„”Domnul, Biserica si lumea asteapta raspunsul vostru la chemarea unica pe care fiecare o are în aceasta viata”: scrie papa Francisc în Mesajul sau la Ziua mondiala a tineretului 2018, care se marcheaza în Duminica Floriilor la nivel parohial sau diecezan. Mesajul are ca tema cuvintele îngerului de la Buna Vestire: ”Nu te teme, Marie, pentru ca ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Documentul papal a fost difuzat astazi de Sala de presa a Sfântului Scaun. Pontiful îndreapta atentia tinerilor spre adunarea Sinodului episcopilor din octombrie a.c., dedicat tinerilor, credintei si discernamântului vocational, si îi invita sa se pregateasca la ZMT din Panama, care se desfasoara în ianuarie 2019.
Va oferim aici în traducerea noastra de lucru Mesajul Sfântului Parinte:
«”Nu te teme, Marie, pentru ca ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30)
Dragi tineri,
Ziua mondiala a tineretului din 2018 reprezinta un pas înainte pe drumul de pregatire a celei internationale, care va avea loc în Panama în ianuarie 2019. Aceasta noua etapa a pelerinajului nostru cad în anul în care este convocata adunarea Sinodului Episcopilor pe tema ”Tinerii, credinta si discernamântul vocational”. Este o buna coincidenta. Atentia, rugaciunea si reflectia Bisericii vor fi îndreptate spre voi, tineri, din dorinta de a prinde si, mai ales, de ”a primi” darul pretios, care sunteti voi, pentru Dumnezeu, Biserica si lume.
Dupa cum stiti deja, am ales sa va fiti însotiti în acest itinerar de exemplul si mijlocirea Mariei, tânara din Nazaret pe care Dumnezeu a ales-o ca Mama a Fiului sau. Ea paseste împreuna cu noi spre Sinod si spre ZMT din Panama. Daca anul trecut ne-au calauzit cuvintele cântarii ei de lauda – ”Lucruri mari mi-a facut Cel puternic” (Lc 1,49) – învatându-ne sa facem memoria trecutului, anul acesta cautam sa ascultam împreuna cu ea glasul lui Dumnezeu care inspira curaj si daruieste harul necesar pentru a raspunde la chemarea sa: ”Nu te teme, Marie, pentru ca ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1,30). Sunt cuvintele adresate de mesagerul lui Dumnezeu, arhanghelul Gabriel, Mariei, o tânara simpla dintr-un mic sat din Galileea.
1. ”Nu te teme!”
Dupa cum e de înteles, aparitia neasteptata a îngerului si salutul sau misterios ”Bucura-te, cea plina de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28), au trezit o puternica tulburare în Maria, surprinsa de aceasta prima revelatie a identitatii si vocatiei sale, care îi erau înca necunoscute. Maria, ca alte personaje din Sfintele Scripturi, tremura în fata misterului chemarii lui Dumnezeu, care într-o clipa o pune în fata imensitatii planului sau si o face sa simta toata micimea ei de creatura smerita. Îngerul, citind în adâncul inimii ei, îi spune: ”Nu te teme!” Dumnezeu citeste si în interiorul nostru. El cunoaste bine provocarile pe care trebuie sa le înfruntam în viata, mai ales când suntem în fata alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vom fi si ceea ce vom face în aceasta lume. Este ”freamatul” pe care îl simtim în fata deciziilor despre viitorul nostru, despre starea noastra de viata, despre vocatia noastra. În aceste momente, ramânem tulburati si suntem cuprinsi de numeroase temeri.
Iar voi, tinerii, ce temeri aveti? Ce va îngrijoreaza cel mai mult? Una din temerile de fundal care exista în multi dintre voi este aceea de a nu fi iubiti, îndragii, de a nu fi acceptati prin ceea ce sunteti. Astazi multi tineri au senzatia ca trebuie sa fie altfel decât ceea ce sunt în realitate, în încercarea de a se conforma unor standarde deseori artificiale si de neajuns. Fac în continuu modificari ale propriei imagini, ascunzându-se în spatele unor masti si false identitati, devenind aproape ei însisi un ”fake”. În multi exista obsesia de a primi cât mai multe ”Îmi place”. Si din aceasta senzatie de nepotrivire provin numeroase temeri si incertitudini. Altii se tem ca nu reusesc sa gaseasca o liniste afectiva si ca vor ramâne singuri. În multi, în fata nesigurantei locului de munca, se strecoara frica de a nu reusi sa gaseasca o afirmare profesionala satisfacatoare, de a nu-si vedea realizate propriile vise. Sunt temeri prezente astazi în multi tineri, fie în cei care cred, fie în cei care nu cred. Si nici cei care au primit darul credintei si îsi cauta cu seriozitate vocatia nu sunt desigur scutiti de temeri. Unii se gândesc: poate ca Dumnezeu îmi cere sau îmi va cere prea mult, mergând pe calea pe care El mi-o arata poate nu voi fi cu adevara fericit sau nu voi la înaltimea a ceea ce îmi cere. Altii se întreaba: daca urmez calea pe care Dumnezeu mi-o arata, cine îmi garanteaza ca o voi strabate pâna la sfârsit? Ma voi descuraja? Voi pierde entuziasmul? Voi fi în stare sa fiu statornic toata viata?
În momentele în care dubiile si temerile dau navala în inima noastra, devine necesar discernamântul. Acesta ne permite sa punem ordine în confuzia gândurilor si sentimentelor noastre ca sa actionam în mod just si prudent. În acest demers, primul pas pentru depasirea temerilor este identificarea acestora cu claritate pentru a nu ajunge sa pierdem timpul si energiile dupa închipuiri fara fata si fara consistenta. De aceea, va invit pe toti sa va uitati în interiorul vostru si ”sa dati un nume” temerilor voastre. Întrebati-va: astazi, în situatia concreta în care traiesc, ce ma nelinisteste, care este temerea mea cea mai mare? Ce ma blocheaza si ma împiedica sa merg mai departe? De ce nu am curajul de a face alegerile importante pe care ar trebui sa le fac? Nu va fie teama sa va uitati cu onestitate la temerile voastre, sa le recunoasteti drept ceea ce sunt si sa va confruntati cu ele. Biblia nu neaga sentimentul uman al fricii, nici numeroasele motive care o pot trezi. Lui Abraham i-a fost teama (cf. Gen 12,10), lui Iacob i-a fost teama (cf. Gen 31,31; 32,8). La fel lui Moise (cf. Ex 2,14; 17,4), lui Petru (cf. Mt 26,69) si apostolilor (cf. Mc 4,38-40; Mt 26, 56). Isus însusi, desi la un nivel incomparabil, a simtit teama si nelinistea (cf. Mt 26, 37; Lc 22,44).
”De ce sunteti fricosi? Înca nu aveti credinta?” (Mc 4,40). Aceasta dojana pe care Isus o adreseaza discipolilor ne face sa întelegem ca deseori obstacolul credintei nu este necredinta, ci frica. Munca de discernamânt, în aceasta privinta, dupa ce am identificat fricile noastre, trebuie sa ne ajute sa le depasim deschizându-ne la viata si înfruntând cu seninatate provocarile pe care le prezinta. Pentru noi, crestinii, în special, teama nu trebuie sa aiba niciodata ultimul cuvânt, dar trebuie sa fie ocazia de a savârsi un act de credinta în Dumnezeu… si chiar în viata! Aceasta înseamna ca trebuie sa credem în bunatatea fundamentala a existentei pe care Dumnezeu ne-a daruit-o, sa avem încrederea ca El conduce catre un scop bun chiar si prin circumstante si vicisitudini care pentru noi sunt adesea misterioase. Daca, în schimb, alimentam fricile, vom tinde sa ne închidem în noi însine, sa ne baricadam pentru a ne apara de tot si de toti, ramânând ca si paralizati. E necesar sa reactionam! Sa nu ne închidem niciodata! În Sfintele Scripturi gasim de 365 de ori expresia ”Nu te teme”, cu toate variantele sale. Ca si cum în fiecare zi de peste an Domnul ne vrea liberi de teama.
Discernamântul devine indispensabil când e vorba de cautarea proprie vocatii. Aceasta, într-adevar, de cele mai multe ori nu este nemijlocit de clara sau cu totul evidenta, dar este înteleasa încet-încet. În acest caz, discernamântul pe care trebuie sa-l facem nu trebuie înteles ca un efort individual de introspectie, în care scopul este acela de a cunoaste mai bine mecanismele noastre interioare ca sa ne întarim si sa ajungem la un anumit echilibru. Persoana, în acest caz, poate sa devina mai tare, dar ramâne oricum închisa în orizontul limitat al posibilitatilor si pozitiilor sale. Vocatia, în schimb, este o chemare de Sus si discernamântul în acest caz consta mai ales în a se deschide Celui care cheama de sus. Este necesara, atunci, tacerea rugaciunii ca sa ascultam glasul lui Dumnezeu care rasuna în constiinta. El bate la usa inimilor noastre, cum a facut cu Maria, din dorinta de a face prietenie cu noi prin rugaciune, de a ne vorbi prin Sfintele Scripturi, de a ne oferi milostivirea sa în sacramentul Reconcilierii, de a se faci una cu noi în Împartasania euharistica.
Dar este importanta, de asemenea, raportarea la ceilalti si dialogul cu ceilalti, fratii nostri si surorile noastre în credinta care au mai multa experienta si ne ajuta sa vedem mai bine si sa alegem dintre diferitele optiuni. Tânarul Samuel, când aude glasul Domnului, nu-l recunoaste imediat si de trei ori alearga la Eli, batrânul sacerdot, care în cele din urma îi sugereaza raspunsul potrivit pe care trebuie sa-l dea la chemarea Domnului: ”Daca te va chema, sa spui: Vorbeste, Doamne, caci robul tau asculta!” (1Sam 3,9). În dubiile voastre, sa stiti ca puteti conta pe Biserica. Stiu ca exista preoti bune, consacrati si consacrate, credinciosi laici, multi dintre care sunt tineri la rândul lor, care, ca frati si surori mai mari în credinta, va pot însoti. Înflacarati de Duhul Sfânt, ei vor sti sa va ajute în a descifra îndoielile voastre si în a citi planul vocatiei voastre personale. ”Celalalt” nu este doar calauza spirituala, dar si cel care ne ajuta sa ne deschidem la toate bogatiile nesfârsite ale existentei pe care ne-a dat-o Dumnezeu. E necesar sa deschidem spatii în orasele si comunitatile noastre ca sa crestem, sa visam si sa vedem noi orizonturi! Sa nu pierdem niciodata gustul întâlnirii si al prieteniei, gustul de a visa împreuna, de a merge pe cale împreuna cu altii. Crestinii autentici nu se tem sa se deschida fata de altii, sa împarta spatiile lor de viata transformându-le în spatii de fraternitate. Nu lasati, dragi tineri, ca licaririle tineretii sa se stinga în bezna unei camere închise în care unica fereastra pentru a vedea lumea este computerul si smartphone-ul. Deschideti larg usile vietii voastre! Spatiile si timpii vostri sa fie plini de persoane concrete, relatii profunde cu care sa puteti împartasi experiente autentice si reale în viata voastra de zi cu zi.
2. ”Marie!”
”Eu te-am chemat pe nume” (Is 43,21). Primul motiv pentru care nu trebuie sa ne temem este chiar faptul ca Dumnezeu ne cheama pe nume. Îngerul, mesagerul lui Dumnezeu, a chemat-o pe Maria pe nume. A pune nume este tipic pentru Dumnezeu. În lucrarea facerii, El cheama la existenta orice faptura cu numele ei. În spatele numelui se afla o identitate, ceea ce este unic în fiecare lucru, în fiecare persoana, acea esenta profunda pe care numai Dumnezeu o cunoaste pâna la capat. Aceasta prerogativa divina a fost, apoi, împartita cu omul, caruia Dumnezeu i-a dat voie sa puna nume animalelor, pasarilor si chiar fiilor sai (Gen 2,19-21; 4,1). Multe culturi împartasesc aceasta profunda viziune biblica recunoscând în nume revelatia misterului cel mai adânc al unei vieti, semnificatia unei existente.
Când cheama o persoana pe nume, Dumnezeu îi reveleaza în acelasi timp vocatia ei, planul sau de sfintenie si de bine prin care acea persoana va deveni un dar pentru ceilalti si care o va face unica. Când Domnul vrea sa largeasca orizonturile unei vieti, alege sa dea persoanei chemate un nume nou, cum face cu Simon, chemându-l ”Petru”. De aici a venit uzanta de a-si lua un alt nume când unul intra într-un ordin religios, un nume care sa arate o noua identitate si o noua misiune. Fiind personala si unica, chemarea dumnezeiasca cere de la noi curajul de a ne desprinde de presiunea uniformizanta a locurilor comune pentru ca viata noastra sa fie cu adevarat un dar original si irepetabil pentru Dumnezeu, Biserica si ceilalti.
Dragi tineri, a fi chemati pe nume este, asadar, un semn al marii noastre demnitati în ochii lui Dumnezeu, al predilectiei sale fata de noi. Dumnezeu îl cheama pe nume pe fiecare dintre voi. Voi sunteti un ”tu” al lui Dumnezeu, pretiosi în ochii sai, demni de stima si iubiti (cf. Is 43,4). Primiti cu bucurie acest dialog pe care Dumnezeu vi-l propune, aceasta chemare pe care El v-o adreseaza spunându-va pe nume.
3. ”Ai aflat har la Dumnezeu”
Motivul principal pentru care Maria nu trebuie sa se teama este pentru ca a aflat har la Dumnezeu. Cuvântul ”har” ne vorbeste de iubire gratuita, nu datorata. Ce mult ne încurajeaza faptul de a sti ca nu trebuie sa meritam apropierea si ajutorul lui Dumnezeu prezentând dinainte un ”curriculum de excelenta”, plin de merite si succese! Îngerul îi spune Mariei ca a aflat deja har la Dumnezeu, nu ca îl va dobândi pe viitor. Însasi formularea cuvintelor îngeresti ne face sa întelegem ca harul dumnezeiesc este continuativ, nu ceva trecator sau momentan, si de aceea nu va înceta niciodata. Harul lui Dumnezeu va exista întotdeauna si în viitor ca sa ne sprijine, mai ales în clipele de încercare si întuneric.
Prezenta continua a harului dumnezeiesc ne încurajeaza sa îmbratisam cu încredere vocatia noastra, care cere un angajament de fidelitate ce trebuie reînnoit zi dupa zi. Drumul vocatiei nu este, într-adevar, lipsit de cruci: nu doar îndoielile initiale, dar si tentatiile frecvente care se întâlnesc pe cale. Sentimentul de nepotrivire îl însoteste pe discipolul lui Cristos pâna la sfârsit, dar el stie ca este asistat de harul lui Dumnezeu. Cuvintele îngerului coboara asupra temerilor umane dizolvându-le cu taria vestii bune pe care o poarta: viata noastra nu este o pura cauzalitate si o simpla lupta pentru supravietuire, dar fiecare dintre noi este o poveste iubita de Dumnezeu. Faptul de ”a afla har în ochii sai” înseamna ca Creatorul întrezareste o frumusete unica în fiinta noastra si are un plan magnific pentru existenta noastra. Aceasta constiinta nu rezolva, desigur, toate problemele si nu sterge incertitudinile vietii, dar are forta de a o transforma în profunzime. Necunoscutul pe care ni-l rezerva ziua de mâine nu este o amenintare întunecoasa la care trebuie sa supravietuim, ci un timp prielnic care ne este dat ca sa traim unicitatea vocatiei noastre personale si sa o împartasim cu fratii nostri si surorile noastre în Biserica si în lume.
4. Curajul în prezent
Din certitudinea ca harul lui Dumnezeu este cu noi provine taria de a avea curaj în prezent: curajul pentru a duce mai departe ceea ce Dumnezeu ne cere aici si acum, în orice domeniu al vietii noastre; curajul pentru a îmbratisa vocatia pe care Dumnezeu ne-o arata; curajul pentru a trai credinta noastra fara sa o ascundem sau sa o reducem. Da, când ne deschidem la harul lui Dumnezeu, imposibilul devine realitate. ”Daca Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastra?” (Rom 8,31). Harul lui Dumnezeu atinge prezentul vietii voastre, va ”însfaca” asa cum sunteti, cu toate temerile si limitele voastre, dar reveleaza si planurile minunate ale lui Dumnezeu! Voi, tinerii, aveti nevoie sa simtiti ca cineva are cu adevarat încredere în voi: sa stiti ca papa are încredere în voi, ca Biserica are încredere în voi! Iar voi, sa aveti încredere în Biserica!
Tinerei Maria i-a fost încredintata o îndatorire importanta tocmai pentru ca era tânara. Voi, tinerii, aveti puteri, treceti printr-o faza a vietii în care nu lipsesc desigur energiile. Folositi aceste puteri si aceste energii pentru a face lumea mai buna, începând cu realitatile care sunt mai aproape de voi. Doresc ca în Biserica sa va fie încredintate responsabilitati importante, sa existe curajul de a va lasa spatiu, iar voi, pregatiti-va sa asumati aceste responsabilitati!
Va îndemn sa contemplati si iubirea Mariei: o iubire grijulie, dinamica, concreta. O iubire plina de îndrazneala si îndreptata cu totul spre daruirea de sine. O Biserica impregnata de aceste trasaturi mariane va fi întotdeauna o Biserica în iesire, care merge dincolo de propriile limite si frontiere pentru a face sa se reverse harul primit. Daca ne vom lasa inspirati de exemplul Mariei, vom trai concret acea caritate care ne face sa-l iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si de noi însine, sa iubim persoanele cu care împartim viata de fiecare zi. Si îl vom iubi chiar si pe cel care, de la sine, ar putea sa ne apara mai putin demn de a fi iubit. Este o iubire care devine slujire si daruire, mai ales fata de cei mai slabi si mai saraci, care transforma fetele noastre si ne copleseste de bucurie.
As vrea sa închei cu frumoasele cuvinte ale Sfântului Bernard dintr-o celebra omilie despre misterul Bunei Vestiri, cuvinte care exprima asteptarea întregii omeniri dupa raspunsul Mariei: ”Ai auzit, Fecioara, ca vei zamisli si vei naste un fiu. Ai auzit ca aceasta se va întâmpla nu prin lucrare omeneasca, dar prin lucrarea Duhului Sfânt. Îngerul asteapta raspunsul. Asteptam, Stapâna, un cuvânt de compasiune si noi. Prin scurtul tau raspuns, noi trebuie sa fim reînnoiti si readusi la viata. Lumea întreaga este în asteptare, prosternata la picioarele tale. O, Fecioara, da repede raspunsul” (Om. 4,8; Opera Omnia, ed. Cisterc.4, 1966, 53-54).
Dragi tineri, Domnul, Biserica si lumea asteapta si raspunsul vostru la chemarea unica pe care fiecare o are în aceasta viata! În timp ce se apropie ZMT din Panama, va invit sa va pregatiti la aceasta întâlnire cu bucuria si entuziasmul celui care vrea sa fie partas la o mare aventura. ZMT este pentru cei curajosi, nu pentru tineri care cauta numai comoditatea si care dau înapoi din fata greutatilor. Acceptati provocarea?»
Din Vatican, 11 februarie 2018,
a VI-a Duminica din Timpul de peste an,
comemorarea Fericitei Fecioare Maria de la Lourdes
(rv – A. Danca)
Sursa: http://ro.radiovaticana.va
