„Biblioteca Judeteana „Gheorghe Sincai” Bihor si Directia Judeteana pentru Cultura Bihor au vernisat vineri, 8 decembrie, în galeria expozitionala de la parterul Bibliotecii, o expozitie în memoria Regelui Mihai I al României.

În cadrul acestui eveniment au fost expuse carti si afise cu imagini reprezentative, care ilustreaza biografia regelui Mihai. O parte dintre imagini s-au regasit în expozitia „Regele urmarit. Mihai I de România în dosarele Securitatii”, organizata în colaborare cu C.N.S.A.S. „Este un moment deosebit. Suntem o mâna de oameni aici, care credem în niste valori. Am avut onoarea de a-l întâlni pe Regele Mihai de doua ori. O data în Blaj, pe câmpia Libertatii si în catedrala, si alta data în Oradea, în 1997, când a vizitat capela de pe Iuliu Maniu”, a marturisit P.S. Virgil Bercea, dupa o scurta rugaciune pentru sufletul Suveranului. „A fost o personalitate a României care, desi a suferit enorm, nu si-a pierdut niciodata demnitatea si ar fi bine sa-i urmam exemplul”, a spus P.S. Bercea.

Ideea expozitiei a fost spontana si s-a nascut cu 48 de ore înainte de eveniment, printr-o discutie fireasca între managerul Bibliotecii Judetene Gheorghe Sincai, Ligia Mirisan, si Episcopul greco-catolic Virgil Bercea.

„Nu o sa putem nicicând sa ne consideram o natie importanta, atâta timp cât nu ne respectam trecutul. Aceste documente expuse astazi, fie ca sunt cele puse la dispozitie de CNSAS, fie ca sunt cele detinute de noi, au scopul de a reconstitui o biografie importanta si un remember pentru toti cei care iubesc aceasta tara”, a spus Ligia Mirisan. Documentele releva atât faptul ca Regele Mihai I a tinut legatura cu toate asociatiile anticomuniste din România, cât si faptul ca Securitatea i-a urmarit fiecare pas, pe tot parcursul exilului.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul si implicarea Directiei Judetene pentru Cultura Bihor. Managerul institutiei, Lucian Silaghi, a tinut sa sublinieze importanta Regelui Mihai, acest „model demn de urmat”, aceasta personalitate cu „un destin iesit din comun, profund dramatic, la fel de dramatic ca însasi istoria noastra”, dar care, în ciuda vicisitudinilor a respectat în totalitate deviza regala „Nihil Sine Deo”. Expozitia poate fi vizitata gratuit pâna în data de 19 decembrie.
Sursa: https://www.crisana.ro