„Arhiepiscopul vicar de Roma la întâlnirea penitentiala cu clerul diecezan
Postul Mare este timpul just pentru ca preotimea din Dieceza de Roma "sa se întrebe cu onestitate cu privire la modul de a face parohie: modelul pe care-l ducem înainte de decenii mai este sanatos?". Este propunerea sugerata de arhiepiscopul vicar Angelo De Donatis, la întâlnirea penitentiala cu clerul diecezan, desfasurata joi, 15 februarie 2018, în bazilica Laterana, si încheiata de papa.
"Problema este foarte serioasa" asa încât, a destainuit prelatul, "un preot îmi povestea ca este constrâns sa fie administrator de condominiu când în schimb voia sa lucreze mai mult pentru treburile de preot".
"Pomana, rugaciunea si postul: iata calea Postului Mare" indicata de Monseniorul De Donatis. "Dar totul trebuie facut în pace si în ascuns, fara nelinisti si ostentatii", a clarificat el. Si "daca este necesar sa cautam si ocazia pentru a ne reconcilia cu vreun frate".
"Postul Mare – a afirmat vicarul de Roma – nu este atât timpul provocarilor, ci al iubirii; nu este numai o sala unde se încearca sa se piarda din greutate, cât mai degraba o farmacie în care Medicul Divin, expert al slabiciunii noastre, vrea sa vindece ranile noastre pentru a ne readuce la stralucirea originara a botezului". Asadar, "este nevoie mai mult de umilinta decât de efort, mai mult de Duh Sfânt decât de propuneri". Pentru ca "medicul poate sa-l vindece numai pe cel care nu se preface ca este sanatos".
Dumnezeu, a amintit arhiepiscopul, "iubeste ceea ce nu straluceste în ochii lumii: orfanii au nevoie încontinuu sa atraga privirile, însa fiii nu". Asa încât "discipolul lui Isus posteste sub privirea Tatalui, nu în piata". De altfel, a adaugat el, "cel care ia glorie de la oameni ramâne orb si pierde constiinta starii sale interioare: nu putem trai o dreptare aratata ostentativ, pentru a ne inspira din adevar trebuie sa încetam de a cersi recunoasteri". Si astfel "se poate întâmpla un paradox: cerem rezultate pozitive, mângâiem orice dorinta a altuia, dar nu acceptam corectarea, totul ajunge sa se termine în caldarea mare a asa-numitelor «critici nedrepte»". Dar "câti slujitori ai Bisericii stiu astazi sa traiasca o sfintenie cu reflectoarele stinse?".
"Preconditie pentru un Post Mare eficace – a afirmat monseniorul De Donatis – este a acele între admiratia oamenilor si privirea paterna a lui Dumnezeu: daca o alegem pe aceasta din urma vom deveni sensibili la actiunea Duhului care are loc în secretul inimii". Iata ca "cei trei pilastri ai Postului Mare – pomana, rugaciunea, postul – sunt trei medicamente care trebuie luate în acelasi timp pentru ca numai împreuna dau efecte binefacatoare: pomana este terapia care vindeca raportul cu ceilalti; rugaciunea raportul cu Dumnezeu; postul relatia cu lucrurile create.
În mod deosebit "pomana se naste din milostivire – a insistat prelatul – si din interesul autentic, nu potrivit fata de viata celuilalt". Si a îndemnat la redescoperirea "pomenii ascultarii". Adesea "riscam sa fim numai la vânatoarea abilitatilor persoanelor pentru a le angaja în activitati: când preotul este angajator (da locuri de munca), chiar daca este munca "sacra", mereu exista cineva care pe furis ia sufletul". Dupa aceea binele, a precizat arhiepiscopul, nu trebuie facut "pentru a iesi la ziar, pentru a agonisi vreun compliment: noua preotilor ne poate placea sa facem binele si pentru a face bine binele trebuie sa-l facem în ascuns". Caritate si ascundere, asadar, si "notorietatea s-o lasam lumii: pomana mai frumoasa pentru preot este sa se aseze pentru a asculta persoanele: un colocviu deschide inima, poate regenera sufletul".
Rugaciunea, a explicat prelatul, "reveleaza starea de sanatate a filiatiei noastre". Dar trebuie gasit timpul "pentru a ne înstraina pe social media" si a ne ruga cu stilul "taranului care asuda si aduna, nu-si face iluzii, îsi lipeste urechile de previziunile vremii". Secretul se afla în reaproprierea "unei vieti spirituale adevarate" a amintit el, avertizând cu privire la "retorica «epuizarii» fara încetare, care este altceva fata de daruire: când exista dezordine ma epuizez dând o iubire obosita, de birou; dar daca am pacea, ma daruiesc". Trebuie "reluat contactul cu Cristos care traieste în mine; închisa usa, lasate preocuparile inutile chiar daca sunt urgente".
A trai postul în mod "functional fata de ascultarea cuvântului" este, în sfârsit, al treilea punct. "Este important ca noi preotii – a spus el – ne repunem pe Scriptura crezând în foamea pe care o avem în noi; exista riscul de a ne apropia de ea gândindu-ne numai la foamea celorlalti". În schimb sa ne angajam "sa pierdem timp asupra Cuvântului lui Dumnezeu: el este partea cea mai buna care nu se va lua de la noi". Da, a afirmat el, "este foarte frumos si sfânt sa postim cu scopul de a da saracilor ceea ce ramâne, dar sa ne amintim ca în Scriptura ne abtinem de la mâncare în primul rând pentru a avea timp pentru Cuvânt si atunci sa reluam invitatia la postul care este adevarat si nu mentalizat". Cu siguranta, a continuat el, este necesar "sa facem post de la tv, de la internet, de la bârfe, dar acest lucru ar trebui sa fie valabil în fiecare zi din an si nu foloseste Postul Mare pentru a ne aminti de asta". În schimb "acest timp ne cere exact un post tangibil, care sa implice trupul: daca postul nu atinge masa risca sa devina o practica gnostica".
(Dupa L'Osservatore Romano, 16 februarie 2018)
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro
