„Scurta biografie

Fiul lui Petru si al Agafiei Lita, s-a nascut la 14 iulie 1899, la Lodroman, judetul Alba. A primit Botezul si Mirul la 16 iulie din acelasi an. Dupa scoala elementara, urmata în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului superior de la Blaj. Si-a luat examenul de maturitate în 1918, pe când se afla în permisie de pe frontul Primului Razboi Mondial. Întrucât tinea de Arhieparhia metropolitana de Alba Iulia si Fagaras, în 1919 a intrat la Seminarul din Blaj, apoi a fost trimis curând la Roma, ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în tara – dupa obtinerea doctoratului în teologie, în 1925, la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse functii la Curia arhieparhiala din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot, la 1 ianuarie 1926.
A fost numit profesor de teologie la Academia Teologica din Blaj si prefect de studii la Seminar. În 1934 a primit functia de protopop de Bucuresti. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blajene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras si i s-a încredintat functia de vicar general pentru Bucuresti si Vechiul Regat.
Dupa instaurarea regimului comunist în România, împreuna cu toti ceilalti episcopi greco-catolici a aparat Biserica, a refuzat toate „invitatiile” de a trece la ortodoxie si i-a pregatit pe credinciosi pentru zilele grele care urmau.
A fost arestat în noaptea de 28-29 octombrie 1948 si întemnitat împreuna cu ceilalti episcopi, în cadrul prigoanei comuniste care a suprimat Biserica Româna Unita (Greco-Catolica) din ura fata de credinta si fata de comuniunea cu Scaunul Apostolic. A fost despartit de ceilalti episcopi, ramasi în lagarul de la Caldarusani, cu intentia de a-l determina sa se lepede de credinta catolica, spre a conferi o aparenta de legalitate parodiei de dizolvare a Bisericii Române Unite în Biserica Ortodoxa Româna. A fost încarcerat în subsolurile Ministerului de Interne de la Bucuresti spre a fi anchetat. Din pricina presiunilor la care a fost supus în timpul anchetei, în martie 1950 a suferit un accident cerebral. În urma acestuia, a murit la 10 mai 1950, în „spitalul” închisorii Vacaresti.

1. Calea Crucii si moartea episcopului

Episcopul Aftenie a trait, chiar înainte de arestare, o profunda suferinta atunci când a înteles ca Biserica Greco-Catolica va fi suprimata.
De asemenea, a fost încercat de neliniste si de îngrijorare în fata prezentei vizibile a agentilor care îl urmareau la tot pasul. De exemplu, atunci când s-a întors din vizita canonica pe care a efectuat-o între 14 18.09.1948 în mai multe parohii din protopopiatul Medias, intrând în casa parohiala din Bucuresti, de pe str. Polona 48, el a întâlnit-o pe mama parintelui vicar Vasile Mare. Primele sale cuvinte au fost: „O, bunica, nicio clipa n-am scapat de ei!”
S-a temut si la gândul ca lupta sa în apararea Bisericii ar putea fi interpretata ca lupta politica, ceea ce Securitatea a si încercat sa faca. Iata ce raporteaza un informator în acest sens:

În ceea ce îl priveste personal, Aftenie se teme sa nu fie încadrat în vreo lege pentru apararea securitatii R[epublicii] P[opulare] R[omâne], interpretându-i-se lupta religioasa ca fiind politica […].
Sursa: Matei

a) Arestarea
În noaptea de 28/29.10.1948, PS Aftenie a fost arestat de Securitate si a fost „depus” (conform ordinului de arestare) la Ministerul Afacerilor Interne, fiind încarcerat în subsolul cladirii, în aceeasi celula cu ÎPS Valeriu Traian Frentiu.
În seara zilei de 30.10.1948, dupa doua zile petrecute în celula, a fost dus, împreuna cu episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frentiu si Alexandru Rusu, în „audienta” la ministrul Cultelor. Ministrul avea misiunea sa constate daca vreunul dintre episcopii greco-catolici, impresionati de realitatea arestului Securitatii, ar fi cedat, ceea ce nu s-a întâmplat.

b) Lagarul de la Dragoslavele
În ziua de 31.10.1948, la ora 15, PS Aftenie, împreuna cu ceilalti episcopi aflati în subsolul ministerului de Interne, au fost transportati în lagarul organizat de Securitate la Dragoslavele, în vila de odihna a Patriarhului ortodox. A fost un lagar cu paza militara si conditii de închisoare (v. capitolulCalea Crucii comuna).
La Dragoslavele, PS Aftenie a avut parte, alaturi de ceilalti episcopi, de o noua invitatie la defectiune, lansata de Patriarhul ortodox Justinian Marina, însotit de ofiteri de Securitate, cu ocazia primei sale vizite în lagar (14 15.11.1948). Dupa alte trei saptamâni, la 3.12.1948, Patriarhul, însotit de ofiteri de Securitate, le-a propus tuturor episcopilor sa se retraga din activitate si sa accepte astfel Decretul nr. 358/1948, care scosese Biserica Greco-Catolica Româna în afara legii (v. capitolul Calea Crucii comuna).

c) Lagarul de la Caldarusani
Dupa patru luni de detentie la Dragoslavele, la 26.02.1949, episcopii au fost dusi în lagarul organizat în fosta scoala de cântareti bisericesti de la Manastirea Caldarusani. Cladirea era dezafectata dupa cutremurul din 1940. Si aici au fost conditii de lagar, cu sârma ghimpata si paza militara (v. capitolulCalea Crucii comuna).

d) Intervalul de prezenta la manastirea Sinaia
La 10.05.1949, episcopul Aftenie a fost dus pentru aproximativ 10 zile la manastirea Sinaia. A fost vazut alaturi de câtiva preoti ortodocsi, asa cum au aflat episcopii greco-catolici ramasi în lagar la Caldarusani.
Prezenta la aceasta manastire este confirmata si în raportul Securitatii, redactat în ziua decesului Servului lui Dumnezeu, la 10.05.1950 :

Episcopul AFTENIE VASILE a stat la Caldarusani pâna în luna Mai 1949, când a fost transferat singur la o manastire din Sinaia – Prahova, unde a fost tinut circa 10 zile, apoi adus la D[irectia] G[enerala] a S[ecuritatii] P[oporului].

e) Ancheta de la Securitate
Trei dintre episcopii greco-catolici aflati în lagarul de la Caldarusani au fost dusi la Directia a V-a (cercetari penale) a Securitatii, în încercarea de a li se monta procese pe motive politice sau economice (v. capitolul Calea Cruciicomuna). E vorba de PS Vasile Aftenie, PS Ioan Suciu si PS Alexandru Rusu, preluati pentru ancheta, respectiv, la datele: 10.05.1949, 25.05.1949 si 2.01.1950.
Este edificatoare în acest sens informatia pe care ne-a transmis-o episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale cu privire la ancheta prin care a trecut episcopul Ioan Suciu:

Ascultam cu drag cum ne povestea scumpul frate Ionel tot ce a suportat la Interne, aproape doi ani de zile, cum a fost terorizat sa marturiseasca ca a avut legaturi cu partizanii din munti si cum a fost amenintat ca vor aresta 50 din rudele sale cele mai apropiate; n-a marturisit nimic în aceasta privinta, pentru ca n-avea ce sa marturiseasca; insulte, ocari de tot felul; n-au aflat nimic pentru ca nu era ce sa afle; n-au putut sa însceneze proces, cum poate ar fi dorit; la sfârsit l-au adus la Sighet […].

În ziua de 2.06.1949 episcopul Aftenie a fost dus de la Sinaia la Directia generala a Securitatii Poporului, în cladirea Ministerului de Interne. Acolo a fost perchezitionat si i s-a completat un proces-verbal, pe care este trecuta mentiunea „C.5.I”, cu lectura probabila: „arestatul se afla în celula nr. 5 de la subsolul I”. În acest proces-verbal este mentionata o reverenda si un pantalon negru, ale caror resturi au fost identificate cu ocazia deshumarii.
I s-a completat apoi o fisa personala de „infractor”, cu amprente digitale. Aceasta fisa continea si o fotografie, care a fost smulsa în momentul mortii, când un ofiter de Securitate a scris cu creionul o explicatie pentru lipsa fotografiei: „Decedat în 1950”.

În dosarul de ancheta al episcopului Aftenie, I 154136, exista trei declaratii autografe ale episcopului, dintre care una, din care n-a ramas decât o singura pagina, trateaza teme religioase, iar doua trateaza teme asa-zis „politice”. Acestea doua din urma (datate: 21.10.1949 , respectiv 26.01.1950) au pe prima pagina certificarea anchetatorului Gheorghe Enoiu: „Dat în fata noastra”. Asemenea declaratii autografe a dat si episcopul martir Anton Durcovici în fata aceluiasi anchetator, Gheorghe Enoiu.
Pe episcopul Aftenie, Securitatea a încercat sa-l integreze într-o asa-numita Miscare Nationala de Rezistenta, utilizând afirmatii „incriminatoare” ale unui credincios greco-catolic, avocatul Aurel Margineanu, arestat în primavara anului 1948 si torturat în ancheta la închisoarea Malmaison, din Bucuresti.
În declaratiile sale autografe mai sus mentionate, episcopul Aftenie a aratat în mai multe rânduri cele spuse lui Aurel Margineanu, ca se expune la mari pericole prin aceasta Miscare Nationala de Rezistenta, si ca nici el, nici Nuntiul Apostolic nu au ca misiune sa se implice în asemenea activitati.
Probabil ca episcopul a respins cu vehementa în fata anchetatorului afirmatiile lui Aurel Margineanu, asa cum a facut si episcopul Suciu, în cadrul anchetei sale. Asa se face ca, la cererea Securitatii, în dosarul episcopului Aftenie, apare o noua declaratie manuscrisa a lui Aurel Margineanu, dupa ce acesta a fost transferat la închisoarea Aiud. De aceasta data, Margineanu a scris negru pe alb si a repetat de doua ori ca declaratiile sale de la Malmaison au fost luate „sub presiune” (adica sub tortura) si ca de aceea a sustinut ca episcopul Aftenie s-ar fi implicat în Miscarea Nationala de Rezistenta, când de fapt episcopul i-a spus înca de la început „ca el nu face politica”.
Acest ultim document manuscris al lui Margineanu a ajuns în dosarul episcopului Aftenie dupa moartea acestuia. Securitatea practica uneori asa-numitele „confruntari”. Au existat asemenea proceduri în anchetele lotului din care a facut parte Monseniorul Vladimir Ghika. E foarte posibil ca ultima declaratie a lui Margineanu sa fi fost ceruta cu insistenta de catre episcopul Aftenie însusi. Din pacate, episcopul nu a rezistat la presiunile ce s-au exercitat asupra lui în timpul anchetei de un an de zile si a facut un accident cerebral, desi, asa cum considera Nuntiul Apostolic, el era cel mai robust dintre episcopii greco-catolici.

f) Moartea episcopului
– Raportul Securitatii la moartea episcopului Aftenie se încheie astfel:

Sus-numitul era în curs de cercetari.
În ziua de 25 Martie a.c. [1950] i-a paralizat o mâna si un picior.
În ziua de 27 Martie a.c. a fost internat în Spitalul penitenciarului Vacaresti, cu mentiunea sa i se dea îngrijire medicala.
În noaptea de 9-10 Mai a.c., numitul AFTENIE VASILE a sucombat.

– A existat un martor al momentului accidentului cerebral, cunoscutul profesor de psihologie din Cluj, Nicolae Margineanu, a carui marturie, comunicata parintelui Emil Puni SJ, a fost publicata de parintele Anton Moisin. Iata un extras din relatarea parintelui Puni:

[Profesorul Margineanu] fusese închis la Ministerul de Interne atunci când a fost anchetat episcopul Vasile Aftenie si stie ca preasfintitul a fost anchetat o noapte întreaga, tinut în picioare. Fiind un om voinic[1], aceasta l-a epuizat. L-au adus jos, în celula, unde erau paturi de beton, iar din cauza epuizarii nu a mai rezistat si s-a întins pe pat. Aceasta i-a fost fatal, pentru ca nu avea voie sa-si schimbe brusc pozitia de la vertical la orizontal dupa o sedere fortata atât de îndelungata în picioare si probabil s-a pornit o hemoragie.

Trebuie facute câteva comentarii la aceasta marturie. Nina Anca Barbus, fosta detinuta politic, a descris într-un interviu telefonic topografia celulelor din subsolul I de la Ministerul de Interne. Existau 19 celule, numite „garsoniere”, care erau însirate pe un acelasi culoar. Fiecare „garsoniera” avea o usa glisanta metalica, cu o mica vizeta si înca o usa ca un grilaj. Usa metalica se închidea ca un seif si nu permitea aerisirea celulei. De aceea, uneori era glisata si ramânea numai grilajul.
Doi detinuti din celule alaturate puteau eventual dialoga în soapta, în dreptul grilajului. Ei îsi zareau umbrele, dar nu se puteau vedea. Erau luminati din spate prin peretele din sticla opus usilor de fier ale garsonierelor. Dincolo de peretele de sticla se afla un culoar luminat pe care circula în permanenta un gardian.
Marturia profesorului Nicolae Margineanu este deosebit de pretioasa, deoarece confirma informatiile din raportul Securitatii redactat la moartea preasfintitului Aftenie Vasile (raport pe care profesorul evident ca nu a avut cum sa-l cunoasca), si anume faptul ca episcopul a paralizat dupa o noapte întreaga de ancheta.

Mentionam aici si o referinta prezenta în memoriile unui fost detinut politic[2]:

Stiu de la Margineanu, care s-a aflat în subsolul I al Ministerului de Interne într-o celula alaturata de cea a episcopului greco-catolic Vasile Aftenie, ca Margineanu îl putea vedea pe episcop printr-o mica gaura din usa de fier a celulei cum pleca si cum se întorcea de la ancheta. Într-o noapte l-a vazut cum s-a dus si cum a coborât de la ancheta. În scurt timp a auzit din celula alaturata o bufnitura puternica, asa cum ar fi caderea unui corp greu.

– Dupa doua zile, asa cum rezulta din raportul Securitatii redactat la moartea episcopului Aftenie, episcopul a fost trimis la spitalul penitenciarului Vacaresti, unde a murit dupa aproximativ alte 45 de zile. Despre acest asa-numit spital a dat o marturie pretioasa doctorul Cornel Petrassevich, greco-catolic, fost detinut politic, într-un document ajuns la Vatican:

Am stat cu el [preotul ortodox Ioan Iovan] în fosta morga a Penitenciarului Vacaresti, care servea de spital pentru detinutii politici. Conditiile erau în afara oricarei idei de îngrijire corecta medicala. Era mai mult un depozit de muribunzi. Unii mai scapau cu viata.

În aceste conditii, fara îngrijiri adecvate, episcopul nu a avut nici o sansa de supravietuire. Probabil ca, fiind paralizat, pantofii i-au fost furati de cineva din spital. De aceea, la moarte i s-au pus în picioare doi bocanci cazoni oarecare, ce au fost gasiti în anul 2010 cu ocazia deshumarii. Fiind foarte mari, acesti bocanci nu au permis sa se aseze bine capacul sicriului, si de aceea parintele romano-catolic Ioan Baltheiser, care l-a înmormântat pe episcop, a zarit vârfurile „pantofilor” si pantalonul negru (v. mai jos).

g) Înmormântarea
Înmormântarea s-a facut în cadrul institutional de la acea vreme la 11.05.1950 (a doua zi dupa deces), doar ca într-un desavârsit secret, sub controlul a cinci ofiteri de Securitate.
Detaliile înhumarii au fost clarificate de dubla marturie a preotului romano-catolic Ioan Baltheiser, vicar la catedrala Sf. Iosif din Bucuresti. Prima sa marturie a fost data în scris, la cererea Nuntiului Apostolic, la câteva saptamâni dupa moartea episcopului. Marturia nu a putut fi cunoscuta de contemporani, ci de-abia cu ocazia cercetarilor efectuate de Postulatura în Arhivele Vaticanului. A doua marturie ne-a parvenit printr-un interviu audio realizat dupa 1990 de Aurora Sasu, reporter la Radio România.
Parintele Ioan Baltheiser a declarat ca, în ziua înhumarii, el nu stia pe cine îngroapa. Într-adevar, el nu vazuse actele înainte de înmormântare. Or, autorizatia de înhumare de la Primarie indica în mod clar numele episcopului si datele sale de stare civila.
În timpul ceremoniei, la cererea expresa a parintelui Baltheiser de a i se spune care e numele decedatului, un ofiter de Securitate i-a raspuns: „Vasile”. Abia a doua zi a realizat parintele ca l-a îngropat pe episcopul Vasile Aftenie.
Atât în 1950, cât si dupa 1990, parintele Baltheiser a relatat faptul ca groparii au vrut sa aseze mai bine capacul sicriului, care era putin ridicat de vârfurile „pantofilor” mari ai decedatului (se vedea si o parte din materialul negru al pantalonilor), dar li s-a interzis acest lucru. Cele doua marturii ale sale, date la un interval de 40 de ani, prin faptul ca provin de la un martor de visu, primeaza asupra altor relatari indirecte privitoare la acel eveniment.

h) Documentele care atesta decesul
În afara evenimentelor deja mentionate, mai exista urmatoarele documente legate de moartea episcopului Aftenie:
– Copia, certificata de parintele Ioan Baltheiser, a autorizatiei de înhumare (pomenita mai sus) emisa de Primaria Sectorului III (din acea vreme) din Bucuresti. Aceasta copie a autorizatiei a ajuns la Nuntiatura, fiind singurul document, accesibil azi, care confirma faptul ca „decesul a fost constatat de catre Spitalul nr. 1 Vacaresti [Spitalul închisorii Vacaresti], ce a emis actul de verificare a mortii nr. 507”. Informatia exista totusi si în registrul de decese de la primaria de azi a sectorului 4 Bucuresti, dar legea actuala nu permite, în mod ilogic, sa se poata comunica oficial aceasta informatie. Prin bunavointa unui functionar de la Primarie, un membru al echipei Postulaturii a putut nota cu creionul pe o hârtie informatiile despre Spitalul nr. 1 Vacaresti, care coincid cu informatiile din copia autorizatiei de înhumare ajunsa la Nuntiatura.
– Registrele decedatilor de la intendenta Cimitirului Bellu Catolic, în care se indica faptul ca episcopul Vasile Aftenie a fost înmormântat în locul de veci cu adresa X, b, 12, în acelasi mormânt cu doua surori care fusesera înmormântate în anul 1917, respectiv 1924. În anul 1956, în registrul cimitirului, în dreptul locului de veci X, b, 12, parintele Eugen Szilaghyi a aplicat mentiunea „pe veci”, astfel încât nimeni altcineva n-a mai fost înmormântat acolo.
– Matricula mortuorum aflata azi la Catedrala Sfântul Iosif din Bucuresti. Pagina în care este înscris decesul episcopului Aftenie contine mai multe falsuri sau are informatii lipsa. Aceasta se datoreste faptului ca a fost o înmormântare supervizata de Securitate. Astfel, nu este mentionat preotul care i-a administrat ultimele sacramente (deoarece nu a existat un asemenea preot), cauza declarata a mortii este „miocardita”, adica un diagnostic de complezenta al Securitatii, locul mortii este declarat „domi” (adica acasa), ziua înmormântarii este înscrisa în mod fals ca fiind 12.05.1950 (când de fapt înmormântarea a avut loc pe 11.05.1950), nu este mentionat nici un declarant al decesului, ceea ce este un lucru rarisim pentru decedatii înscrisi înMatricula mortuorum.
– Referatul Securitatii la încheierea anchetei la care a fost supus parintele Ioan Baltheiser dupa propria sa arestare
În al doilea paragraf al referatului (care era un document intern al Securitatii), s-a mentionat faptul ca, la 10.05.1948 (corect 11.05.1948), avusese loc „înmormântarea episcopului Vasile Aftenie”, ceea ce constituie o importanta confirmare a numelui decedatului înmormântat la cimitirul Bellu Catolic de parintele Baltheiser. Teoretic, s-ar fi putut emite dubii cu privire la identitatea decedatului îngropat, deoarece nimeni nu i-a putut vedea fata, el fiind adus direct de Securitate. Iata ca referatul Securitatii aparut în alt dosar decât cel al episcopului Aftenie, mai exact în dosarul parintelui Baltheiser, infirma asemenea dubii. De asemenea, constatarile antropologilor la deshumare au întarit la rândul lor concluzia ca decedatul a fost episcopul Vasile Aftenie (v. mai jos).
– Telegrama sosita de la închisoarea Vacaresti, care anunta decesul episcopului Vasile Aftenie
Dupa sase sau sapte zile de la înmormântare, a sosit la catedrala Sfântul Iosif din Bucuresti nepoata din Lodroman a episcopului Aftenie, care i-a aratat parintelui Baltheiser o telegrama semnata de directorul închisorii Vacaresti, în care se anunta decesul episcopului Aftenie si faptul ca el este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, parcela… nr… . Parintele Baltheiser a inserat aceasta informatie în raportul sau adresat Nuntiului.
Mentionam faptul ca în acei ani se proceda în acest fel: închisoarea unde a murit un detinut anunta acest fapt familiei (direct sau prin intermediul primariei locului). Tot asa a fost anuntata si moartea Monseniorului Vladimir Ghika în anul 1954, si anume pe adresa unde locuise el înainte de arestare, adica la casa parohiala a bisericii Sacré-Cœur din Bucuresti. Pentru episcopul Aftenie, cea mai apropiata ruda în viata era aceasta nepoata din Lodroman, fapt cunoscut cu siguranta de anchetatori.

i) Deshumarea
În ziua de 12.05.2010 a început deshumarea osemintelor episcopului Vasile Aftenie, în urma unei delegatii date de ÎPS Lucian Muresan, Arhiepiscopul major de Alba Iulia si Fagaras. A fost constituita de catre P.S. Mihai Fratila o comisie de preoti si laici cu competente utile pentru acea actiune. Au fost de fata reprezentanti ai administratiei cimitirului. Lucrarile au fost conduse de specialisti arheologi si antropologi de la institute de specialitate ale Academiei Române.

Printre altele, specialistii de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române au precizat urmatoarele aspecte în raportul lor final:

Având în vedere ca femururile si tibiile au fost descoperite în conexiune anatomica si la acelasi nivel, iar ambele rotule erau în conexiune cu tibiile, se poate trage concluzia ca defunctul a fost asezat în cosciug, culcat pe spate, cu picioarele întinse. De asemenea, s-a putut constata ca acesta era îmbracat în haine realizate dintr-un material de culoare neagra (fragmente textile pastrându-se în special în zona tibiilor si a membrelor superioare), cu un colar din celuloid de culoare galbena (descoperit în zona gâtului), si încaltat într-o pereche de bocanci militari din piele, fara sireturi […].

Am citat fragmentul de mai sus întrucât clarifica definitiv variantele care au circulat cu privire la asezarea decedatului în cosciug.
Un medic legist de la Institutul de medicina legala, venit la deshumare ca persoana particulara, a ajuns la concluzia ca nu se vad urme de oase rupte, în schimb s-ar putea interpreta ca sunt urme de lovituri la gamba, cum ar fi lovituri de bocanc. În acest sens, exista si marturia sorei Clara Laslau, din lotul maicilor arestate la Nuntiatura, care a fost si ea anchetata de Gheorge Enoiu si care a relatat ca acesta o lovea cu bocancii în tibie.

Putem formula acum câteva concluzii:
– Bocancii militari fara sireturi indica faptul ca decedatul fusese adus dintr-o închisoare.
– Colarul de celuloid indica faptul ca persoana decedata, care si-a pastrat hainele proprii în timpul anchetei, a fost un preot.
– Statura medie, rezultata din tabele statistice antropologice, este de 1,80 m.
– Aceste indicii, inclusiv actele mentionate mai sus, nu pot fi integrate în alta ipoteza decât aceea ca la cimitirul Bellu Catolic din Bucuresti, la data de 11.05.1950 a fost înmormântat Servul lui Dumnezeu Vasile Aftenie.
Sursa: http://www.e-communio.ro