Dumnezeu si-a aparat Biserica si i-a pregatit pe preoti si pe credinciosi pentru persecutie

? În urma „caldei chemari parintesti” de la 15.05.1948 a Mitropolitului ortodox al Transilvaniei, ÎPS Nicolae Balan, pentru „revenirea” greco-catolicilor la Biserica Ortodoxa, episcopul Frentiu a difuzat o circulara, la 19.07.1948, în care a aratat, printre altele:

La 3-15 Mai IPS Metropolit de Sibiu ne-a facut o asa-zisa invitare frateasca ca sa calcam cuvântul dat de stramosii nostri si sa rupem sigiliile actului de unire. Dar aceasta a fost o insulta la adresa noastra, ca si cum noi am fi inconstienti si nu am fi din convingere catolici. Daca ar fi fost ceva serios, s-ar fi adresat noua, arhiereilor […].

? Întrebat direct, cu ocazia unor exercitii spirituale ale preotilor, asupra pozitiei pe care trebuie sa o ia preotii în conditiile propagandei tot mai intense împotriva unirii religioase cu Roma, episcopul le-a dat un raspuns care i-a responsabilizat pe fiecare în parte. Iata ce-si aminteste parintele Emilian Bandici în marturia sa data Aurorei Sasu:

În ’48 am avut exercitii spirituale [16-20 si 23-27 august] cu fie-iertatul martirul nostru, Preasfintitul Frentiu. Desi exercitiile spirituale trebuiau tinute asa cum trebuie, fara sa discutam, fara sa vorbim, totusi ne-am ales cinci preoti care ne-am hotarât sa mergem la Preasfintitul … […] si l-am întrebat:
– Înalt Preasfintite, ce-i de facut?
– Nu va pot spune nimic, întrebati-va constiinta, pentru ca iuzii sunt în mijlocul nostru.

? La Conferinta episcopala tinuta la 26/27.08.1948 la Oradea, care urma sa analizeze prevederile noii legi staliniste a Cultelor, memoriul adresat autoritatilor, semnat de catre episcopi, a fost redactat de catre episcopul Frentiu. Tema centrala a fost aceeasi: nu se poate imagina o despartire de Scaunul Apostolic.

Socotim a fi aproape exclus ca aliniatul doi al art. 40 [din legea Cultelor], care admite legaturi cu „cultele religioase, institutiuni, sau persoane oficiale în afara teritoriului tarii” numai cu aprobarea Ministerului Cultelor si prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sa poata fi aplicat la legaturile cultului nostru cu Sf. Scaun al Romei. Se stie anume ca aceste legaturi de ordin canonic – întemeiate pe adevaruri de credinta, în sensul carora „Pontificele Roman are (dupa cum s-a definit în Conciliul Vatican [I]) deplina si suprema putere de jurisdictie în toata biserica, nu numai în chestiunile de credinta si de morala, ci si în acelea care privesc disciplina si guvernarea bisericii latite pe întreg globul… si ca aceasta putere a lui este ordinara si imediata asupra tuturor si singuraticelor biserici, ca si asupra tuturor si singuraticilor credinciosi” – tin de esenta catolicismului, de învatatura, canoanele si traditiile lui aproape bimilenare. A încerca sa i se taie aceste legaturi organice (si aplicarea dispozitiei amintite din art. 40 echivaleaza aproape cu o atare taiere) ar însemna sa taie mladita cultului nostru catolic de via care i-a dat viata […].

? Dupa „congresul simulacru” de la Cluj de la 1.10.1948, care a fost începutul asaltului planificat împotriva Bisericii Greco-Catolice Române (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”), PS Frentiu a cerut, prin protopopiate, fiecarui preot în parte sa condamne „congresul” si sa-si reînnoiasca în scris „Marturisirea de credinta” catolica. Iata primul paragraf din documentul care trebuia semnat, în care este vizibila indignarea episcopului fata de cele întâmplate:

Înfierez cu cuvintele de sacru foc evanghelic actul sacrilegiu al câtorva clerici greco-catolici, nedemni si lipsiti de orice constiinta religioasa, care au îndraznit sa-si asume rolul de reprezentanti ai clerului Bisericii noastre greco-catolice si care, cu nerusinare si obraznicie, au cutezat la Cluj, într-un congres simulacru, sa puna în discutie si sa proclame revenirea Bisericii noastre la Biserica ortodoxa […].

? Dupa „congresul” de la Cluj, PS Iuliu Hossu, episcop al locului, a emis un decret de excomunicare a participantilor la „congres”, cerând celorlalte eparhii sa difuzeze acest decret. Ca urmare, episcopul Frentiu a trimis fiecarui preot, personal, cu sigiliul eparhiei de Oradea, decretul de excomunicare venit de la episcopul Iuliu Hossu. Exista marturii din epoca în care se vede ca acest decret a sprijinit cu eficacitate rezistenta greco-catolicilor din eparhia de Oradea în fata violentelor la care au fost ei supusi din partea autoritatilor cu scopul de a semna „trecerea” la ortodoxie.

? În jurul datei de 20.10.1948, asadar cu câteva zile înainte de arestarea sa, protopopii eparhiei de Oradea au primit de la PS Frentiu facultati extraordinare pe care acesta le-a subdelegat lor pentru „timpuri exceptionale”.
Mentionam doar doua puncte din aceste facultati, din care rezulta ca episcopul era perfect constient ca urmau arestarile:

Facultati si dispense extraordinare, pe care Ordinariatul le poate concede pentru timpuri exceptionale: […]
6. Ca preotii deportati, din închisori sau ascunsi, sa poata celebra în orice ora si fara ajun.
8. Ca anume: Confesorii, în cazul ca au început arestarile si deportarile, si nu se mai poate recurge la Ordinariat, sa poata dezlega si de la Apostazie.

– Ultimele momente înainte de arestare
Prezentam câteva documente care dovedesc faptul ca, pâna în ultima zi de libertate, Servul lui Dumnezeu a afirmat deschis care e rolul Papei în conducerea Bisericii si le-a cerut preotilor si credinciosilor sa reziste, si mai ales sa se roage:

? Cuvântul episcopului Frentiu în catedrala de la Oradea, cu ocazia întoarcerii sale (10.10.1948) de la ultima conferinta episcopala de la Nuntiatura
Directia Regionala a Securitatii Oradea informa conducerea Directiei Generale a Securitatii Poporului despre afirmatiile episcopului la liturghia din 10.10.1948:

[…] a vorbit episcopul FRENTIU despre rolul pe care-l are Papa în conducerea Bisericii lui Hristos, recitând cele opt fericiri (Fericiti cei ce sufera, cei amarâti etc.). Din cele spuse de catre episcop reiese ca îsi ia ramas bun de la credinciosi, cei de fata fiind foarte emotionati.

? Raspunsul PS Frentiu la revolta greco-catolicilor din Vasad (26.10.1948)
Preoteasa Emilia, sotia parintelui Emilian Bandici, parohul din Vasad, a reusit sa patrunda la 26.10.1948 în cladirea episcopiei din Oradea, unde episcopul era blocat, pentru a-l informa despre cele ce se petreceau la Vasad. În raportul Securitatii, redactat dupa anchetarea preotesei, apare raspunsul episcopului:

[Preoteasa] primeste instructiuni [de la episcop] ca preotii sa reziste mai departe si ca poporul sa fie îndemnat la rezistenta în continuare cu orice pret.

? Raspunsul episcopului la refuzul parohului Alexandru Ratiu din Olosig (parohie din Oradea) de a preda cheile bisericii (27.10.1948)
Pentru pozitia sa, parintele Ratiu a ajuns si el la închisoarea Sighet, alaturi de episcopul sau. Iata relatarea momentului în cartea Stolen Church [Biserica furata], pe care Alexandru Ratiu a publicat-o în SUA dupa iesirea sa din închisoare:

I-am raportat tot ceea ce s-a întâmplat [la 27.10.1948] episcopului meu, Valeriu Frentiu, care a aprobat felul în care am aparat Biserica. El m-a îndemnat sa continui sa rezist si, mai presus de toate, sa ma rog pentru Biserica Catolica.

b) Dupa arestare
Faptul ca PS Frentiu a insistat si a obtinut de la agentii de Securitate, veniti sa-l aresteze, acordul de a celebra o sfânta liturghie înainte de plecarea din resedinta episcopala este unic. Acest acord a fost obtinut foarte probabil avându se în vedere scenariul dupa care episcopul era „invitat” la Bucuresti de catre ministrul Cultelor si nu era arestat.
Dupa doua nopti traite în celula, Servul lui Dumnezeu a fost dus în „audienta” la ministrul Cultelor, unde a respins invitatia la defectiune ce li s-a facut tuturor episcopilor si si-a continuat Calea Crucii.

– În lagarul de la Dragoslavele
În primele doua saptamâni cât a stat în lagar, înainte de a fi dus la spitalul din Rucar, PS Frentiu a avut mângâierea de a putea participa la sfânta liturghie, unde episcopii pontificau pe rând.
Alaturi de ceilalti episcopi, el a respins invitatia la defectiune adresata de Patriarhul Justinian cu ocazia primei sale vizite în lagar, însotit de ofiteri de Securitate.

– În lagarul de la manastirea Caldarusani
Vom mentiona trei momente semnificative:

? Liturghia se tinea zilnic
În relatarea sa, episcopul Hossu indica si motivatia acceptarii de catre episcopi si preoti a suferintelor prin care treceau, si anume apararea credintei si a Bisericii lor:

La sfânta liturghie pontificam, sa zicem, ca protos, episcopii cu saptamâna, si la sarbatori pe rând, fiecare câte o scurta cuvântare; se facea totul pentru înaltarea sufleteasca a obstei noastre […] Moralul, din mila Domnului, înaltat, trairea constienta a privilegiului de a urma aceasta cale la chemarea Domnului, pentru credinta si scumpa Biserica.

? Tensiunea traita de preotii cu familie
Momentul este redat de parintele Alexandru Ratiu în memoriile sale. Se poate observa raspunsul simplu si transant pe care l-a dat episcopul Frentiu:

In cursul verii anului 1949, la Caldarusani, unii dintre preotii casatoriti le-au cerut episcopilor sa faca un efort pentru a obtine eliberarea preotilor care aveau familii. PS Frentiu le-a atras atentia ca episcopii trimisesera deja guvernului un protest împotriva suprimarii Bisericii si a arestarii preotilor. „Nu-i necesar sa-i strângem mâna diavolului pentru a doua oara”, a spus el. „De aceasta data, el ne va smulge bratul din umar”.

? Consacrarea episcopala în lagar a Servului lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu
Datorita unor credinciosi curajosi, care au ajuns pentru fapta lor la închisoare, Nuntiatura a putut purta o corespondenta clandestina cu detinutii din lagar. Asa se face ca, la 21.04.1949, Nuntiul i-a putut transmite candidatului la episcopat Tit Liviu Chinezu urmatorul mandat imperios, care-l privea în modul cel mai direct pe Seniorul episcopilor:

[…] din însarcinarea explicita si formala a Interpretului [Papa], Va rog sa faceti, fara amânare, cele necesare pentru a îndeplini integral acea Augusta Dorinta, cu ajutorul si prin lucrarea Exc[elentissi]mului Senior [Mons. Frentiu] si a doi dintre Colegii alesi de Dumneavoastra. […] Va rog, asadar, sa considerati prezenta mea scrisoare, în ciuda aparentei sale forme anticanonice, ca pe un autentic Mandat, si sa-l îndepliniti si sa faceti sa fie îndeplinit fara întârziere, trimitându-mi apoi, imediat dupa ce se va fi savârsit, un semn de confirmare prin mâna Exc[elentissi]mului Senior si a colaboratorilor sai […]

La 25.12.1949, episcopul Frentiu a prezidat, tot în lagarul de la Caldarusani si consacrarea episcopala a canonicului Ioan Chertes. El a raspuns acestei misiuni, constient fiind ca descoperirea consacrarii putea avea efecte grave asupra tuturor celor în cauza. În cazul sau, dupa cum arata martorul din celula 44 din Sighet, parintele Coriolan Tamâian, accelerarea bolii care l-a dus la moarte a avut loc în urma socului si umilirii la care a fost el supus la Sighet atunci când Securitatea a descoperit consacrarile clandestine (v. punctul 1, f).

– În închisoarea Sighet
Masura spiritualitatii Servului lui Dumnezeu a fost vizibila, în mod cu totul deosebit, în timpul detentiei la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet.

? Viata spirituala
Episcopul Hossu aminteste de viata spirituala pe care o traiau cu totii, deci si episcopul Frentiu:

Rugaciunea cea mai scumpa era viata traita acolo si închinata Domnului. La orice lucru eram dusi, era rugaciune închinata Domnului. Faceam tot ce era cu putinta sa aflam ziua Sfintelor Pasti, pentru a ne orienta cu Triodul si apoi Pentecostarul, Înaltarea Domnului si Sfintele Rusalii. […]
Ne-a lipsit sfânta liturghie, cu sfânta Împartasanie; ne-a ramas sfânta Spovedanie, pe care o faceam saptamânal, si unii chiar mai des, cu împartasania spirituala, straduindu-ne sa ramânem strâns uniti cu Domnul Isus, stiindu-L împreuna cu noi: „În temnita am fost si ati venit la mine[3]…”; am primit de la El marea cinste de a fi întemnitati pentru credinta Lui si simteam ca, nu numai vine la noi, dar este cu noi zi si noapte. „Eu cu voi sunt în toate zilele[4]…” […].
În luna iunie 1952, [PS Frentiu] mi-a spus odata: „Daca nu ne elibereaza pâna la sfârsitul lunii, pe mine aici ma veti lasa”. Dorea eliberarea pentru a putea din nou liturghisi, pentru a putea sa se împartaseasca; tot timpul petrecut împreuna în lagare si în temnita, s-a marturisit saptamânal, fara exceptie, în fiecare Sâmbata; aici, în Sighet, ducea dorul sfintei liturghii, al sfintei Cuminecaturi; mi-a spus de mai multe ori ca aceasta lipsa îl doare mai mult decât orice; […].

? În conditiile de foamete de la Sighet, episcopii si-au pastrat deplina stapânire de sine, întreaga caldura sufleteasca si umanitate
Trebuie reamintit faptul ca, pâna la 1.07.1953, la Sighet a domnit o foamete care ar fi facut ca nici unul dintre detinuti sa nu poata supravietui. Stim din marturiile fostilor detinuti politici ca oamenii nu rezistau la aceasta foamete si atunci ieseau în evidenta, în mod trist, instincte primare. În aceasta lumina trebuie citite pasajele în care episcopul Hossu arata cât era de impresionat atunci când episcopul Frentiu îi oferea o lingura din propria portie de mâncare:

Cu greu i s’a aprobat [episcopului Frentiu] regim de lapte, dar rar primea; pâna atunci n-am mai vazut lapte de când am venit de la Caldarusani; m-a îmbiat sa gust si eu; ca sa nu-l supar, am luat cu lingura o data; i-am multumit fratelui; am vazut si eu ce gust are laptele; mai dulce dragostea fratelui decât laptele, aceea m a îmbucurat si m-a miscat.

? „Pentru aceea suntem aici, sa suferim”
PS Frentiu a afirmat în mod repetat ca motivul pentru care episcopii se afla în închisoare este suferinta (subînteles: pentru credinta si pentru Biserica). Citam un extras semnificativ din memoriile episcopului Iuliu Hossu:

[PS Frentiu] suporta toate neajunsurile, toate greutatile cu eroica rabdare, nicicând nu s-a auzit un cuvânt de tânguire; […] daca îl întrebam: „Te doare ceva?”, raspundea totdeauna linistit: „Pentru aceea suntem aici, sa suferim”. Tot timpul am fost cu admiratie fata de ÎPS frate, pentru taria cu care suporta toata batjocura la care a fost supus […].

? Realizând ca va muri, episcopul Frentiu a avut un ultim gest de atentie pentru episcopul Hossu

[PS Frentiu] avea o bucatica de sapun parfumat, pe care o aseza sub perina, între lingerie, sa ramâna miros mai bun, risipind întrucâtva aerul greu ce stapânea în celula, pe care, de altcum, de la o vreme nici nu-l mai bagai în seama, decât în cazuri exceptionale; cât se putea mai des, tineam ferestile deschise; chiar si iarna se facea aerisirea, cât era numai cu putinta, pentru frigul mare care era mai tare decât mirosul urât; mi-a dat si mie bucatica de sapun, sa o pun sub perina; dupa folosire i-am restituit-o cu multumita; pomenesc lucrul mic, pentru a se vedea delicatetea sufletului sau bun de totdeauna. […]
Cam prin 7-8 Iulie, stând razimati pe capatâiele paturilor noastre, povestind cap la cap, pe neobservate îmi trece în mâna bucatica de sapun, soptindu-mi: „Ti-o dau tie”. Am soptit profund miscat: „Multumesc!”. Cori mi-a pomenit, mai târziu, ca a vazut ca mi-a trecut ceva în mâna, dar nu stia ce; eu am ramas mult timp emotionat, cum sunt si acum, când scriu acestea […].

? Spovada din ziua mortii
La invitatia pe care i-a facut-o episcopul Hossu de a anticipa spovada, pe care obisnuia sa o faca întotdeauna sâmbata, Servul lui Dumnezeu, constient ca va muri, asa cum am aratat mai sus, a acceptat sa o faca mai devreme, adica vineri, 11.07.1952. Fiind epuizat, episcopul Hossu i-a ascultat spovada în genunchi, lânga pat, în jurul orei prânzului. La ora 18.10 Servul lui Dumnezeu a încetat din viata.

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa

________________________________________
[1] Panehida: oficiu funebru, parastas, în ritul oriental.
[2] Bucuresti, ACNSAS, Doss. I 195683, vol. 2, f. 86-87.
[3] Matei 25, 36.
[4] Matei 28, 20.

Sursa: http://www.e-communio.ro