„Complexul Basilicii Sant’Ambrogio din Milano a gazduit, la 17 martie 2018, conferinta ”Centenarul Marii Uniri a României”, organizata de parohia greco-catolica din localitate, cu patronajul Ambasadei României în Republica Italiana, Ambasadei României pe lânga Sfântul Scaun si Consulatului General al României la Milano.

Discursul ambasadorului României în Italia, George Bologan:

Distinse domnule rector Ion Aurel Pop de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, Preasfintia Voastra Virgil Bercea, domnule ambasador pe lânga Sfântul Scaun, stimate prof. Cesare Alzati,

Sunt onorat de a putea interveni cu acest mesaj datorita amabilitatii Consulului general la Milano, domnul Adrian Georgescu, caruia îi multumesc împreuna cu parintele Robert Popa pentru sustinerea acestei initiative.

Evenimentele din aceste zile, organizate la Milano de Biserica Greco-Catolica, cu participarea P.S. Virgil Bercea, se înscriu în traditia si rolul pe care Biserica Greco-Catolica Româna le-a avut în istoria poporului român, în insuflarea si promovarea constiintei nationale si în afirmarea valorilor spiritualitatii românesti.

Sarbatorim un moment istoric care cuprinde întreaga existenta a poporului român. Istoria ofera în mod normal conditiile necesare pentru a face apel la memorie, noi suntem însa pe punctul de a scruta orizonturile istoriei noastre ca o proiectie în viitor. Un viitor afirmat si asumat cu mândrie, pentru ca istoria ne permite, dar si cu responsabilitate, în spiritul idealurilor unei Europe unite, solidare si puternice, deoarece noile realitati impun acest lucru. Europa, în complexitatea sa istorica si culturala, este atât de bogata încât poate privi viitorul ca un scop fata de care ne angajam cu totii, convinsi fiind ca suntem cu toti fiii aceleiasi civilizatii. În acelasi timp, Europa, marcata de razboaie si conflicte, este atât de slabita încât devine obligatorie cultivarea pacii si a unitatii, în speranta ca aceste lucruri nu se vor mai întâmpla niciodata. Acum este evident ca, în special în vremuri dificile, trebuie sa încercam sa consolidam securitatea pentru a redobândi încrederea pierduta.

Daca sfârsitul primului razboi mondial a facut posibila unirea Transilvaniei si a celorlalte regiuni istorice cu România, nu trebuie sa uitam ca acel proces a fost posibil si în contextul evolutiei politice a întregului continent, care dura deja de câteva secole. Aparitia natiunilor europene era deja o realitate care nu putea fi ignorata. Desi nu sunt un sustinator al istoriei contrafactuale, nu putem ignora analizele pe care unii cercetatori le-au facut cu privire la situatia politica din Imperiul Austro-Ungar înainte de primul razboi mondial si care au evidentiat evolutia acelei societati înspre alte realitati socio-politice, în care rolul natiunilor care o alcatuiau devenea din ce în ce mai important. Acest scenariu, desigur, se refera la o evolutie care ar fi fost posibila chiar si fara izbucnirea primului razboi mondial.

Înca din 1648, cu Pacea de la Westfalia, Europa a încercat sa dezvolte instrumente pentru prevenirea conflictelor. Fundamentul arhitecturii europene de pace bazata pe tratate, pe care timp de secole am încercat sa o consolidam, se poate clatina daca aceste tratate sunt contestate în mod arbitrar.

Pentru noi, românii, anul Centenarului este un moment de bucurie, dar si de reflectie. Trairea acestei bucurii în Italia ne permite sa consolidam si mai mult relatiile noastre, pentru ca istoria noastra este atât de asemanatoare în evolutia ei, iar Marele Razboi nu este o exceptie. Italia si România priveau catre sfârsitul conflagratiei animate de aceleasi idealuri. Acest lucru a facut ca relatiile dintre cele doua state sa se bazeze pe fundamente solide, iar modul în care a fost gestionata diplomatia marturiseste acest fapt. În acest sens, as dori sa fac o referire la o telegrama pe care ministrul de externe italian, marchizul di San Giuliano, a trimis-o presedintelui Consiliului de Ministri, Antonio Salandra, în legatura cu înmormântarea regelui Carol I al României: “Parerea mea este ca atât timp cât Italia nu este singura, si poate chiar fiind, este oportuna trimiterea unei misiuni militare la înmormântarea regelui Carol, condusa de un general de rang înalt.“ Aceasta telegrama, trimisa la 11 octombrie 1914, la o zi dupa moartea regelui român, demonstreaza importanta acordata de Italia relatiilor cu România.

Pentru România, Marele Razboi a fost un pasaj istoric fundamental ale carui efecte se resimt si astazi. Statul român a fost printre tarile de dimensiuni mici-medii înainte de conflict, si a iesit în schimb ca o tara de dimensiune medie-mare, atât în comparatie cu statele membre ale întregului continent european, cât mai ales în comparatie cu alte tari din Europa de Sud-Est. Numerele vorbesc de la sine. România înainte de razboi (care cuprindea Tara Româneasca, Moldova si Dobrogea) avea 137,903 km² si o populatie de mai putin de opt milioane de suflete; România Mare, dupa razboi, avea o suprafata de 295.049 km², cu o populatie de peste saisprezece milioane. Era a 10-a tara a Europei din punct de vedere teritorial. Trebuie adaugat totusi, ca, odata cu încheierea primului razboi mondial, poporul român a importat pentru a doua oara modelul liberal-democratic occidental, dupa ce l-a experimentat în timpul secolului al XlX-lea, în versiunea sa este extrem de moderata (caracterizata prin vot cenzitar). România Mare a fost, prin urmare, nu doar o suma de teritorii si de locuitori, dar si o idee politica si nationala, reprezentarea fizica a idealurilor si aspiratiilor care sa devina concrete în viata de zi cu zi a poporului român, inclusiv a minoritatilor substantiale care faceau parte din ea.

Înainte de a-mi încheia discursul, as dori sa prezint un fragment din mesajul Presedintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu ocazia inaugurarii Anului Centenarului:

”Mesajul pe care România îl transmite lumii în 2018 este acela al Centenarului unei constructii statale care si-a demonstrat pe deplin viabilitatea si care, pe plan extern, si-a probat în momente foarte dificile identitatea, stabilitatea si relevanta internationala. Statul român rezultat prin Marea Unire nu a fost un dar al istoriei ori rezultatul unui troc între marii ei actori. Idealul Marii Uniri s-a înfaptuit prin jertfa suprema a peste 800 de mii de români, dar si prin efortul diplomatic remarcabil al generatiei de atunci. Acest efort trebuie sa ne inspire permanent în tot ceea ce facem, pentru ca obiectivele nationale de politica externa sa fie duse cu bine la capat, iar România sa fie mai puternica, mai sigura, mai prospera si mai respectata”.

Sursa: https://roma.mae.ro