„La întâlnirea anuala a preotilor Bisericii Române Unite, care a avut loc la Bologna pe 24 si 25 noiembrie, acestia au fost vizitati pentru prima data, în acest context, de catre un prelat de la Vatican. Deasemenea pentru dicasterul de la Vatican a fost tot pentru prima data când a simtit îndeaproape realitatea vie a comunitatilor române unite (greco-catolice), deja raspândite foarte mult si în peninsula.
În cadrul întâlnirilor pastorale periodice preotii si diaconii Bisericii Române Unite care slujesc pentru comunitatile române din Italia, au primit pentru prima data, sâmbata la Bologna, vizita Excelentei Sale Mons. Cyril Vasil’, Secretarul Congregatiei pentru Bisericile Orientale. Mons. Vasil’ si-a exprimat satisfactia pentru aceasta ocazie care i-a permis dicasterului Vaticanului o prima întâlnire concreta cu existenta unei realitati dinamice a unei prezente ecleziastice atât de particulare, care contribuie la o si mai buna cunoastere a catolicitatii Bisericii aici în Italia, pantru ca sa-i fie cunoscuta frumusetea în bogatia diversitatii sale. “Din punct de vedere sociologic si demografic – mai afirma mons. Vasil’ – nu se face diferenta între emigrantii de diverse etnii si de diferite natiuni; exista însa o mare diferenta din punct de vedere teologic si eccleziologic. În timp ce pentru ceilalti emigranti se vorbeste sa fie cât mai rapid integrati în tesutul Bisericii locale, pentru emigrantii care apartin Bisericilor Catolice Orientale, scopul este cu siguranta acela de a-i sprijini pentru a se putea integra din punct de vedere lingvistic, cultural si social, dar totodata este nevoie sa le fie asigurata posibilitatea mentinerii propriei traditii liturgice si o vizibilitate eccleziastica proprie. Glumind, s-ar putea spune ca episcopilor latini, care în prezent se ocupa de catolicii orientali cu marinimie si generozitate, li se cere se le ofere acel sprijin care, într-o zi, sa le poata permite “sa iasa” de sub gija lor, în scopul realizarii unei structuri ecleziastice proprii si independente”.
Mons. Ioan Al. Pop, coordonatorul national al românilor uniti din Italia descrie astfel situatia generala a prezentei acestor credinciosi în peninsula: “În acest moment avem 38 de comunitati române unite, raspândite cu precadere în Lombardia, Triveneto, Emilia Romagna si Toscana, pe lânga cele doua parohii de la Roma, una istorica, înfiintata deja în anul 1914. Celelalte sunt recente, prima noastra comunitate s-a format la Imola în anul 2002, Udine tot în 2002, apoi la Bologna si asa mai departe toate celelalte. Preotii slujitori la parohii sunt 36. Prezenta lor aproape de credinciosi este importanta. În plus, datorita caracteristicilor tipice ritului bizantin si ale limbii, parohiile devin o oaza în care se pot gasi solutii si sprijin care vin în întâmpinarea problemelor sociale. Odata cu fenomenul migratiilor, bisericile noastre orientale care au iesit din perioada persecutiilor cauzate de comunism, au în plus posibilitatea de a se face cunoscute, de a-si arata trairea lor, istoria lor: este o bogatie, atât pentru noi care intram în legatura cu fratii latini, cât si pentru parohiile italiene care cunosc o alta fata a aceleiasi credinte catolice. În toate parohiile noastre exista deja cea de-a doua generatie. Copiii si tinerii nostri s-au nascut în Italia: la 50.000 de credinciosi, avem deja 15% dintre ei nascuti în Italia; acest lucru ne face sa prevedem pentru Italia o prezenta stabila a comunitatilor noastre care, fiind si ramânând orientale, vor avea nevoie de o îngrijire particulara”.
La întâlnire s-a discutat cu multa deschidere si sinceritate si referitor la dificultatile integrarii în tesutul Bisericii italiene. O dificultate, îndeosebi de natura practica, este prezenta numeroasa a preotilor cu familie si numerosi copii. “Este evident – afirma mons. Andrea Caniato, directorul Centrulul Migrantes din Emilia Romagna – ca reflectia asupra acestui aspect evolueaza odata cu experienta însasi si ca la început era de neînchipuit sa fi putut prevedea dezvoltarea pe care am vazut-o mai apoi. Cu siguranta o problema o constituie disponibilitatea mobilitatii preotilor însasi, mai ales reîntoarcerea lor în tara de origine, dupa ce fiii lor s-au nascut si au crescut în Italia; astfel de probleme nu pot desigur sa-si gaseasca cauzele în lipsa spiritului misionar sau adisponibilitatii în slujire”.
În cadrul Bisericilor Orientale – spune E. Sa Arhiepiscop Vasil’ – s-a pastrat [n.tr. neîntrerupta] traditia de a primi la hirotonirea întru preotie a barbatilor casatoriti. Aceasta practica nu este numai o caracteristica cumva folcloristica sau oarecumva tolerata, ci este o experienta a Bisericii care traieste în simbioza diferitelor traditii, nu numai liturgice, ci disciplinare si bisericesti. În genaral, pot sa spun ca episcopii italieni sunt generosi nu numai cu parohiile române unite, ci si cu celelalte comunitati orientale prezente în teritoriu. Aceasta prezenta înca reprezinta, din anumite puncte de vedere, o noutate: calea de parcurs este înca anevoioasa, cu necesitatea de a întelege exigentele specifice si particularitatile acestei comunitati si a reprezentantilor sai”.
În afara de comunitatile orientale organizate în cadrul diecezelor latine, deseori familiile emigrantior orientali au ca punct de referinta parohiile latine diecezane, dând viata unor situatii inedite care scot în evidenta nevoia de a învata sa le cunoastem si sa le gestionam. “Mi s-a întâmplat, de exemplu, – continua surâzând trist mons. Vasil’ – sa fiu invitat sa celebrez Mirungerea într-o parohie latina si mi-a fost prezentata o fetita ucraineana, nascuta si botezata conform traditiei orientale bizantine. Dupa cum se stie deja, în ritul bizantin oriental Taina Sf. Mirungeri se administreaza împreuna cu Botezul si în cazul nou-nascutilor. Când am explicat acest aspect, preotul mi-a zis ca un pic de ulei nu face rau nimanui! Acest lucru m-a nelinistit atunci, mai ales cu privire la perceptia existenta vis-a-vis de aceasta Taina , care ne introduce pe deplin în viata crestina, prin intermediul darului Spiritului Sfânt si nu trebuie luat cu nepasare.
Ca eroare, hai sa zicem, dar daca ar fi sa devina un simbol al neîntelegerii unei diferite traditii teologice si liturgice a altor biserici, nu ar fi ceva simpatic. Aceasta întâlnire care exista datorita emigratiei, poate sa fie si pentru comunitatiile latine o ocazie de întrevedere concreta si de îmbogatire reciproca, chiar si pentru tinerii care formeaza grupurile de catehism”.
Mons. Ioan Pop traseaza la sfârsit un bilant bun si fratesc în raport cu diecezele din Italia. „Ne lipseste – afirma – un episcop de ritul nostru, însa contam mult pe paternitatea episcopilor latini carora suntem încredintati în acest moment. Ca si Coordonator national, sarcina mea este aceea de a mentine relatiile cu Conferinta Episcopala Italiana (CEI), cu fiecare episcop în parte si cu birourile lor diecezane, dar si cu Sinodul episcopilor români. De-a lungu anilor au existat dificultati, însa astazi pot sa spun ca ne cunoastem mai bine unii cu altii si ca, vazând demersul institutiilor noastre, pot sa ma arat multumit de existenta unei evolutii”.

Traducere din italiana: pr. Ioan Marginean-Cocis
Mons. Andrea Caniato