„Dragi crestini,
Sarbatoarea „Întâmpinarea Domnului nostru Isus Cristos în Templu” este atât o bucurie familiala cât si una comunitara: familiala caci o familie împlineste cu bucurie Legea prezentând pe întâiul sau nascut în Templu spre închinare lui Dumnezeu, comunitara caci, prin dreptul Simenon si prorocita Ana, un popor se bucura de împlinirea fagaduintei Tatalui ceresc care prin Fiul sau va mântui lumea. Împlinire si bucurie, dar si avertisment al multor suferinte, în sufletul Mariei, Maicii Sfinte… o sabie ce-i va strapunge inima, inima de mama.
Sarbatoarea Întîmpinarii din anul 2017 aduce bucurie în sufletele noastre. Comunitatea noastra este binecuvântata de Dumnezeu si se poate aduna în pace si în credinta în aceasta biserica a „Sfintilor Trei Ierarhi”. Poate înalta liber si cu vrednicie aceleasi cuvinte ale dreptului Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvântul Tau, în pace, caci ochii mei vazura mântuirea Ta ” (Lc 2, 29-30), mântuirea celor care se straduiesc a trai dupa cuvântul Sau, iubind si împlinind dreptatea. Daca ne gândim la momentul interzicerii Bisericii noastre în iarna crunta din inimile înghetate ale activistilor de odios partid în 1948, momentul acesta de libera adunare si manifestare este unul de bucurie. Daca ne gândim la iarna rece, dar frânta prin inimile înflacarate ale curajosilor revolutionari din 1989, aceasta zi este si una a împlinirii acelor sperante: libertate, libertate. Suntem liberi a fi ceea ce dorim: crestini. Bucurie si împlinire, dar, iata si multa suferinta, caci sabia cuvântului lui Isus, sabia dreptatii Sale, desparte binele de rau, dreptatea de faradelege, iubirea nemarginita de falsitate masurata.
Speranta Mariei si puterea ei au izvorât din adorarea Fiului ei si urmarea Sa pâna sub Cruce. Oare mama, pasind în urma Fiului ei, nu era apasata ca de o crunta si grea Cruce?! Privindu-si Fiul rastignit nu se simte si ea rastignita, cui cu cui?! Dar, cu ochii înlacrimati sta sub Cruce si tace… Cuvintele Fiului ei: „…cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. Cine tine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-si pierde sufletul lui pentru Mine îl va gasi” (Mt 10, 38-39)… se împlinesc în viata ei, a celei care se înalta, în final, cu trupul si cu sufletul la cer pentru a fi „Craiasa peste îngeri”.
Bucurie, împlinire în toate zilele, dar suferinta si speranta azi, o zi în care am cazut un pic sub cruce. Azi, 2 februarie 2017, Justitia româna a considerat oportuna crucificarea unei minoritati crestine sub asediul unei multimi majoritare care striga: „rastigneste-l”: procesul prin care Biserica Greco-Catolica cerea dreptatea prin redobândirea bisericii „Sfântul Dumitru” din centrul Beiusului s-a încheiat prin sentinta irevocabila a Înaltei Curti de Casatie si Justitie care respinge cererea pagubitilor în favoarea Bisericii Ortodoxe împroprietarita prin abuzul Statului în 1949. Principiul natural si biblic al proprietatii private a fost încalcat prin impunerea tiranica a unui principiu intrus din sfera juridica straina, principiul majoritatii. Dreptul asupra sudorii fruntii unei persoane nu poate fi înlocuit cu dorinta unei majoritati care „pofteste” la ea.
Ma simt, ne simtim ca un apostol alaturi de Maria, sub Cruce. O privim cu ochii înlacrimati dar plini de speranta, o îmbratisam si-i spunem: „Asculta-a noastre plângeri, Regina peste îngeri, Din negura te arata, Lumina dulce clara” (Mihai Eminescu, “Rugaciune”). Întâi ca Petru, în întunericul din Ghetsimani, am întins si noi mâna spre „sabie”, sabia gândului si cuvântului socati fiind de umbrele, pas cu pas tot mai apropiate, ale întunericului. Tot ce facuse Cristos la lumina a fost înabusit de întuneric… Tot ce a facut Biserica noastra, a fost uitat sau minimalizat, iar ea, Biserica, despuiata de vesmântul ei, lacasul de cult, este considerata pe ”drept” rastignita.
Suntem noi, Biserica Greco-Catolica, fiii ei, care ne rugam pentru dezvoltarea si pacea acestei localitati înca de la începutul secolului al XVIII-lea, dupa ce am considerat a fi demn si drept a ne uni si noi, pastrându-ne traditia si ritul, cu Biserica Una, Sfânta, Catolica si Apostolica care subzista în Biserica Romei. Parohul de Beius, Vasile Paul, din 1712 se îngrijea si de preotii uniti din zona Episcopiei romano-catolice a Oradiei.
Suntem noi, care prin daruirea personala a episcopului Ignatie Darabant am înaltat acest sfânt lacas, al „Sfântului Dumitru”, în inima localitatii. Clopotele sale glasuiesc recunostinta darniciei acestui ctitor si cheama neîncetat poporul la rugaciune, care rodeste într-un suflet iubitor si drept.
Suntem noi, care prin episcopul greco-catolic Samuil Vulcan în 1828 am înfiintat prima scoala româneasca în acest tinut greu încercat sub domnia legii si limbii straine, si alaturi de lumina de început a Scolii Blajului greco-catolic, în spiritul Scolii Ardelene din inima ei, am adus lumina, am edificat o natiune si neopresiv am oferit darul cunostintei multor suflete si intelecte, fara a tine ori impune vreo apartenenta confesionala.
Suntem noi, care prin episcopul greco-catolic Mihai Pavel în 1896 am înfiintat si Scoala civila pentru fete, pentru ca toti, în mod egal, sa aiba parte de educatie.
Suntem noi, care alaturi de voi, confrati ortodocsi, am luptat pentru unitatea si integritatea statala, si am ascultat cu emotie declaratia de Unire rostita de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu si îndemnul la continua întelegere rostit de episcopul ortodox Miron Cristea: „Pe cum ne vedeti azi îmbratisati frateste, asa sa ramâna îmbratisati pe veci toti fratii români”. Suntem noi care am deplâns suflet lânga suflet pe fiii bisericilor noastre, Ioan Ciordas si Nicolae Bolcas, luptatori ai unei nazuinte de neam si drepturi comune.
Suntem noi, care prin episcopul Demetriu Radu am renovat integral biserica Sfântul Dumitru în 1922, … ca în 1948, sa va oferim, fortat, adevarat, cu mâna tremurânda si sufletul îndurerat, cheile bisericii noastre.
Suntem noi, frati ai vostri, care va ceream în 2008 posibilitatea unei slujiri alternative. Eram si noi, un pic, acasa în casa noastra, iar voi „impusi” de Stat în ea, nu erati vitregiti si neîndreptatiti. Doar suntem crestini, fii ai aceluiasi „Iubitor de oameni” si puteam, daca ne puneam însasi predicile în practica, sa coabitam ca fratii.
Suntem noi, care am cerut ca macar o data pe an sa putem sluji în Biserica edificata de episcopii nostri, pentru a-i pomeni pe ei ctitori neobositi, dar am fost refuzati.
Suntem noi, care am pus mâna cu speranta, dupa cuvânt de cersetor în casa sa, pe sabia considerata a dreptatii, a Justitiei române, … o fi tocit taisul ori Domnul stie… am înteles ce înseamna o nedreptate; noi care am simtit suferinta unei încercari, noi care am avut nazuinta unei dreptati prin sabia justitiei, … suntem noi care am cazut un pic sub cruce.
Nu cautam satisfactie pamânteasca si mândrie materiala prin recuperarea unei atât de frumoase biserici, ci doream o împlinire a iubirii voastre, frati ortodocsi, si a dreptatii inerente. Nu cautam o expulzare razbunatica a fiilor tai, sora Biserica ortodoxa, chiar daca ar fi avut suficiente locasuri în care sa continue sa se adune, ci doar o împlinire a cuvintelor episcopilor nostri, cuvântatorii Unirii de la Alba-Iulia, pentru a sluji alternativ în acelasi loc. Frati beiuseni, când ne rugam pentru binele orasului nostru si al îndragitei tari, iertati-ma caci nu slujesc împreuna cu slujitorii ortodocsi, dar, iata, o spun, ei nu accepta o concelebrare.
Ne cerem iertare, daca uneori, am fost impulsivi în cautarea îndreptatirii noastre, noi va oferim pacea noastra, caci suntem convinsi, ca atunci când veti vorbi de iubire si dreptate veti simti, în adâncul constiintei, ca ati lasat neonorata o datorie.
Cautam dreptatea si iubirea la cei pamânteni, dar am gasit Crucea. Dupa îndemnul lui Isus, de a ne purta Crucea, acum acceptam ca pe cele considerate definitorii si reprezentative ale bisericii noastre, pietre sfinte înaltate în chip de sfânt lacas, sa le pierdem…, sa pierdem aceasta perspectiva pamânteasca a sufletului nostru, pentru a câstiga cele cu adevarat vitale pentru suflet, pe Cristos cel Jertfit, pacea si iubirea noastra.
Nu vom uita niciodata istoria noastra, patrimoniul nostru nici cel imobiliar, dar mai ales cultural-spiritual cultivat în interiorul acestuia. Nu vom uita ca biserica „Sfântul Dumitru” e biserica greco-catolica, nu… ar fi o tradare a memoriei istorice, dar pe care nu o putem cinsti acum decât prin demnitate si iubire. Pe Cristos cel Rastignit nu îl mai cautam între cei învinsi si morti, ci îl gasim Biruitor si Înviat, tot asa noi ne regasim în viii si victoriosii crestini în Cristos, în Biserica noastra „Sfintii Trei Ierarhi”, ca adevarata Familie si Împaratie a Lui.
Viitorul nostru nu se poate cladi pe aceste pietre, ci pe acea Piatra care este Cristos. Împaratia Sa nu este una materiala, ci una din suflet pentru suflete. Ne încredintam mijlocirii Maicii Sfinte, rugând-o sa ne prezinte sufletele rugatoare în Templul ceresc. Ea sa se aseze în mijlocul nostru, precum a stat în mijlocul ucenicilor întristati si bulversati si cu atingerea iubirii sale de mama sa daruiasca acum mângâiere sufletelor noastre.
Precum, apostolii, în ziua Cincizecimii, descatusati de frustrarile pamântesti, cu amintirea celor multe si bine facute noua de Domnul, în istoria bogata a Bisericii noastre greco-catolice, plini de pacea, iubirea si lumina Spiritului Sfânt sa iesim în lume pentru a-l predica pe Isus, Mântuitorul nostru. Reuniunea mariana, AGRU, Familia Preasfintei Inimi a lui Isus, Oratoriul „Colt de rai”, enoriasii, suntem toti noii ucenici prin care Cristos e viu, prezent si activ în lume.
Fie ca în ziua Întâmpinarii Domnului în Templu sperantele pe Cruce rastignite sa se transforme în lumini sfinte, spre Domnul calauzitoare, fie ca sufletele frustrate si suprimate sa se renasca prin luminata si spirituala Înviere.

Vicar parohial de Beius: pr. Slobodnic Iosif

Consiliul parohial: prim-consilier dr. Cozac Aurel