„Episcopul Alexandru Rusu, luptator pentru apararea drepturilor Bisericii si Natiunii Române”,

„Alexandru Rusu s-a nascut la 22 noiembrie 1884, la Saulia de Câmpie, pe atunci în comitatul Turda-Aries. A fost unul dintre cei 12 copii (11 baieti si o fata), ai preotului paroh greco-catolic Vasile Rusu din localitate, si ai Rozaliei. Doi dintre baieti au devenit preoti, Valer si Alexandru, viitor episcop si mitropolit.

A facut studii gimnaziale la Bistrita, Târgu Mures si la Blaj, între anii 1896–1903, unde a promovat maturitatea, dupa care a fost trimis la studii teologice la Budapesta. A primit titlul de doctor în teologie în anul 1910.

La 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, iar apoi a fost numit profesor titular al catedrei de Teologie Dogmatica din cadrul Academiei Teologice din Blaj (catedra onorata înainte cu multa stralucire de catre viitorul mitropolit Vasile Suciu). De asemenea a predat si la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. În anul 1920 a fost numit secretar mitropolitan, iar în anul 1923 canonic al capitulului mitropolitan. În perioada 1925–1930 a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj. A fost redactor al prestigioasei reviste „Cultura Crestina” (1911–1918) de la Blaj, precum si redactor, apoi director (1922–1930), al ziarului „Unirea”, care aparea la Blaj, în care a publicat numeroase articole si studii. Între anii 1918–1920 a îndeplinit functia de secretar general în resortul Culte al Consiliului Dirigent si deputat ales, iar din 1931, dupa instalarea ca episcop de Maramures, a fost senator de drept, în Parlamentul României.

Episcopia greco-catolica a Maramuresului, cu sediul în Baia Mare a fost înfiintata la 5 iunie 1930, prin bulla data de papa Pius al XI-lea, Sollemni Convetione, aplicata prin decretul Nuntiaturii Apostolice din Bucuresti, emis de nuntiul apostolic Angelo Maria Dolci la 16 iulie 1930. Eparhia nou creata cuprindea 264 de parohii cu 310.732 de credinciosi, dintre care 27.737 ruteni, iar restul români. Datele statistice se refera la anul 1940. La 17 octombrie 1930 a fost numit episcop al nou createi dieceze greco-catolice a Maramuresului. La 30 ianuarie 1931 a avut loc la Blaj consacrarea sa ca episcop de Maramures, de catre mitropolitul Vasile Suciu, iar pe 2 februarie 1931, de Sarbatoarea Întâmpinarii Domnului, a avut loc instalarea lui în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare.

Îndata dupa instalarea sa, episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea eparhiei, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii la Cluj si Oradea. A facut vizitatii canonice. A condus eparhia de Maramures cu o competenta deosebita, cu mult curaj si zel apostolic. A asigurat ordinea si demnitatea în activitatea pastorala a preotilor si credinciosilor pe care îi pastorea. În anul 1940 întreaga eparhie a Maramuresului, cu exceptia câtorva parohii rutene din Vicariatul Bucovinei, a intrat sub administratia maghiara a regimului Horthy. Episcopul a ramas la datorie, înfruntând greutatile si vicisitudinile autoritatilor maghiare facute asupra românilor.

Scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma a devenit vacant ca urmare a decesului mitropolitului Alexandru Nicolescu, la 5 iunie 1941. În data de 16 martie 1946 Sinodul electoral Mitropolitan l-a ales la Blaj, în înalta functie de mitropolit la Bisericii Române Unite cu Roma, alegere recunoscuta de Sfântul Scaun, însa guvernul comunist, condus de Petru Groza, nu l-a confirmat, în ciuda tratativelor purtate de Sfântul Scaun cu guvernul comunist român, întrucât îi cunostea dârzenia de „luptator pentru apararea drepturilor Bisericii si Natiunii Române, amenintate de comunisti”. Drept consecinta, scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite a ramas vacant pâna în 1990.

La 28 octombrie 1948 Alexandru Rusu a fost arestat si apoi a fost întemnitat la Ministerul de Interne, fiind cunoscut ca un stâlp al credintei în fata valului de teroare, initiat de Partidul Comunist în colaborare cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Desi la 18 octombrie 1948 a fost destituit din functie prin decret guvernamental, episcopul nu si-a parasit credinciosii si resedinta. A ramas în continuare pâna când a fost arestat si purtat si el pe drumul Calvarului, împreuna cu ceilalti episcopi români uniti. A fost transferat la Dragoslavele, apoi, din februarie 1949, la Manastirea ortodoxa de la Caldarusani, iar din mai 1950, a fost mutat la închisoarea Sighet, unde a stat încarcerat între anii 1950 – 1955. A supravietuit închisorii de la Sighet si a fost spitalizat la spitalul Gerota din Bucuresti, „pentru refacere”. Autoritatile comuniste ale vremii l-au mutat, cu domiciliul obligatoriu la Manastirea Curtea de Arges, iar apoi, izolat de ceilalti episcopi, la Manastirea Cocos, din judetul Tulcea.

În anul 1956, împreuna cu episcopii greco-catolici Iuliu Hossu si Ioan Balan, a redactat un memoriu, în sprijinul repunerii în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma, pe care l-au transmis autoritatilor comuniste din România, iar în copii, a fost difuzat în strainatate. Acest memoriu a fost sprijinit prin mii de semnaturi ale credinciosilor greco-catolici din întrega tara. La 12 august 1956 preotii Vasile Chindris si Izidor Ghiurco au oficiat Sfânta Liturghie în mod public, sub cerul liber, în fata Bisericii Piaristilor din Cluj. Pentru toate aceste "încalcari ale legii" a fost facut responsabil un grup de clerici si credinciosi, în frunte cu episcopul Alexandru Rusu. În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe ierarhul unit din Maramures la 25 de ani de munca silnica, „pentru instigatie si înalta tradare”. A fost întemnitat la Gherla, în celula nr. 10, de la subsol. S-a comportat si acolo cu aceeasi ierarhica demnitate, însa viata dura de temnita i-a curmat cursul, deloc usor, al vietii sale.

În primavara anului 1963, în celula închisorii de la Gherla, Alexandru Rusu s-a îmbolnavit de rinichi. La data de 9 mai 1963, dupa ce i-a binecuvântat pe cei prezenti, colegi de suferinta, din aceeasi celula, le-a spus:

„Fratii mei, acum ma duc la Dumnezeu sa-mi primesc rasplata pentru viata primita de la El, pentru Biserica si pentru români.”

„Acestea au fost ultimele sale cuvinte”. Alexandru Rusu a fost înmormântat, fara nicio ceremonie religioasa, în cimitirul detinutilor politici de la Gherla, judetul Cluj, în mormântul cu numarul 133, dupa care, locul a fost arat cu tractoarele, din ordinul Securitatii.
Sursa: http://www.e-communio.ro