„

21 februarie 1805-3 septembrie 1887

130 de ani de la intrarea în Eternitate

„Timotei Cipariu merita sa fie laudat si admirat ca o figura ce rasare originala, energica si mareata printre barbatii de frunte ai întregii românimi”.

Alexandru Odobescu

„ … Înaintea tuturor trebuie sa-l asezam pe Timotei Cipariu, caruia nu i-au lipsit, se vede, nici una din înzestrarile carturaresti”.

Ion Buzasi

Canonic al Bisericii Blajului, Timotei Cipariu, „parintele filologiei române”, erudit, lingvist, istoric, scriitor si pedagog, membru fondator al „Academiei Române”, face parte din a doua generatie a Scolii Ardelene. A fost nu numai un continuator tenace al ideilor Scolii Ardelene, dar si al trasaturilor morale care-i definesc reprezentantii: credinta, pasiunea pentru munca intelectuala sistematica, puterea de munca, disciplina, perseverenta, iubirea pentru Biserica Greco-Catolica si spiritul de jertfa.
S-a nascut într-o familie de tarani din comuna Panade de pe valea Târnavelor, Iacob Cipariu si Salomia, mama fiind înrudita cu Ioan Maiorescu, tatal lui Titu Maiorescu.
Scoala primara si gimnaziul le-a urmat la Blaj si tot la Blaj a studiat teologia la „Seminarul Teologic”; în anul 1827 a fost hirotonit preot celib de catre Episcopul Ioan Bob.
Profesorul Dimitrie Macrea (1907-1988), de la Universitatea din Cluj, subliniaza ca pentru Cipariu, Blajul a fost orasul „în care a trait toata viata ca profesor”, reusind sa devina, „unul dintre cei mai de seama învatati români din vremea sa”. Erudit de factura enciclopedica, stapânea cunostinte din toate domeniile valorilor umane, ceea ce aminteste omul total, ideal al Renasterii.
Si profesorul continua: „A învatat singur douasprezece limbi vechi si moderne: italiana, franceza, spaniola, germana, engleza, maghiara, dar si multe limbi orientale, ca ebraica, siriana, araba, egipteana, turca si persana. Din veniturile lui modeste de profesor, Cipariu a reusit sa-si formeze una dintre cele mai bogate biblioteci personale de la noi din acea vreme, compusa îndeosebi din manuscrise si documente vechi românesti, lucrari de filologie si de istorie, studii de orientalistica, manuscrise arabe si persane” (Dimitrie Macrea, „Lingvisti si filologi români”, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1959, p.68).
Eruditia lui Timotei Cipariu si colectia sa „bogata de scrieri rare” l-au determinat pe renumitul istoric, jurist si profesor Theodor Mommsen, Premiul Nobel pentru Literatura în 1902, trecând prin Transilvania, sa-l viziteze, la Blaj, pe Canonic.
În 1948, în dorinta de a sterge din viata tarii si din suflete Biserica Româna Unita cu Roma, s-a distrus tot ce apartinea Bisericii noastre, s-a pustiit Blajul de valori, cartile Bibliotecii Mitropoliei si ale celorlalte Biblioteci au fost arse, iar ceea ce nu a cuprins flacarile a fost aruncat în apele Târnavelor!!! Nu stim cât si ce s-a salvat din Biblioteca Canonicului erudit Timotei Cipariu – Biblioteca sa a daruit-o Mitropoliei – si a fost transferat la Cluj.
În toamna aceasta s-au împlinit 130 de ani de la stingerea din viata a Canonicului Timotei Cipariu, blândul si sfiosul preot – carturar, care a trecut prin viata fara zgomot – o viata de munca si apostolat în numele Bisericii Române Unite cu Roma si a culturii. Se cuvine, macar la anumite ocazii, cum este aceasta, sa privim trecutul cinstit si pe oamenii lui alesi, care ne onoreaza istoria si viata fiecaruia …
Lumina lampii din casuta de vizavi de „Seminarul Teologic”, casuta Canonicului, se stingea înspre dimineata … Munca continua i-a îngaduit putine popasuri si credem ca cele care îi miscau sufletul veneau de la elevii si seminaristii Scolilor din Blaj, carora, ca profesor, le sadea în inimi tot ce avea sa le înnobileze viata.
Scriitorul Alexandru Odobescu, aflat la Blaj la o zi onomastica a carturarului, povesteste cum acesti elevi si seminaristi, noaptea, au venit cu torte, facle si steag românesc, la geamul luminat al profesorului si i-au cântat mai ales cântece patriotice, repetând din loc în loc: „Sa traiasca!”. Timotei Cipariu, „stând drept, în mijlocul aureolei de lumina si admirare ce-l înconjurau, facea cu mâna un semn de multumire junilor sai închinatori, le spunea un vers mângâietor si întaritor […] si ca pentru noi românii nimic nu este mai de folos decât sa ne iubim si sa ne cultivam”.
Sunt ani de când îndemnul bun al Parintelui Cipariu s-a uitat … Pentru unii, timpul a facut sa fie uitata si personalitatea marelui carturar. Prin puterea „cuvântului”, încercam sa-i readucem între noi imaginea si sa-i privim opera.
La terminarea studiilor, a fost numit profesor de limba si literatura româna, latina si filozofie, la „Gimnaziul” din Blaj, din 1831 Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”, si profesor de teologie, filozofie, dogmatica si studii biblice la „Seminarul Teologic”; între 1854-1875 a fost directorul Liceului.
Studiile stiintifice permanente ale lui Timotei Cipariu apartin istoriei, dar mai ales limbii române, continuând pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior. Pentru Cipariu limba noastra este un tezaur de care trebuie sa ne apropiem cu sfintenie, sa-l pastram cu grija. Decât sa-l pierdem, „ … mai bine sa ne înghita pamântul de vii, sa ne adunam la parintii nostri, cu acea mângâiere ca nu am tradat cea mai scumpa ereditate, fara de care nu am fi demni de a ne numi fiii lor”.
Situat pe pozitie latinista a înaintasilor, Timotei Cipariu largeste cercetarile lingvistice, „fiind cel dintâi învatat român care publica documente si monumente vechi de limba”. Prin lucrarile sale: „Elemente de limba româna dupa dialecte si monumente vechi (1854), „Crestomatia, sau Analecte literare (1858) si „Principii de limba si scriptura” (1866), „el pune bazele filologiei românesti si ale lingvisticii noastre istorice”. Timotei Cipariu este si întemeietorul foneticii descriptive a limbii române. Foneticii îi consacra un capitol în „Gramateca limbei române” (1869). Pentru elevii Liceului „Sfântul Vasile” a redactat si manualul de „Gramateca latina pentru II, III si IV clase a gimnaziului” si „Compendiu de gramatica limbii române” (1855).
Tenace sustinator al latinitatii poporului si a limbii române, a continuitatii elementului roman în Dacia si a unitatii poporului român, a lucrat pentru a-i da limbii române unitate, conditie de baza pentru crearea unei literaturi „cu adevarat nationala, corecta în expresii, corecta în forme, fara de care nici o literatura nu poate de a se chema literatura (Op.cit.p.70).
La fel ca Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior, sustine scrierea cu litere latine si, în mod sistematic, din anul 1833 , în calitatea de director al „Tipografiei Seminarului Diecezan” (1833-1866), tipareste carti românesti cu litere latine. În Tara Româneasca si Moldova introducerea literelor latine a întâmpinat opozitie, s-a facut greu, desi ideea era sustinuta puternic de Heliade Radulescu si Gheorghe Asachi. Revista „România literara” (1855) a lui Vasile Alecsandri era scrisa cu litere chirilice si latine, ca sa se obisnuiasca treptat cititorii …
Timotei Cipariu este adeptul purificarii limbii române de elementele straine prin înlocuirea lor cu elemente latine, departe însa de exagerari. Este adeptul scrierii etimologice, dupa modelul limbii franceze, în care cuvântul se scrie etimologic, dar se rosteste deosebit. Cipariu este autorul primei noastre ortografii etimologice, în conceptia sa fonetismul fiind „o poarta deschisa anarhiei în scriere”, în timp ce scrierea etimologica, pentru noi, pune în lumina originea latina a cuvintelor.
Timotei Cipariu este autor si traducator de opere teologice si filozofice, din care notam: „Scientia S. Scripture” (1854) si „Istoria sânta seau biblica a Testamentului vechi si nou pentru începatori” (1855), Editia a II-a,1859) si „Elemente de filozofia”, dupa W. T. Krug (1861).
Mai putin cunoscute sunt operele literare ale eruditului Canonic, care a scris proza, memorialistica, poezie si s-a afirmat ca epistolier – avem în vedere corespondenta cu George Baritiu -, astazi, o parte a acestor pagini beletristice a fost publicata prin stradania profesorului universitar Ion Buzasi.
Despre lirica lui Cipariu, Nicolae Iorga, în „Oameni cari au fost”, spune ca „a revolutionat poezia lirica a timpului” – Alexandru Lupeanu Melin, în 1922, a publicat din versurile lui Cipariu, din manuscrisele „poetului” a mai tiparit Stefan Manciulea, dar volumul mai cunoscut este cel îngrijit de Nicolae Albu, „Poezii” (1976).
Lirica lui Timotei Cipariu se încadreaza în romantismul timpuriu si este „o revelatie a istoriei literare de data recenta”. Profesorul Ion Breazu (1901-1958) de la Universitatea din Cluj, absolvent al Liceului „Sfântului Vasile” din Blaj, s-a ocupat de poezia lui Timotei Cipariu, a pus în evidenta vocatia poetica si valoarea literara a operei profesorului blajean.
Cercetarea manuscriselor lui Cipariu i-au oferit surprize profesorului Buzasi, descoperind o creatie poetica aproape necunoscuta pâna acum: poezia de inspiratie religioasa. Aceasta i-a retinut atentia, sesizând apropieri între sonetul „Cereasca-mparateasa” si Rugaciunea catre Fecioara Maria din „Paradisul” lui Dante. Forma de început a poeziei este înrudita si cu rugaciunea eminesciana: „Craiasa alegându-te / Îngenunchem rugându-te …”
Câteva versuri: „Cereasca-mparateasa de câte ori îti cer / sa sufli-ntr-al meu cuget un suflet de cântare, / cu-o raza de lumina ca ziua ce rasare / în pieptu-mi fara umbra aprinsa ca pe cer …”.
Parintele Cipariu este si unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai oratoriei românesti. Discursurile le-a rostit la evenimentele culturale din Blaj: la Sarbatoarea „Sfintii Trei Ierarhii, Vasile cel Mare, Grigore si Ioan”, patronii Liceului „Sfântului Vasile”, la început si sfârsit de an scolar, în cadrul ASTREI si al Academiei Române, al Dietei transilvanene, în calitate de deputat, unde a militat pentru drepturile românilor.
Cuvântul sau lasa întotdeauna lumina, fiecare vorba trada zbuciumul unei înalte constiinte si responsabilitati. Cei care i-au auzit discursurile au fost impresionati de timbrul placut al vocii, de tonul blând din care nu lipsea îndemnul la credinta, la munca si fapte în numele binelui, si admiratia pentru însusirile morale ale omului.
Parintele Cipariu este pionier al ziaristicii românesti, la Blaj, editeaza „Organul luminarii” (1847), primul ziar românesc cu litere latine. Este si editorul primei noastre reviste de filologie: „Arhivul pentru filologie si istorie” (1867-1872), scrisa în întregime de el, bogata în studii despre istoria limbii române, despre ortografie etc.
Greu de cuprins într-un articol o personalitate ca cea a Canonicului Timotei Cipariu, de aceea spunem ca Petru Maior „noi numai cât am aruncat samânta” … Urmeaza sa rodeasca …
Patriotismul sau sincer si curat respingea orice gândire sau atitudine sovina, a dorit întelegere cu celelalte nationalitati din Transilvania, sustinând în acelasi timp drepturile istorice ale românilor.
La 3/15 mai 1848 a fost pe „Câmpia Libertatii” din Blaj, a fost unul din cei zece secretari ai Adunarii National si facut parte din Delegatia trimisa la Curtea imperiala de la Viena pentru a prezenta revendicarile românilor.
Timotei Cipariu a fost membru fondator al „Societatii Literare Române” (1866), numita „Societatea Academica Româna (1867), care l-a avut vicepresedinte, Societate devenita „Academia Româna” (1879).
Oriunde mergea, oriunde era, Timotei Cipariu ducea cu sine Biserica Blajului: credinta, devotamentul, munca temeinica, tenacitatea, consecventa, modestia si jertfa … Personalitatea sa impresiona, si tinuta impresiona, întotdeauna era în reverenda greco-catolica, cea cu 33 de nasturi, iar pe cap purta o calota, asemenea celei episcopale, dar neagra. La Ateneu, la sedinta solemna a întemeierii „Societatii Literare Române”, lumea, vazându-l întrând în tinuta lui deosebita, uimita, în picioare, nu înceta sa-l aplaude.
Membru fondator al ASTREI, vicepresedinte (1861-1866) si presedinte (1877-1887), dupa chibzuinta, ajungea la cele mai bune cai pentru dezvoltarea culturii si literaturii române si a prezentei noastre în „cetate”.
Dincolo de hotare, ne-a reprezentat în „Societatea Germana de Orientalistica”.
La încheiere, parafrazând cuvintele lui Nicolae Iorga, la stingerea din viata a lui Ioan Bianu, am putea spune: într-un început de toamna s-a dus cinstitul si harnicul Canonic al Blajului, Timotei Cipariu, a carui viata a fost o neîncetata daruire de bine recunoscatorilor si nerecunoscatorilor …
Si pasii gândului nostru sa porneasca în cautarea „Bisericii Grecilor” din Blaj, sa se opreasca la mormântul Parintelui Canonic pentru o rugaciune si pentru lacrimi … Si … pentru iertare …