„Era prin 1956… mama mea, învatatoarea Ana Chindris, preda în vremea aceea la scoala de la Câmpu Negru. Era o perioada grea pentru familia noastra, cu multe dificultati financiare si multa suferinta din cauza autoritatilor comuniste. Tatal meu, dupa detentia politica din ’48-’49 (executata în închisoarea Timisoara) nu a mai avut voie sa lucreze în învatamânt, a mers pe santier, apoi s-a îmbolnavit grav (avea sa moara în 1958 la 50 de ani înca neîmpliniti…). Eu eram deja profesoara, contribuiam cu cât puteam la efortul familiei, dar aveam trei frati mai mici, înca elevi.
În fiecare dimineata, pe drum spre scoala, mama participa la liturghie la biserica romano – catolica (se celebra înca în limba latina) si de aceea avea în poseta o carte de rugaciuni. Nu si-ar fi închipuit niciodata ca acea carte va deveni „corp delict” si-i va crea probleme mari.
Într-una din zile, mama ajunge la Câmpu Negru, intra în clasa si începe ora când, dintr-odata, intra o echipa de inspectori care i se adreseaza agresiv : „Tovarasa Chindris, avem informatii ca faceti propaganda religioasa în scoala!” (ceea ce contrazicea doctrina ateista oficiala a statului comunist) . Mama s-a speriat, a negat acuzatia, au fost întrebati copiii, li s-au verificat caietele… nimic nu parea sa confirme banuielile. Dar… i s-a luat la perchezitie poseta si au gasit cartea de rugaciuni! Dovada era clara, de vreme ce luase cu ea cartea la scoala înseamna ca avea intentia sa-i „îndoctrineze” pe copii ! Cartea a fost evident confiscata, constituia o „proba”.
Nu s-au luat masuri pe moment împotriva ei, dar ancheta a continuat. Au fost întrebati elevii daca mama le citise din cartea respectiva, raspunsurile au fost unanim negative, alte dovezi n-au aparut. Cam o luna au tinut-o pe mama în tensiune amenintând-o cu sanctiuni disciplinare. Totul pornise de la o reclamatie „binevoitoare”, iar autoritatile erau „vigilente”.
Dupa ce lucrurile s-au mai linistit, mama s-a dus la inspectoratul scolar raional (Sighetul era atunci capitala de raion) si a cerut înapoi cartea. Au purtat-o de mai multe ori pâna i-au dat-o, dar tot cu priviri piezise si amenintari… Elevii de atunci ar avea acum 65-70 de ani; poate unii îsi mai amintesc momentul.
Presiunea ateismului oficial a continuat în învatamânt în toata perioada comunista – profesorii si învatatorii erau în mod special supravegheati daca merg la biserica (unii au avut chiar necazuri mari din cauza asta), iar pentru elevi erau înfiintate asa-numitele „cercuri de ateism”. Si la noi, la „Dragos Voda” a functionat un asemenea cerc, se pare, însa, ca elevii n-au fost prea entuziasti…
Sursa: http://www.salutsighet.ro
