„La Teatrul Regina Maria din Oradea a avut loc, ieri 25 iunie deschiderea oficiala a zilelor dedicate revistei Familia, aflata la ceas aniversar, comemorând 150 de ani de la înfiintare. La eveniment au luat parte personalitati ale diverselor institutii culturale culturale si reprezentantii Bisericii Greco Catolice si Ortodoxe.
Aflat la eveniment Preasfintia Sa Virgil Bercea a transmis un mesaj la acest moment aniversar. În continuare prezentam mesajul Preasfintiei Sale:

Revista Familia – 150

Sunt bucuros sa fiu astazi în fata Domniilor Voastre – 150 de ani de la aparitia Revistei Familia – onoranta aniversare care cinsteste înaintasii si obliga contemporanii. În acelasi timp îi felicit si îi incurajez, dintru început, pe cei care astazi trudesc la Revista Familia!

Am avut noi, aici prin Bihor, personalitati luminate cu o gândire si o viziune profetica pentru neamul, limba si cultura poporului român din aceasta parte a Tarii. Ma gândesc aici la un Moise Dragos cu a sa prima scoala româneasca de la Oradea deschisa la 1784 sau la un Ignatie Darabant si al sau prim ”Suplex” din 1791 si, mergând mai departe pe firul istoriei la un Samuil Vulcan cu al sau Liceu din Beius deschis la 1828 pentru a ajunge la un Iosif Vulcan cu a sa Revista Familia de la 1865.

”Faclia aprinsa” de acesti profeti ai neamului, parafrazându-l pe Mircea Eliade, faclia aprinsa de un Iosif Vulcan prin Revista Familia nu s-a mai stins pentru ca ea a fost purtata peste generatii de oameni de cultura cu probitate morala si spirituala care au stiut sa-i conduca destinele dincolo de vicisitudinile istoriei. Stim ca Liceul lui Vulcan din Beius mai dainuie, la fel Scoala din Oradea, iar cei 150 de ani ai Familiei sunt torta pe care Iosif Vulcan o încredinteaza, mereu si mereu, celor de astazi la fiecare numar nou al Revistei. Profetica a fost deschiderea scolilor, profetic a fost Suplexul precum, profetica a fost si acceptarea lui Eminescu în paginile Revistei Familia si schimbarea numelui sau.

Dar, mai este la moda profetia? Idealurile mai au sens? Într-o lume a mass-mediei internautice, când lumea cunoasterii ni se deschide printr-un click pe o tasta, pare ca aceste doua dimensiuni ale culturii, idealul si profetia, si-au pierdut actualitatea. Si totusi, mai vorbim o limba, avem înca o constiinta a apartenentei la familie si neam ca dimensiune existentiala iar dorinta de perfectiune o gasim printre internauti si, cu atât mai mult în cultura. Daca Revista Familia a fost, la o vreme, ”o tribuna a întregii literaturi românesti, o emblema a identitatii culturale nationale” cred, sunt convins, ca mai are înca aceasta chemare în societatea contemporana chiar si prin lumea virtuala a internetului.

Vreau sa mai adaug ca Parintele Revistei Familia, Iosif Vulcan, precum si fondatorii primelor scoli românesti de prin partile bihorene au fost cu totii greco-catolici luminati, cu mari idealuri: profeti as spune. Scolile au fost deschise tuturor ortodocsi sau greco-catolici ”nici o plata de la ucenici asteptându-sa”, ba au fost si elevi evrei si unguri; Suplexul, la vremea respectiva, cerea drepturi pentru toti românii ortodocsi sau greco-catolici; Revista lui Vulcan, Familia lui Vulcan a fost si este deschisa ”nici o deosebire confesionala facându-se”, ba mai mult Familia de azi lui Vulcan respira cultura popoarelor Europei. Privind retrospectiv Revista Familia se încadreaza într-un siaj cultural pe care Scoala Ardeleana l-a inaugurat prin Maior, Sincai, Micu, Budai-Deleanu. Mai presus de toate Revista Familia a fost si, trebuie sa ramâna limba vorbita si literatura traita, constiinta si identitate, integrare a culturii nationale în marea cultura a Europei si a popoarelor lumii.

Îmi pare ca dintr-un colt al Raiului ne priveste astazi Iosif Vulcan. Distins si elegant ne surâde pe sub mustata-i deasa, este detasat în camasa-i impecabila cu papion, stie ca idealul si profetia lui nu s-au naruit, este multumit: Revista lui, Revista Familia a împlinit onorabila vârsta de 150 de ani.

Vivat, Crescat, Floreat!