„Iubiti frati,
„Domnul papa”, cum îl numea sfântul Francisc, va primeste cu bucurie si în voi îi primeste pe fratii franciscani care traiesc si lucreaza în toata lumea. Multumesc pentru ceea ce sunteti si pentru ceea ce faceti, în special în favoarea celor mai saraci si dezavantajati.
„Toti în acelasi mod sa fie numiti minori”, se citeste în Regola non bollata[1]. Cu aceasta expresie sfântul Francisc nu vorbeste despre ceva facultativ pentru fratii sai, ci manifesta un element constitutiv al vietii si misiunii voastre.
De fapt, în forma voastra de viata, adjectivul „minor” califica substantivul „frate”, dând legaturii fraternitatii o calitate proprie si caracteristica: nu este acelasi lucru a spune „frate” si a spune „frate minor”. Pentru aceasta, vorbind despre fraternitate trebuie tinut cont de aceasta caracteristica tipica franciscana a relatiei fraterne, care cere de la voi o relatie de „frati minori”.
De unde i-a venit lui Francisc inspiratia de a pune minoritatea ca element esential al fraternitatii voastre[2]?
Fiind Cristos si Evanghelia optiunea fundamentala a vietii sale, cu toata siguranta putem spune ca minoritatea, desi lipseau motivatii ascetice si sociale, se naste din contemplarea întruparii Fiului lui Dumnezeu si o rezuma în imaginea de a se face mic, ca o samânta. Este aceeasi logica a lui „bogat cum era s-a facut sarac” (cf. 2Cor 8,9). Logica „despuierii”, pe care Francisc a realizat-o la litera când „s-a despuiat, pâna la goliciune, de toate bunurile pamântesti, pentru a se darui în întregime lui Dumnezeu si fratilor”[3].
Viata lui Francisc a fost marcata de întâlnirea cu Dumnezeu sarac, prezent în mijlocul nostru în Isus din Nazaret: o prezenta umila si ascunsa pe care Saracutul îl adora si îl contempla în Întrupare, în Cruce si în Euharistie. Pe de alta parte, stim ca una dintre imaginile evanghelice care l-au impresionat mai mult pe Francisc este aceea a spalarii picioarelor discipolilor la Ultima Cina[4].
Minoritatea franciscana se prezinta pentru voi ca loc de întâlnire si de comuniune cu Dumnezeu; ca loc de întâlnire si de comuniune cu fratii si cu toti barbatii si femeile; în sfârsit, ca loc de întâlnire si de comuniune cu creatia.
Minoritatea este loc de întâlnire cu Dumnezeu
Minoritatea caracterizeaza în mod special relatia voastra cu Dumnezeu. Pentru sfântul Francisc omul n-are nimic al sau decât propriul pacat si valoreaza cât valoreaza în fata lui Dumnezeu si nimic mai mult. Pentru aceasta relatia voastra cu El trebuie sa fie aceea a unui copil: umil si încrezator si, ca aceea a vamesului din Evanghelie, constient de pacatul sau. Si atentie la orgoliul spiritual, la orgoliul fariseic: este cea mai rea dintre mondenitati.
O caracteristica a spiritualitatii voastre este aceea de a fi o spiritualitate de restituire lui Dumnezeu. Tot binele care este în noi sau pe care noi putem sa-l facem este dar al Celui care pentru sfântul Francisc era Binele, „tot binele, supremul bine”[5] si totul trebuie restituit „Domnului preaînalt, atotputernic si bun”[6]. Facem asta prin lauda, facem asta când traim dupa logica evanghelica a darului, care ne face sa iesim din noi însine pentru a-i întâlni pe ceilalti si a-i primi în viata noastra.
Minoritatea este loc de întâlnire cu fratii si cu toti barbatii si femeile
Minoritatea se traieste înainte de toate în relatia cu fratii pe care Domnul ne-a daruit-o[7]. Cum? Evitând orice comportament de superioritate. Asta înseamna a dezradacina judecatile usoare cu privire la ceilalti si vorbirea de rau despre frati pe la spate – este în „Avertizari” asta! –[8]; a respinge ispita de a folosi autoritatea pentru a-i supune pe ceilalti; a evita „sa fie platite” favorurile pe care le facem celorlalti în timp ce favorurile celorlalti facute noua le consideram datorate; a îndeparta de la noi mânia si tulburarea fata de pacatul fratelui[9].
Se traieste minoritatea ca exprimare a saraciei pe care ati practicat-o[10], când se cultiva un spirit de non-apropriere în relatii; când se valorizeaza pozitivul care exista în celalalt, ca dar care vine de la Domnul; când, în special ministrii, exercita slujirea autoritatii cu milostivire, cum exprima în mod magnific Scrisoare catre un ministru[11], cea mai buna explicatie pe care ne-o ofera Francisc despre ceea ce înseamna a fi minor fata de fratii care i-au fost încredintati. Fara milostivire nu exista nici fraternitate nici minoritate.
Necesitatea de a exprima fraternitatea voastra în Cristos face în asa fel încât relatiile voastre interpersonale sa urmeze dinamismul caritatii, motiv pentru care, în timp de dreptatea va va face sa recunoasteti drepturile fiecaruia, caritatea transcende aceste drepturi si va cheama la comuniunea fraterna; pentru ca nu drepturile le iubiti, ci pe frati, pe care trebuie sa-i primiti cu respect, întelegere si milostivire. Fratii sunt importantul, nu structurile.
Minoritatea trebuie traita si în relatie cu toti barbatii si femeile cu care va întâlniti în drumul vostru prin lume, evitând cu grija cea mai mare orice atitudine de superioritate care sa va poata îndeparta de ceilalti. Sfântul Francisc exprima clar aceasta instanta în cele doua capitole din Regola non bollata unde pune în raport alegerea de a nu-si apropria nimic (a trai sine proprio) cu primirea binevoitoare a oricarei persoane pâna la împartasirea vietii cu cei mai dispretuiti, cu aceia care sunt considerati cu adevarat minori de societate: „Sa se fereasca fratii, oriunde vor fi […], sa nu-si aproprieze niciun loc si sa nu se certe cu nimeni pentru el. Si oricine va veni la ei, prieten sau vrajmas, tâlhar sau hot, sa fie primit cu bunatate”[12]. De asemenea: „Si trebuie sa fie fericiti când traiesc printre persoane fara importanta si dispretuite, printre saraci si slabi, printre bolnavi si leprosi si printre cersetori de-a lungul strazii”[13].
Cuvintele lui Francisc ne determina sa ne întrebam ca fraternitate: Unde ne aflam? Cu cine stam? Cu cine suntem în relatie? Cine sunt preferatii nostri? Si, dat fiind ca minoritatea interpeleaza nu numai fraternitatea ci pe fiecare dintre componentii sai, este oportun ca fiecare sa-si faca examinarea constiintei cu privire la propriul stil de viata; cu privire la cheltuieli, cu privire la îmbracaminte, cu privire la ceea ce considera necesar; cu privire la propria daruire pentru altii, cu privire la fuga de spiritul de a ne îngriji prea mult de noi însine, chiar si propria fraternitate.
Si, va rog, când faceti vreo activitate pentru „cei mai mici”, cei exclusi si cei din urma, n-o faceti niciodata de pe un piedestal de superioritate. Gânditi-va mai degraba ca tot ceea ce faceti pentru ei este un mod de a restitui ceea ce ati primit gratuit. Asa cum avertizeaza Francisc în Scrisoare catre întregul ordin: „Nimic din voi nu retine pentru voi”[14]. Faceti un spatiu primitor si disponibil pentru ca sa intre în viata voastra toti minorii din timpul vostru: cei marginalizati, barbati si femei care traiesc pe strazile noastre, în parcuri sau în gari; miile de someri, tineri si adulti; atâtia bolnavi care nu au acces la îngrijiri adecvate; atâtia batrâni abandonati; femeile maltratate; migrantii care cauta o viata demna; toti cei care traiesc în periferiile existentiale, privati de demnitate si chiar de lumina Evangheliei.
Deschideti inimile voastra si îmbratisati-i pe leprosii din timpul nostru si, dupa ce ati constientizat milostivirea pe care Domnul a avut-o fata de voi[15], folositi milostivire fata de ei, asa cum a folosit-o parintele vostru sfântul Francisc[16]; si, asemenea lui, învatati sa fiti „bolnav cu cei bolnavi, mâhnit cu cei mâhniti”[17]. Toate acestea, departe de a fi un sentiment vag, indica o relatie între persoane asa de profunda încât, transformând inima voastra, va va face sa împartasiti aceeasi soarta a lor.
Minoritatea loc de întâlnire cu creatia
Pentru sfântul din Assisi, creatia era „ca o splendida carte în care Dumnezeu ne vorbeste si ne transmite ceva din frumusetea sa”[18]. Creatia este „ca o sora, cu care împartasim existenta si ca o mama frumoasa care ne primeste în bratele sale”[19].
Astazi – stim asta – aceasta sora si mama se razvrateste pentru ca se simte maltrata. În fata deteriorarii globale a mediului, va cer ca voi ca fii ai Saracutului sa intrati în dialog cu toata creatia, dându-i glasul vostru pentru a-l lauda pe Creator, si, cum facea sfântul Francisc, sa aveti fata de ea o îngrijire deosebita, depasind orice calcul economic sau romantism irational. Colaborati cu diferite initiative la îngrijirea casei comune, amintind mereu relatia strânsa care exista între saraci si fragilitatea planetei, între economie, dezvoltare, îngrijirea creatiei si optiunea pentru cei saraci[20].
Iubiti frati, va reînnoiesc cererea sfântului Francisc: Si sa fie minori. Dumnezeu sa pazeasca si sa faca sa creasca minoritatea voastra.
Asupra voastra a tuturor invoc binecuvântarea Domnului. Si, va rog, nu uitati sa va rugati pentru mine. Multumesc!

Note:
[1] 6,3; FF 23.
[2] Cf. 1Cel 38: FF 386.
[3] Scrisoare catre episcopul de Assisi pentru inaugurarea Sanctuarului Despuierii, 16 aprilie 2017.
[4] Cf. Regola non bollata 6,4: FF 23; Avertizari 4,2: FF 152.
[5] Laude catre Dumnezeu cel preaînalt, 3: FF 261.
[6] Cântecul fratelui soare, 1: FF 263.
[7] Cf. Testament, 14: FF 116.
[8] Cf. Avertizari, 25: FF 174.
[9] Cf. ibid., 11: FF 160.
[10] Cf. Regola bollata, 1,1: FF 75; Avertizari, 11: FF 160.
[11] Cf. FF 234-237.
[12] 7,13-14: FF 26.
[13] 9,2: FF 30.
[14] 2,21: FF 229.
[15] Cf. 1Cel 26: FF 363.
[16] Cf. Testament: FF 110-131.
[17] Legenda celor trei însotitori, 59: FF 1470.
[18] Scrisoarea enciclica Laudato si’, 12.
[19] Ibid., 1.
[20] Cf. ibid., 15-16.

Sursa: http://www.ercis.ro
Traducere de pr. Mihai Patrascu