„Memorialul “Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare (Letavertes) – personalitati greco-catolice de origine româna omagiate în Ungaria.
În data de 07 octombrie 2017, Autoguvernarea Româna si Asociatia Culturala a Românilor din orasul Leta Mare, judetul Hajdu-Bihor, au organizat XXIII-a editie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu”. În cadrul festivitatilor, au fost elogiate personalitati marcante de origine româna, de religie greco-catolica, care se leaga de aceasta localitate: Iosif Vulcan, Ioan Irinyi si Iustin Popfiu.
Iosif Vulcan (1841–1907), care a trait în Leta Mare, a fost publicist si scriitor, membru al Academiei Române. A fost initiatorul aparitiei revistei “Familia“, în care a debutat Mihai Eminescu, cu poezia „De-as avea.” El este cel care l-a convins pe Eminescu sa si schimbe numele, fiind considerat ”nasul literar” al marelui poet. Ioan Irinyi, chimist si om de stiinta, a fost inventatorul chibritului cu fosfor iar Iustin Popfiu (1841–1882) a fost teolog, protopop greco-catolic si erudit scriitor.
La manifestare au participat ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca si Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula. Au mai participat Emilian Pavel, europarlamentar român, Pasztor Sandor, presedintele Consiliului Judetean Bihor, Szabo Odon, deputat, pr. Mihai Vatamanelu, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, Tiberiu Juhasz, presedintele Autoguvernarii pe Tara a Românilor din Ungaria (ATRU) s.a. Au contribuit la buna desfasurare a manifestarilor si au participat invitati din România, precum dr. Aurel Chiriac – directorul Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea, Ioan Pop- directorul muzeului Iosif Vulcan din Oradea, s.a.
Festivitatea a debutat cu o conferinta la primaria din localitate, unde au adresat cuvinte de salut presedintele Autoguvernarii Române din Leta Mare, Gavril Crisan, primarul localitatii, Menyhart Karoly, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, euro-deputatul român Emilian Pavel si presedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor. Pr. Mihai Vatamanelu si pr. Szimicsku Ferenc, protopopul de Leta Mare, au oficiat o slujba de pomenire în impunatoarea biserica din localitate, renovata în totalitate în cursul anului 2015. Biserica greco-catolica româna din Leta Mare a fost construita în anul 1802. Pe iconostasul bisericii înca si acum se mai pot citi inscriptii în limba româna, care atesta ca aceasta comunitate este de origine româna.
Prima depunere de corone de flori s-a desfasurat la mormântul lui Iustin Popfiu, situat în curtea bisericii greco-catolice din Leta Mare. Ceremonii de depuneri de coroane de flori au mai avut loc la Casa de Cultura a orasului Leta Mare, unde se afla o placa comemorativa ridicata în cinstea lui Iosif Vulcan si în curtea scolii generale “Irinyi János”, unde se gasesc mormintele familiei Irinyi. Evenimentul s-a încheiat cu o cina comuna, oferita de catre organizatori.