„„Conciliul de Ferrara – Florenta (1438-1439). Istoria si Ecleziologia Unirilor” este încoronarea studiilor Parintelui Vasile Alexandru Barbolovici, ce apartine de Episcopia Greco-Catolica de Oradea (Gran Varadin), care a studiat din 1991-1997 la Bologna la Institutul Teologic „San Antonio”, cât si la Venetia, la Institutul de Studii Ecumenice "San Bernardino", între anii 1997-2001.
Rod al cercetarilor multor ani în arhivele romane, vieneze, maghiare si transilvanene, lucrarea, „Conciliul de Ferrara – Firenze (1438-1439). Istoria si Ecleziologia Unirilor” este teza de doctorat sustinuta la Roma, la Universitatea Pontificala „Antonianum” din Roma (16 iunie 2016), sub îndrumarea parintelui profesor Roberto Giraldo O.F.M., si a corelatorilor: academicianul Ioan Aurel Pop, Rector al Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj Napoca si actualul Presedinte al Academiei Române din Bucuresti, si a profesorului Riccardo Burigana, directorul Centrului pentru Ecumenism din Italia al Conferintei Episcopale Italiene (C.E.I.), profesor la Institutul de Studii Ecumenice „San Bernardino” din Venezia.
Munca de cercetare este oferita publicului de specialisti în Istorie si Ecleziologie din Biserica, datorita Casei de Editura Dehoniane din Bologna. Chiar daca aceasta opera se refera la Unirile, a câtorva parti ale Biserici ortodoxe cu Roma, nu se opreste numai asupra lor ci si asupra acelora care au avut ca model Conciliul de la Ferrara – Florenta din 1438-1439, dar si la precedentele tentative de Unire în Transilvania, începând de la Conciliul Lateran IV din 1215, si a celui de la Lion din 1274.
Texul lucrarii nu ocoleste raporturile dintre latinii si grecii din Ungaria, când Principatul Transilvanean se gasea sub orbita maghiara. În acest context sunt examinate si Unirile dintre români si latini, chiar daca acestea au avut un caracter individual.
Lucrarea nu se opreste numai asupra celei mai importante Unirii, realizata între românii din Transilvania, care cu putin timp înainte devine teritoriu austriac în secolul XVI, cât si asupra Unirilor care au avut ca si model Conciliul florentin, precum cea de la Brest din 1595, Uzhorod din 1646 si a românilor din Partium, al carui autor principal fusese Iosif de Camillis, un grec-unit. Nu se neglijeaza nici tentativa de calvinizare sau trecerea la confesiunea luterana a "masei de români", de catre maghiari si germani. Daca Reforma avusese un efect pozitiv în viata culturala prin traducerea Bibliei, totusi a avut si scopul de a elimina cultul icoanelor, al sfintilor cât si rugaciunile pentru cei adormiti, care pentru Bisericile Ortodoxe si Catolice constituie patrimoniu.
În ceea ce priveste Ecleziologia, un capitol important este dedicat Ecleziologiei Conciliului de la Florenta, cu trecere la Eclesiologia „Bisericilor Surori”, si apoi la cea a Documentului de la Balamand. Referitor la document trebuie tinut cont de pozitia critica asupra acestuia, pregatit si asumat de o comisie si nu de un Conciliu, în care se prezinta istoria Bisericilor Unite, într-o maniera nu pozitiva, precum ca „uniatismul” ar fi depasit cu totul.
Conciliul Vatican II prin documentele „Orientalium Ecclesiarum” si „Unitatis redintegratio” depaseste ideea unitara despre Biserica si vede în Bisericile Orientale adevarate Biserici, cu o ecleziologie, istorie si soteriologie proprie.
Autorul fara sa intre în polemici, prezinta problematicile caracteristice dialogului catolic – ortodox, oprindu-se nu asupra pozitiilor scolastice, ci mai degraba asupra faptelor si documentelor. Faptele experimentate provin din bogata activitate pastorala cât si a sensibilitatii sale slefuita la Venetia, în cadrul Institutului Ecumenic, care îl poarta pe autor în a considera realitatea asa cum o prezinta viata. Trebuie depasit conceptul teritorial construind un colocviu senin cu fratii care nu sunt în deplina comuniune cu Roma, lasând deoparte orice luari de pozitii. În acest sens autorul afirma „un alt factor pentru a schimba si a întelege, pentru a nu fi concurenti ci frati, este contextul care ne regaseste pe toti împreuna în aceleasi teritorii. Dincolo de diversitatea traditiilor si a ritualurilor, avem misiune de a predica Evanghelia si de a construi o lume în care sa predomine pacea si dreptatea. De cât timp vom avea nevoie sa învatam sa traim în pace? Nu doresc sa aprofundez aici acest discurs, ci lansez invitatia de a lua în serios problemele cu care se confrunta societatea noastra. Lasând la o parte marea oferta a religiilor, crestinii tot mai frecvent si în mod inevitabil se gasesc în situatia de a alege între diferite traditii si biserici. Ce trebuie sa facem? Unica solutie este aceea de a gasi împreuna un raspuns în spiritul libertatii de constiinta. Toti avem nevoie sa ne împacam, nu numai greco-catolicii si ortodocsi, acest lucru îl vom putea face când vom înceta sa fim mereu în apararea drepturilor si a prerogativelor noastre, privind spre viitorul pe care trebuie sa-l construim împreuna”, (p. 300).
Cartea Parintelui Vasile Alexandru Barbolovici, ne dorim sa fie un text de referinta pentru cercetatorii care vor sa aprofundeze „spinoasa problema a uniatismului”.
Cartea va fi disponibila în librariile dehoniene, începând de joi 28 iunie, sau on line pe link-ul: https://www.dehoniane.it/9788810217016-il-concilio-di-ferrara-firenze-1438-1439