„Dupa intense zile, de întâlniri si prietenie, ne întâlnim femei si barbati de diferite religii pentru a face cunoscuta tuturor nevoia de a deschide noi ,,Strazi de Pace”. Lumea are nevoie de pace ca de pâine, pentru a nu ramâne prizoniera a trecutului si a fricii. O invoca popoare întregi, saracite si sclavizate de conflicte fara sfârsit. O cer victimele violentei si ale terorismului nemilos. O implora refugiatii si cei stramutati care, din cauza conflictelor si a dezastrelor naturale, si-au abandonat pamântul lor.
O proclamam noi, aici prezenti, în fata tuturor, în inima unei regiuni care a stiut în trecut sa împace confesiuni religioase si sa aduca pace, în inima unei Europe care are nevoie sa fie mai unita, mai deschisa si mai solidara. E necesar sa învingem frica si prejudecatile care ne fac sa ne îndepartam de celalalt, doar pentru ca e diferit, sau pentru ca nu îl cunoastem, de multe ori fara a întelege motivele.
De aceea azi, tuturor credinciosilor, li se cere mai multa hotarâre.
Globalizarea a reusit sa uneasca economia si comertul, dar nu si inimile. Trebuie sa traim si sa construim o unificare spirituala, în respect fata de diversitate, prin intermediul unui dialog constant, fara a izola pe nimeni. Aceasta ,,unificare spirituala” poate sa dea mult lumii. E sufletul care lipseste si poate sa aduca acea mult dorita pace.
Ca reprezentanti ai religiilor lumii, dorim sa privim dincolo de orizonturile noastre, construind o noua miscare de dialog. Întâlnirea si dialogul îi dezarmeaza si îi opresc pe cei violenti. Deoarece stim ca razboiul nu e niciodata sfânt si ca, cine ucide în numele lui Dumnezeu, nu poate fi considerat credinciosul niciunei religii si nu poate fi considerat cetatean al umanitatii.
Noi spunem un ,,nu” convins terorismului, care în lunile ce au trecut a ranit prea multe natiuni si a ucis prea multi nevinovati, în Nordul si în Sudul lumii.
Ne angajam sa lucram pentru a înlatura cauzele care stau la baza multor conflicte: dorinta necontrolata de putere si bani, comertul cu arme, fanatismul si nationalismul. Dupa sfârsitul Razboiului Rece, pentru prima data reapare în mod alarmant, din extremul orient, riscul unui conflict nuclear. Ce pot sa faca credinciosii? Poate mai mult decât ei însisi spera si îsi imagineaza.
În primul rând sa se roage! Ca în aceasta seara din diferite locuri ale acestui oras în aceasta piata: o mare ,,Rugaciune pentru Pace”. Acest ,,a sta împreuna”, între diversele religii, s-a maturizat în ultimii ani si a devenit un semn al pacii care a creat o retea de prevenire a conflictelor. Lumea are mari asteptari de la noi, în special cei saraci si umili ai pamântului. Este o mare responsabilitate: nu putem sa ne lasam coplesiti de resemnare, sau mai rau, de indiferenta. Am spus-o anul trecut trecut la Assisi, cu ocazia celei de a treizecea aniversari a primei ,,Rugaciunii pentru Pace” dorita de Ioan Paul al II-lea si o spunem si acum. Comunitatea Sant'Egidio invita sa se repete în fiecare an: ,, Pacea este numele lui Dumnezeu.”- se putea citi în acel apel- ,,Cine invoca numele Sau pentru a justifica terorismul, violenta si razboiul, nu paseste pe strada Sa”. De aceea azi, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu sustinerea multora, dorim sa ne angajam în mod solemn sa deschidem, în lumea noastra, noi ,,Strazi de Pace”.

Münster – Osnabrück, 12 septembrie 2017