„Peste 150 de elevi de la 12 licee din Bihor au participat ieri, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, la o dezbatere care a avut în centru diminuarea violentei în rândul tinerilor. Evenimentul a fost condimentat cu un concurs cu premii pe trei sectiuni: teatru, arte si literatura.
Pentru a diminua violenta în rândul tinerilor si a creste toleranta si responsabilitatea fata de semeni, Uniunea Femeilor Bihor a organizat un proiect intitulat „Rolul social al actorilor educationali în combaterea violentei” finantat de Consiliul Judetean Bihor. Una dintre temele proiectul a fost „Stop violenta” si a constat într-o expunere-dezbatere în care s-a discutat despre ce este violenta, care sunt cauzele, sanctiunile si solutiile pentru diminuarea ei. Desfasurata ieri, de la ora 13.00, la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, dezbaterea s-a bucurat de prezenta episcopului greco-catolic Virgil Bercea, a inspectoarei Daniela Sopota, a unei reprezentante a Colegiului Consilierilor Juridici Bihor si a presedintei Uniunea Femeilor Bihor – Angela Pop.
„Felicitari ca va implicati dincolo de ce fac colegii vostri. Înseamna ca aveti ceva în plus”, a spus Virgil Bercea care i-a îndemnat pe elevi sa aleaga sa fie buni pentru ca lucrurile bune se vor întoarce înapoi, spre ei. Reprezentanta Colegiului Consilierilor Juridici Bihor a vorbit despre corelatia dintre fapte si sanctiuni, concluzionând ca responsabilitatea si înclinatia spre a face bine merita rasplatite si încurajate.
„Prin acest proiect judetean, noi, Uniunea Femeilor Bihor, am dorit sa unim cei trei actori educationali (justitie, religie si educatie), astfel încât sa-i sensibilizam pe adolescenti prin a constientiza ca printr-o buna educatie, o buna cunoastere a legislatiei, cu smerenie si credinta în Dumnezeu, prin promovarea binelui, frumosului si respectului fata de semeni se poate diminua mult acest flagel ucigator: Violenta”, sustine Angela Pop, presedinta Uniunii Femeilor.
Elevii de la cele 12 unitati de învatamânt au participat si la un concurs cu premii, desfasurat pe trei sectiuni: teatru, arte si literatura. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Femeilor Bihor în colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Bihor, Episcopia Greco-Catolica si Colegiul Consilierilor Juridici Bihor.
Sursa: https://www.crisana.ro