Începerea școlii, în acest an, coincide cu o serie de surprize pentru beneficiarii Asociației Caritas Eparhial. Momentul este potrivit pentru a oferi entuziasm și bucurie copiilor pe care îi avem în grijă, cu atât mai mult cu cât emoțiile unui nou început par greu de controlat.

Prin generozitatea și solidaritatea unui sponsor am reușit achiziționarea de rechizite și ghiozdane pentru copiii de la Centrul After School din localitatea Ioaniș, unde 47 de copii merg zilnic pentru a-și aprofunda cunoștințele acumulate la școală, pentru a servi masa de prânz și pentru a se relaxa prin activități ludice care să îi ajute să își însușească informațiile dobândite.

Astfel, duminică, 12.09.2021, la Centrul „Sfântul Martin” din localitatea Ioaniș, a avut loc deschiderea noului an școlar, eveniment marcat prin prezența copiilor, bunicilor, părinților, personalului de la centru, a președintelui Asociației Caritas Eparhial, pr. Olimpiu Todorean, a preotului greco-catolic, părintele Valentin Ilea și a pastorului comunității penticostale, Marchiș Bujor. Cuvintele rostite de către cei prezenți, precum și rugăciunea, au încurajat copiii și au îndemnat părinții să continue eforturile pentru ca cei mici să crească frumos, să nu renunțe la acest drept pe care îl au, anume acela de a crește prin educație pentru ca, la rândul lor, să poată fi sprijin pentru cei deznădăjduiți din apropierea lor.

Copiii au descoperit, apoi, în sălile de clasă, surprizele care îi așteptau, pe fiecare bancă: câte un ghiozdan plin cu rechizite, câte un suc și câte un desert care să le îndulcească și mai mult ziua.

Părinții prezenți au mărturisit că „bine ar fi amu să fie tot așa, să nu se mai închidă nici școlile, să fie bine pentru prunci, să vină să învețe!”. Așteptarea lor de la acest an școlar este aceea ca cei mici „să învețe tot mai bine, să aibă grijă de ei, să nu pățască nimic, că aici totdeauna o fost bine, n-or fost probleme, pentru că or avut mereu grijă de ei cei care se ocupă de centru”.

Același gest de mărinimie al sponsorului a făcut ca, în cursul zilei de sâmbătă, 11.09.2021, să trecem pragul familiilor din baza de date a asociației, încărcați cu rechizite și ghiozdane – atât de necesare în această perioadă, pentru alți 17 copii. Bucuria a fost mare, mulțumirile ne-au confirmat satisfacția lucrului bine înfăptuit și ne-au oferit energia de a continua. Părinții au privit cu recunoștință mâinile voluntarului nostru care le oferea ajutorul pentru copiii lor.

Mulțumim și noi celor care au făcut posibil ca, în aceste zile, să putem oferi un sprijin atât de necesar celor care nu pot asigura pe deplin nevoile celor mici – care acum învață să pășească în viață și pentru care aceste eforturi ale celor mari sunt esențiale pentru o dezvoltare reușită!

Teodora Boda

Asistent social practicant