„

Discursul Sfântului Parinte Papa Francisc la Calea Crucii din parcul Blonia – vineri, 29 iulie 2016

„Am fost flamând si mi-ati dat sa manânc, am fost însetat si mi-ati dat sa beau, am fost strain si m-ati primit,
gol si m-ati îmbracat, bolnav si m-ati vizitat, am fost în închisoare si ati venit la mine” (Mt 25,35-36)
Aceste cuvinte ale lui Isus vin în întâmpinarea întrebarii care de multe ori rasuna în mintea noastra si în inima noastra: „Unde este Dumnezeu?”. Unde este Dumnezeu, daca în lume exista raul, daca exista oameni înfometati, însetati, fara casa, refugiati? Unde este Dumnezeu, când persoane nevinovate mor din cauza violentei, a terorismului, a razboaielor? Unde este Dumnezeu, când boli necrutatoare rup legaturi de viata si de afect? Sau când copiii sunt exploatati, umiliti si sufera si ei din cauza patologiilor grave? Unde este Dumnezeu, în fata nelinistii celor îndoielnici si a celor mâhniti în suflet? Exista întrebari pentru care nu sunt raspunsuri umane. Putem doar sa privim la Isus si sa-l întrebam pe El. Si raspunsul lui Isus este acesta: „Dumnezeu este în ei”, Isus este în ei, sufera în ei, profund identificat cu fiecare. El este asa de unit cu ei, aproape ca formeaza „un singur trup”.

Isus însusi a ales sa se identifice în acesti frati si surori ai nostri încercati de durere si de angoase, acceptând sa parcurga calea dureroasa spre calvar. El, murind pe cruce, se încredinteaza în mâinile Tatalui si poarta asupra sa si în sine, cu iubire care se daruieste, ranile fizice, morale si spirituale ale întregii omeniri. Îmbratisând lemnul crucii, Isus îmbratiseaza goliciunea si foamea, setea si singuratatea, durerea si moartea barbatilor si femeilor din toate timpurile. În seara aceasta Isus, si noi împreuna cu El, îmbratiseaza cu iubire speciala pe fratii nostri sirieni, fugiti de razboi. Îi salutam si îi primim cu afect fratern si cu simpatie.
Reparcurgând Via Crucis a lui Isus, am redescoperit importanta de a ne conforma cu El, prin cele 14 fapte de milostenie. Ele ne ajuta sa ne deschidem la milostivirea lui Dumnezeu, sa cerem harul de a întelege ca fara milostivire persoana nu poate face nimic. Sa privim înainte de toate la cele sapte fapte de milostenie trupeasca: a da de mâncare celor înfometati, a da de baut celor însetati, a îmbraca pe cel care este gol, a da gazduire pelerinilor, a vizita pe cei bolnavi, a vizita pe cei închisi, a îngropa pe cei morti. Gratuit am primit, gratuit sa dam. Suntem chemati sa-l slujim pe Isus rastignit în fiecare persoana marginalizata, sa atingem carnea sa binecuvântata în cel care este exclus, caruia îi este foame, îi este sete, este gol, închis, bolnav, somer, persecutat, refugiat, migrant. Acolo îl gasim pe Dumnezeul nostru, acolo îl atingem pe Domnul. Ne-a spus asta însusi Isus, explicând care va fi „protocolul” pe baza caruia vom fi judecati: ori de câte ori am facut acestea celui mai mic dintre fratii nostri, Lui i-am facut (cf. Mt 25,31-46).
Dupa faptele de milostenie trupeasca urmeaza cele de milostenie sufleteasca: a-i sfatui pe cei îndoielnici, a-i învata pe nestiutori, a-i avertiza pe pacatosi, a-i mângâia pe cei mâhniti, a ierta ofensele, a suporta cu rabdare persoanele sâcâitoare, a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii si pentru cei morti. În primirea celui marginalizat care este ranit în trup si în primirea pacatosului care este ranit în suflet se joaca credibilitatea noastra de crestini. În primirea celui marginalizat care este ranit în trup si în primirea pacatosului care este ranit în suflet se joaca credibilitatea noastra de crestini. Nu în idei, acolo!
Astazi omenirea are nevoie de barbati si de femei, si în mod deosebit de tineri ca voi, care nu vor sa traiasca propria viata „pe jumatate”, tineri gata sa-si dedice viata în slujirea gratuita a fratilor mai saraci si mai slabi, imitându-l pe Cristos, care s-a daruit în întregime pe sine însusi pentru mântuirea noastra. În fata raului, a suferintei, a pacatului, unicul raspuns posibil pentru discipolul lui Isus este daruirea de sine, chiar si a vietii, imitându-l pe Cristos; este atitudinea slujirii. Daca unul – care se declara crestin – nu traieste pentru a sluji, nu slujeste pentru a trai. Cu viata sa îl renega pe Isus Cristos.
În seara aceasta, dragi tineri, Domnul va reînnoieste invitatia de a deveni protagonisti în slujire; vrea sa faca din voi un raspuns concret la nevoile si la suferintele omenirii; vrea ca sa fiti un semn al iubirii sale milostive pentru timpul nostru! Pentru a îndeplini aceasta misiune, El va arata calea angajarii personale si a jertfirii de voi însiva: este Calea crucii. Calea crucii este calea fericirii de a-l urma pe Cristos pâna la capat, în circumstantele adesea dramatice ale trairii zilnice; este calea care nu se teme de insuccese, marginalizari sau singuratati, pentru ca umple inima omului de plinatatea lui Isus. Calea crucii este calea vietii si a stilului lui Dumnezeu, pe care Isus ne face s-o parcurgem si pe cararile unei societati uneori dezbinate, nedrepte si corupte.
Calea crucii nu este o obisnuinta sado-masochista; Calea crucii este singura care înfrânge pacatul, raul si moartea, pentru ca ajunge în lumina radioasa a învierii lui Cristos, deschizând orizonturile vietii noi si depline. Este Calea sperantei si a viitorului. Cel care o parcurge cu generozitate si cu credinta, daruieste speranta viitorului si omenirii. Cel care o parcurge cu generozitate si cu credinta seamana speranta. Si eu as vrea ca voi sa fiti semanatori de speranta.
Dragi tineri, în acea Vinerea Sfânta multi discipoli s-au întors tristi la casele lor, altii au preferat sa mearga la casa de la tara pentru a uita un pic crucea. Va întreb – dar raspundeti fiecare dintre voi în tacere, în inima voastra, în propria inima -: cum vreti sa va întoarceti în seara aceasta la casele voastre, la locurile voastre de cazare, la corturile voastre? Cum vreti sa va întoarceti în aceasta seara ca sa va întâlniti cu voi însiva? Lumea ne priveste. Fiecaruia dintre voi îi revine sa raspunda la provocarea acestei întrebari.
Înregistrarea video poate fi vizionata aici: https://www.youtube.com/watch?v=uP_EKUDxp2w

Traducator: pr. Mihai Patrascu
Sursa:http://www.magisteriu.ro