Recenzie de carte,

„

Recenzie de carte: O fila din istoria crestinismului contemporan catolic românesc: Catacombele. Salvati Catacomba din Cluj, Târgu Lapus, Galaxia Gutemberg, 2017. Autor: Terezia Bolchis Tataru.

Iesirea la lumina a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, imediat dupa momentul 1989 a fost un semn providential datorat mai cu seama celor care în perioada de prigoana comunista si-au jertfit viata pentru cauza ei. În ultimii ani, au început sa apara din ce în ce mai multe lucrari, orientate în mod expres spre perioada care a dat, atât Neamului cât si Bisericii numerosi martiri si marturisitori. În seria lucrarilor ce scot la iveala date, documente si marturii despre perioada de persecutie a regimului comunist si actiunile de rezistenta a membrilor Bisericii Române Unite cu Roma, se înscrie si lucrarea dnei Terezia Bolchis-Tataru intitulata generic ”O fila din istoria crestinismului contemporan catolic românesc: catacombele. Salvati catacomba din Cluj” aparuta în luna iulie a anului 2017, la Editura Galaxia Gutemberg din Târgu Lapus.
Lucrarea aduce în atentia publicului, o serie de biografii ale clericilor care, prin marturia data, scot în evidenta continuitatea crestinismului greco-catolic în spatiul românesc dupa interzicerea Bisericii Române Unite în anul 1948. Pentru a întelege persecutia Bisericii Greco-Catolice, autoarea face o scurta incursiune în istoria crestinismului primar si medieval, cu referire la disputele create în jurul cautarii unitatii Bisericii. Se aminteste de aparitia celei ”de-a doua” si celei ”de-a treia” Rome, ca factori perturbatori ai unitatii bisericesti, între care, cea mai anti-unionista a fost Moscova înca de pe vremea tarilor. Punctul culminant al persecutiilor a fost secolul XX, când, cu sprijin ”politic” comunist, s-a dictat interzicerea Bisericilor Greco-Catolice din spatiul Europei Centrale si Rasaritene.
Doamna Terezia Bolchis-Tataru ne introduce apoi într-o încercare de periodizare tematica a istoriei Bisericii Unite sub comunism, jalonata de evenimentele politice si sociale prin care România a trecut în perioada amintita. În cadrul acestei periodizari, cu etape si sub-etape, micro sau macro-biografiile vin si umplu peisajul vietii Bisericii Unite. Astfel sunt surprinse marturia Pr. Octavian Moisin ca unul dintre primii preoti hirotoniti în ”clandestinitate”, viata si calvarul Pr. Alexandru Sasaran, hirotonirea noilor episcopi ”clandestini”, etc. în perioada anilor 1948-1950.
Ca un element de noutate, autoarea vorbeste în termeni cât se poate de reali de locurile unde preotii si credinciosii uniti s-au rugat, numindu-le ”catacombele” Bisericii Tacerii, ”raspândite pe tot teritoriul României, acolo unde ajunsese sa traiasca un preot greco-catolic, netrecut [ la ortodoxism n.n.] si ramas liber” (p. 40). Aceste locuri au devenit puncte de referinta în viata spirituala a credinciosilor, caci aici – chiar daca ele trebuiau schimbate periodic pentru ca persecutorul sa nu afle – Dumnezeu a coborât între oameni, harul si milostivirea Lui întâlnindu-se cu dragostea si jertfa credinciosilor aflati în rugaciune pentru mântuirea si pacea lor sufleteasca.
Despre candidatii la preotie, autoarea ne introduce într-o colectie de marturii strânse de la diverse persoane (laici si preoti) mentionând: ”Cum a lucrat Spiritul Sfânt, la acest capitol intitulat «candidat la preotie în clandestinitate», este un capitol în sine pe care l-a trait si îl povesteste fiecare dintre acesti alesi… Aici pana noastra înceteaza; este mult prea slaba si palida în a putea reda aceasta sfânta lucrarea a Spiritului Sfânt în renasterea Bisericii în general, a BRU în special.”(p. 42). Se prezinta asadar, crâmpeie din lucrarea studentului Daniel Catalin Pit intitulata ”Activitatea Bisericii Unite în clandestinitate si studiul teologiei în aceasta perioada în Eparhia de Maramures” – o încercare deosebit de utila, cu informatii despre studiul teologiei, despre candidati, despre profesorii si apoi despre hirotoniri, extrase din interviuri luate preotilor Ionel Nicolae Jurja, Iacob Feier, Dumitru Roman si Simion Mesaros din eparhia de Maramures.
În continuare, autoarea se încumeta sa refaca harta ”catacombelor” de pe întreg teritoriul Bisericii Române Unite. Limitele geografice ale eparhiei de Maramures (Baia Mare, linia Satu Mare, Tara Oasului, Maramures/Sighet), unde dânsa este familiara prin multiplele istorii si informatii pe care le mentioneaza, este depasita prin referintele la alte”catacombe”. Cele din Blaj – relatate prin intermediul Pr. Prof. dr. Ioan Mitrofan – care spunea ca ”… dupa interzicere si dupa prigoana cu închisoarea, tot au mai ramas la Blaj rezistenti greco-catolici, care au desfasurat munci calificate pe unde au putut, dar si-au pastrat identitatea sacerdotala greco-catolica” (p. 65). Cea din orasul Victoria este descrisa amanuntit ca un prim loc de rugaciune si evanghelizare continua a unitilor de la poalele Muntilor Fagaras. La Oradea se mentioneaza de catacomba PSS dr. Iuliu Hirtea, a Pr. Vasile Hossu de la Tranisu, viitor Episcop de Oradea si a Pr. Alexandru Muntean (p. 70-71). La Silvasul de Sus (jud. Hunedoara) se face referire la catacomba Pr. Pavel Dragota si a Pr. Aurel Aron (p. 72-73). La Cluj se aminteste cea a preotilor Tertulian Langa, Eugen Popa, Pantelimon ”Pintea”Astilean, si cea de pe Motilor nr. 3 unde au fost hirotoniti multi preoti, inclusiv Cardinalul Lucian Muresan. Aici autoarea intervine cu un gând îndreptat catre Ordinariatul de Cluj, cerând ca acel loc ”catacomba de la demisolul de pe Motilor 3 … sa ramâna muzeu pentru cei de azi si de mâine, carora sa le arate organizarea, rezistenta, lupta, rugaciunea Bisericii clandestine…” (p. 77). Prin biografia Episcopului Ioan Dragomir, Terezia Bolchis-Tataru se reîntoarce în cadrele eparhiei de Maramures, mentionând faptul ca acesta a fost activ si pentru eparhia de Cluj-Gherla, unde a sfintit multi preoti. Aceste hirotoniri – dovada a continuitatii Bisericii Române Unite sub comunism, au fost mentionate de Pr. Simion Mesaros, pe care autoarea îl citeaza (este vorba de lucrarea ”Episcop Dr. Ioan Dragomir. In memoriam”, Baia Mare, Scriptorum, 2005) adaugând si listele aferente (p.123-126). Deosebit de interesanta este biografia Episcopului Alexandru Mesian – scrisa de el însusi – pe care autoarea o integreaza în lucrare pentru a evidentia parcursul vocatiei si formarii unui viitor preot în perioada de persecutie, dar mai ales faptul ca acesta a fost hirotonit în catacomba din Cluj, despre care ierarhul mentiona „Preotia o primeam pentru a aduce cult lui Dumnezeu în vremuri de persecutie religioasa, în Biserica Tacerii, în Biserica din catacombele secolului XX” (p. 106). Urmeaza apoi o scurta biografie a Cardinalului Lucian Muresan, evocare care încheie „etapa a III-a, a clandestinitatii depline (1964-1973)”.
”Etapa a IV-a” cea ”de usoara destindere” cum o numeste autoarea, continua cu alte biografii si auto-biografii (Ilie Bondre OSBM, Augustin Mare, Simion Mesaros, Petre Biltiu-Dancus, Avram Orha, Ioan Ariesan OSBM, Gratian Ariesan OSBM, Grigore Gavril Ariesan OSBM, Grigore Gheorghe Bujor OSBM, Ionel Jurja, Cardinalul Alexandru Todea, Matei Boila, Ioan Rus, Ioan Mitrofan, Dumitru Cordos, Cornel Ardelean, Iacob Feier) ale celor hirotoniti de Episcopii Ioan Dragomir si Alexandru Todea. Tot aici este amintita ”calatoria” icoanei Maicii Domnului de la Bixad, povestea ”catacombei” de pe str. Gheorghe Lazar nr. 20 din Cluj, precum si alte dificultati avute de cei chemati la sacerdotiu în perioada amintita.
Ultima parte a cartii vorbeste despre perioada de ”libertate”de dupa 1989 în care sunt evocati doi preoti, Grigore Dogaru si Dumitru Grosan, ultimul facând o scurta dar deosebit de realista trecere în revista a parohiei pe care a pastorit-o (Calinesti-Maramures), perioada caracterizata de animozitatea dintre greco-catolici si ortodocsi prin disputele patrimoniale.
Cartea se încheie cu doua capitole ”Oare asa trebuie sa fie?” si ”Concluzii” în care autoarea semnaleaza cititorilor ca libertatea Bisericii Române Unite dupa 1989 a însemnat lipsa bisericilor – pe care nu le-au primit înapoi – si în acest caz, greco-catolicii fiind nevoiti sa îsi construiasca biserici noi, ortodocsii facând acelasi lucru în cartierele muncitoresti ale oraselor, în spirit de concurenta pentru a nu pierde credinciosi. Ca un strigat de durere pentru lipsa de verticalitate a autoritatilor politice post-decembriste si a Bisericii Ortodoxe Române, autoarea exclama: ”Numai greco-catolicii, cei care au sfintit orasul comunist, timp de 42 de ani, cu sfânta liturghie de catacomba, nu au dreptul nici dupa un sfert de secol, la o biserica pentru Domnul! ”
Prin aceasta lucrare, care se înscrie în seria restituirilor istoriei contemporane, autoarea Terezia Bolchis-Tataru aduce o contributie binevenita la istoria Bisericii Române Unite sub comunism, cu o aplecare deosebita pe ”catacombe” adica pe bisericile vii din familii si din casele particulare, unde, pe lânga hirotonirile facute de episcopi în secret, viata de credinta a greco-catolicilor români a continuat, dând nastere generatiilor de astazi, pe care Biserica se sprijina în marsul ei spre raspândirea mesajului crestin.