„j) Monumentele funerare
Istoria monumentelor funerare care s-au succedat pe mormântul episcopului Vasile Aftenie reflecta perioada trista prin care a trecut Biserica Greco-Catolica Româna din 1944 pâna în 1989. La început a existat o simpla cruce de lemn (adusa de firma care a fabricat si sicriul), fara nici o inscriptie. Dupa vreo doi-trei ani de la decesul Servului lui Dumnezeu, Ileana, sora parintelui Vasile Mare, si domnisoara Beia Salageanu au pictat „cu frica” pe crucea de lemn literele A.V., special ca sa sugereze cuvântul „AVE”. Mai târziu a aparut o mica cruce metalica, obisnuita pentru mormintele preotilor, pe care scria AVE, adica initialele pentru „Aftenie Vasile Episcop”.
În anul 1981, un nepot de-al episcopului, care locuia chiar în Lodroman (locul nasterii PS Aftenie), a venit la Bucuresti si a comandat un monument, el având acest drept. Tot atunci s-a montat pe monument si o fotografie cu mitra a episcopului, obtinuta de dr. Mihaela Vasiliu de la preotul ortodox Marcel Iatan, care slujea pe-atunci la Biserica Sf. Vasile de pe str. Polona, nr 48.
Dupa deshumare, pe acest mormânt a fost ridicata o cruce monumentala de marmura.

2. Persecutia împotriva episcopului

Moartea Servului lui Dumnezeu Vasile Aftenie a avut loc în cadrul unei largi persecutii împotriva Bisericii Greco-Catolice Române si implicit împotriva credintei (v. capitolul „Desfasurarea pe teren a «lichidarii» Bisericii Române Unite în 1948”). Din momentul arestarii simultane a episcopilor greco-catolici a început si ceea ce am numit „Persecutia împotriva Episcopatului în detentie” (Calea Crucii comuna, urmata pentru unii dintre ei de o Cale a Cruciiparticulara).
Aspectele proprii ale persecutiei împotriva episcopului Vasile Aftenie sunt urmatoarele:
a) Arestarea (pentru care s-au pastrat toate documentele pregatitoare si de ducere la îndeplinire);
b) Planificarea „invitatiilor” la defectiune, înainte si dupa arestare, asa cum sunt ele prezentate în acest articol;
c) Planificarea din timp a unei anchete cu acuze „politice”, prin pregatirea unui dosar cu felurite documente asa-zis „compromitatoare”; a urmat ancheta efectiva;
d) Stergerea memoriei privitoare la Servul lui Dumnezeu, lasându-se sa planeze, timp de 40 de ani, un secret absolut asupra anchetei si a cauzei mortii episcopului.

3. Atitudinea episcopului

Preasfintitul Vasile Aftenie a participat la toate actiunile episcopilor greco-catolici în timpul persecutiei, precum si în timpul detentiei („Raspunsul Episcopatului”). Motivatia martiriului afirmata de întregul Episcopat a fost aceea ca nu se poate trece peste nici un articol al credintei revelate, deci nici peste înfiintarea de catre Hristos a Bisericii si a papalitatii.

a) Premise

– În ajunul consacrarii sale episcopale, la 1.06.1940, episcopul Aftenie îi scria Nuntiului Apostolic Andrea Cassulo urmatoarele cuvinte cu valoare de premonitie:

Întrezaresc si greutatile pe care le voi întâlni, dar nu ma voi descuraja niciodata. Voi avea întotdeauna înaintea mea cuvintele de data trecuta ale Excelentei Voastre: Cu totii suntem niste Cirenei. Cred si sunt sigur ca am început deja sa fiu un Cireneu.

– Legat de dificultati întâlnite cu ocazia vizitei sale canonice din localitatea Beleghet-Agas, la 19.12.1942, episcopul i-a scris din nou Nuntiului Apostolic :

Sigur ca pentru D[omnul]N[ostru] I[sus] Cristos trebuie sa si suferim. O facem bucuros. Aceasta e datoria mea si, daca ar fi necesar, sufar si martiriul, pentru marele ideal inspirat de sfânta noastra credinta catolica romana.

b) În timpul persecutiei
Dupa 15.05.1948, începuse „operatiunea de unificare”, vizibila prin „chemarile parintesti” pentru „revenirea” la ortodoxie, pronuntate de Mitropolitul Ardealului, apoi de Patriarhul ortodox, precum si prin neîncetatele atacuri din presa împotriva BRU.

• A pregatit poporul pentru persecutie
În raportul trimis episcopului Ioan Suciu cu ocazia pelerinajului de la 29.06.1948 din parohia Bilbor (Harghita), PS Aftenie arata:

Peste tot m-am interesat si am stat de vorba cu parintii protopopi si cu fratii preoti, pe care i-am încurajat si întarit în credinta. Sunt tari cu totii. Poate, poate ici colo se simte câte-o sovaire, dar n-as crede, în caz de primejdie, sa se ajunga la defectiune. Am revenit în capitala foarte mângâiat si multumit sufleteste. […]
Preasfintite, fii sigur ca suntem la datorie. […]
Am încredere deplina în Cel de sus si sunt gata sa suport si sa înfrunt orice.

Pe partea Securitatii s-a constatat, desi într-o alta lectura, actiunea de pregatire a poporului pentru persecutie pe care o desfasura episcopul Aftenie. Astfel, într-o fisa sintetica ce cumula toate momentele „compromitatoare” pe care Securitatea le putuse aduna în vederea „cercetarii” viitoare a episcopului Aftenie, se arata urmatoarele:

Este semnalat în repetate rânduri ca, cu ocazia oficierii unor slujbe religioase la diferite biserici din Ardeal, în predicile sale facea propaganda cu caracter reactionar, îndemnând populatia sa lupte pentru mentinerea crestinismului, sa creasca copiii în acest spirit si sa lupte împotriva masurilor luate de guvern, de a nu se mai preda religia în scoli. De asemenea, a atacat conducerea Statului, luând apararea Papei, pe care l-a aratat ca imperialist în cer si nu pe pamânt.

– A respins orice invitatie la defectiune, a respins asa-numita „trecere” a Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie

Securitatea a considerat ca este o „grava fisura initiala” a „operatiunii de unificare” faptul ca niciun episcop greco-catolic nu a aderat la acest act. De aceea, a încercat cu insistenta sa obtina defectiunea episcopilor, atât în libertate, cât si în stare de detentie.
Episcopul Aftenie a trecut prin multe asemenea „invitatii” la defectiune. Vom prezenta în continuare câteva dintre acestea:

? Multiplele chemari la primul ministru Petru Groza
În memoriile sale, episcopul Hossu vorbeste de aceste chemari:
Ne-a povestit noua si dânsul, si mai târziu dl. Luca, ce era de serviciu si bucatar si bun ispravnic, cât a insistat pe lânga dânsul prim-ministrul Groza sa treaca si sa se puna în fruntea nefericitilor 38 de protagonisti ai ortodoxiei, defectionati de la noi. Ne spunea dl. Luca cum venea de îndurerat de la audientele dese de la dl. Groza, care tot mereu îl chema si insista, fara nici un rezultat, pâna la arestare.
? Întâlnirea cu cei 38 de preoti apostati de la Cluj
În zilele de 4 si 5 octombrie 1948, la cererea episcopului Rusu, aflat atunci la Nuntiatura, PS Aftenie s-a întâlnit la Bucuresti, la hotelul Athenée Palace, cu cei 38 de preoti care au „decis” la 1.10.1948 la Cluj „sa revina în sânul Bisericii Ortodoxe”.
Despre acest eveniment episcopul Hossu arata :

A încercat P.S. Aftene sa-i dezmeticeasca si sa-i aduca la calea dreapta prin pocainta, aratându-le pacatul strigator la cer pe care l-au savârsit, lepadându-se de credinta si batjocorindu-si Biserica în vremile grele prin care trecea neamul si tara. Rezultatul a fost arestarea.

Episcopul Aftenie a depus în fata Nuntiului Apostolic, sub juramânt, marturia asupra acestei întâlniri. Marturia a fost stenografiata si verificata de episcop. Nuntiul Apostolic a considerat ca acesta este unul dintre cele mai importante documente pentru „istoria acelei nefericite miscari începute, cel putin în forma oficiala, cu adunarea celor 38 de preoti în orasul Cluj pentru realizarea separarii de Roma a Bisericii greco-catolice din România”.
Documentul este important si pentru ca dezvaluie multiplele directii ale actiunii guvernamentale din acele zile. În acest capitol vom sublinia doar doua aspecte:
• faptul ca episcopul a îndeplinit un act de mare curaj mergând la hotelul Athenée Palace (întesat de Securitate) pentru a încerca sa-i scoata pe cât mai multi dintre acesti 38 (36) de preoti din greseala lor;
• faptul ca a suportat un adevarat asalt de argumente care trebuiau sa-l convinga sa treaca de partea acestor preoti. Aceasta operatiune de „convingere” a fost ordonata de guvern, asa cum rezulta explicit, în mai multe rânduri, din cuprinsul marturiei.
Iata câteva fragmente edificatoare din marturie:

[Pr. Porutiu] m-a implorat sa ma unesc cu ei si mi-a spus ca un milion si jumatate de credinciosi erau în joc si, împreuna cu ei, 2000 de preoti. M-a asigurat ca nu ar fi fost nicio rusine pentru mine. Cu totii ar fi stiut ca voi fi fost fortat sa ma unesc cu ei.
Moldovan a spus:
– Avem la dispozitia noastra Guvernul si politia, si am format comitete parohiale. Avem posibilitatea de a salva viata preotilor si situatia Episcopilor care, altfel, cu siguranta vor fi întemnitati si mai târziu trimisi dincolo de granite.
M-a asigurat ca, daca eu semnam, as fi evitat un mare pericol care ma ameninta. Mi-a spus ca mai erau înca 5 minute la dispozitie:
– Putem fi la resedinta Patriarhului în 20 de minute. Dumneavoastra nu va trebui sa va lepadati credinta. Spuneti ca nu vreti sa va parasiti turma si majoritatea clerului care doreste sa mearga cu ei. […]
M-au întrebat: De ce refuzati aderarea?
Am raspuns: Din cauza credintei mele care e întiparita în mintea si inima mea.
Ei mi-au spus: Amintiti-va Excelenta, ca Patriarhul si [ministrul Cultelor] Stoian Va întind o mâna de prietenie. Daca Dumneavoastra acceptati Va vor primi cu toate solemnitatile si Dumneavoastra Va vor fi acordate multe favoruri. Daca nu acceptati acum, dar veti decide sa o faceti ulterior, va fi deja prea târziu.
I-am spus lui Moldovan ca niciodata nu am cautat favoruri.
El a raspuns: Poate ca Dumneavoastra sunteti gata sa muriti pentru credinta, dar luati seama ca moartea Dumneavoastra nu va servi Bisericii, nici credinciosilor si nici Dumneavoastra însiva.

? În acelasi timp, în dimineata zilei de 4.10.1948, au venit la episcopul Aftenie preoti si laici din vicariat, derutati de cele întâmplate la Cluj, apoi la Bucuresti, la Patriarhie (la 3.10.1948). De fata a fost si un informator, care a notat mesajul episcopului. Chiar daca formularile informatorului nu pot avea valoare de stenograma, mesajul rezulta cu claritate:
• „[Catolicismul] nu poate fi distrus, fiind o problema de constiinta.”
• „Preotii care au declarat ca revin în sânul Bisericii Ortodoxe au facut acest lucru numai sub presiunea fizica a întemnitarilor, înfometarii si amenintarii distrugerii lor fizice si morale.”
• „Chiar daca Guvernul ar încerca sa intensifice prigoana împotriva greco-catolicilor, ajungând pâna la foc si sabie, Mitropolitul[3] si episcopii greco-catolici sunt gata sa sufere martiriul pentru cauza religiei catolice.”
Iata ca, în plin asalt pentru „lichidarea” Bisericii Unite, Servul lui Dumnezeu Vasile Aftenie a afirmat public în fata preotilor sai ca el merge la martiriu.

? O ultima tentativa de a-l convinge pe episcopul Aftenie sa treaca la ortodoxie a venit din partea ministrului Cultelor, la 11.10.1948.
Cu ocazia audientei, în care a prezentat personal ministrului Cultelor cele doua memorii ale Episcopatului catolic redactate la conferinta episcopala din 7.10.1948, episcopul Aftenie a avut de înfruntat o ultima „invitatie” la defectiune. Iata un extras din declaratia stenografiata pe care a preluat-o Nuntiul câteva zile dupa acesta audienta:
Dupa ce a spus ca va citi scrisorile mai târziu, Ministrul a continuat: Toti tin la Dumneavoastra si toti doresc ca Dumneavoastra sa treceti, împreuna cu turma, la biserica ortodoxa.
Am raspuns: E cu neputinta ca eu sa ma lepad de credinta mea, acea credinta pe care am învatat-o la scoala si pe care timp de 23 ani am predicat o.
A insistat: Pentru binele Dumneavoastra spun ca Dumneavoastra, prin aceasta faceti un lucru bun.
c) În seara arestarii, Servul lui Dumnezeu a ales Calea Crucii
Un episod surprinzator a avut loc în dupa-amiaza zilei de 28.10.2016, cu câteva ore înainte de arestare. Episcopul si câtiva preoti iesisera în curte dupa o rugaciune comuna în biserica Sf. Vasile. Si, deodata, apare o fetita între ei, care insista sa afle „Cine este episcopul?” Ea se jucase în nisipul din dreptul gardului de la strada si a auzit ce au vorbit între ei doi oameni: „La noapte, de aici vom aresta pe Episcopul”. Toti au fost putin tulburati. Un tânar, Traian Suciu, i-a propus episcopului sa se ascunda si sa fie pazit de greco-catolicii din zona Bucurestii Noi.

[Episcopul] însa, luând în mâna crucea pectorala, i-a raspuns: „Aceasta cruce ma opreste. Dragul meu, tot eu sa ma ascund? Ce s-ar întâmpla daca pe front generalul ar dezerta? Daca n-ar fi aceasta [crucea], as sti eu ce sa fac!”
Parintele Vasile Mare, care a dat aceasta marturie, a fost o mare personalitate a Bisericii Greco-Catolice, el însusi fost detinut politic. Marturia lui, data sub juramânt, are toata greutatea unei marturii autentice. Ea este concordanta si cu fragmentul urmator din ordinul de misiune al ofiterilor de Securitate care trebuiau sa faca arestari în acea noapte si care s-au aflat în dreptul gardului în acea dupa-amiaza:

Veti face recunoasterea obiectivului, cum se prezinta casa, câte iesiri are, daca mai are vreo iesire în vreo strada vecina, daca nu corespunde acoperisul cu acoperisurile caselor vecine si cum se prezinta curtea.

d) Dupa arestare

– Noi invitatii la defectiune
Servul lui Dumnezeu, lipsit fiind de libertate, a mai trecut prin trei „invitatii” la defectiune, descrise mai sus la cap. 1, pct. a), b) si d):
? Invitatia la defectiune facuta de ministrul Cultelor, o zi dupa arestare (30.10.1948);
? Invitatia la defectiune facuta de Patriarhul ortodox în lagarul de la Dragoslavele (14-15.11.1948);
? Putem emite ipoteza plauzibila, pe care o sustine însusi episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale, ca si la manastirea ortodoxa Sinaia a mai avut loc o invitatie la defectiune (25.05.1949 – 2.06.1949).
– Plecarea din lagarul de la Caldarusani la ancheta Securitatii
În Memoriile sale, episcopul Iuliu Hossu ne ofera informatii emotionante cu privire la momentul în care episcopul Aftenie a fost luat de Securitate pentru a fi dus în ancheta:
Dupa doua saptamâni, la 25 V 1949, plecarea P.S. Aftene. S’au prezentat alti doi inspectori[4] care l-au dus din mijlocul nostru pe iubitul nostru frate episcop Aftene, tot cu simpla invitare sa-si faca bagajul si sa plece împreuna cu dânsii; nici dânsului nu i-au spus unde: calea fost aceeasi, la Interne; nici un cuvânt, nici o motivare; în fata noastra glumeau ca-i va merge bine.
Scumpul frate s-a marturisit si, dupa marturisirea facuta, mi-a spus ca nici moartea nu-l va face sa se lepede de credinta; acelasi lucru l-a spus în fata tuturor înainte de plecare; […].
PS Aftene a ramas neclintit în credinta catolica, împlinindu-si cu sfintenie cuvântul rostit în fata noastra, a tuturor, ca mai bine moare decât sa se lepede de credinta; a presimtit ce o sa urmeze si pentru ce este dus de la Caldarusani, pentru a face noi presiuni asupra dânsului sa treaca la ortodoxie; n-a trecut, a preferat sa moara în temnitele Vacarestilor, cum ni s-a confirmat autentic mai târziu […].
Pe aceasta cale a fost învrednicit scumpul nostru frate episcop Vasile Aftene [sic] sa preamareasca pe Domnul în statornicia credintei sale pâna la moarte.

– În timpul anchetei de la Securitate
Am pomenit anterior ca, în dosarul de ancheta al episcopului, a ramas doar pagina finala dintr-o declaratie a sa autografa (datata 10.11.1949) care a avut ca tema „trecerea Bisericii Greco-Catolice la ortodoxie”. Pagina a fost pur si simplu ratacita în cadrul uneia din declaratiile „politice”, încurcând practic numerotarea stampilata din dosarul Securitatii.
Folosind un stil stapânit, egal, Servul lui Dumnezeu si-a afirmat fara teama pozitia pe care o sustinuse si pâna atunci, pe toata durata persecutiei. Prezentam fragmente din cele doua „întrebari” si „raspunsuri” care figureaza pe acea pagina:
– Întrebarea nr. 12 nu e vizibila, ci doar o parte din raspuns:
[În predicile din duminicile lunii octombrie 1948] am amintit de libertatea cultelor asigurata prin Constitutie si legea cultelor, citând din aceasta lege articolele care prevad schimbarea de cult si pedepsele indicate acolo fata de aceia care ar presa fata de cineva sa-si schimbe cultul caruia [îi] apartine.
– La întrebarea nr. 13: „Ce scop aveau predicile si cele relatate în ele?”, episcopul a raspuns:
Virtutea rabdarii, rugaciune cât mai multa si taria în credinta Bisericii noastre, aratând credinciosilor ca guvernul a contravenit Constitutiei si Legii Cultelor prin trecerea Bisericii greco-catolice la ortodoxie, sprijinind aceasta actiune.
Aceasta îmi este declaratia pe care o dau, sustin si semnez propriu, nesilit de nimeni.
Bucuresti, 10 noiembrie 1949
[semnatura lizibila] + Episcop Dr. Vasile Aftenie

Raspunzând asa cum a facut-o, PS Aftenie a fost constient ca va ajunge sa fie condamnat, fara speranta de a mai iesi viu din mâna Securitatii. Într adevar, în fata refuzului sau, Securitatea a trecut la montarea unei înscenari „politice”, în timpul careia episcopul a avut un accident cerebral.
Pentru noi, cei de azi, manuscrisul din ancheta din 10.10.1949 este o dovada a faptului ca episcopul si-a aparat credinta si Biserica chiar si atunci când s-a aflat în fata mortii.

Emanuel Cosmovici, în colaborare cu Pr. Cristian Langa

Sursa: http://www.e-communio.ro