„„Avem sperante ca generatia tânara poate duce mai departe cuvântului Domnului”
PS Virgil Bercea a fost unul dintre episcopii care au participat la INTC Baia Mare si este unul dintre clericii greco-catolici care cred în forta credintei tinerilor si mai ales în unitatea Bisericii.
– Prea Sfintia Voastra, ce concluzii ati putea trage în urma desfasurarii celei de-a XI-a editii a Întâlnirii Nationale a Tineretului Catolic (INTC) din Baia Mare?
– În primul rând ca sunt bune sperante pentru societate si Biserica. Vazând acesti tineri care s-au comportat într-o maniera deosebita fata de valorile crestine, putem sa ne dam seama ca bunul Dumnezeu a sadit foarte multe valori în sufletul acestor tineri care mâine se vor exprima ca atare, atât în viata sociala, cât si în cea a Bisericii.
– Are Biserica încredere în tinerii sai, ca-i va duce mai departe valorile si ca le vor pastra nealterate în timp?
– Cu siguranta, în credinta este o evolutie care se bazeaza pe fundamentele crestine ale Evangheliei si traditiei. Dincolo de acest lucru, aceasta evolutie organica putem sa o vedem în acesti tineri. Sunt persoane în vârsta care ne-au transmis credinta, dar vedem ca tinerii au, cu adevarat, capacitatea de prelua anumite responsabilitati. Spre exemplu, a fost impresionant faptul ca ei au facut acel pelerinaj la Manastirea „Sfânta Maria” din Baia Mare si ca, dupa ce au urcat pe jos pâna acolo, ei au ramas în meditatie si rugaciune. Acest gest este înca o dovada ca putem avea sperante reale ca generatia tânara poate duce mai departe cuvântului Domnului. Trebuie sa credem ca ei vor prelua si vor duce peste veacuri valori perene care au forta de a transforma omul si societatea.
– Nu va este frica ca în timp se pot produce anumite mutatii sau denaturari în privinta pastrarii traditiei autentice a Bisericii?
– Este relativ acest lucru, pentru ca traditia Bisericii nu înseamna doar primele secole crestine, ci ea este evolutia organica a vietii Bisericii. Atunci când nu se abandoneaza cuvântul Domnului, fiecare generatie poate aduce contributia ei proprie. În plus, atunci când credinta este spalata cu sângele martirilor nu se poate spune ca este întinata traditia, din contra, tocmai aceasta este latura cea mai autentica a traditiei. Ceea ce astazi se întâmpla cred ca este doar o continuitate organica si binecuvântata de Dumnezeu.
– În opinia dumneavoastra, care sunt cele mai acute probleme ce îi framânta pe tinerii de astazi?
– Tot ceea ce se întâmpla în aceasta lume nu le este strain nici acestor tineri. Ei trebuie sa înteleaga ca aceste framântari ale societati în care traiesc, intra într-o oarecare normalitate a zilelor contemporane. Însa cea mai mare provocare actuala este legata de credinta, pentru ca mass-media sau internetul nu mai reprezinta provocari pentru tineri. Sunt atât de ancorati de comunicarea în lumea virtuala, încât marea noastra responsabilitate, a pastorilor, este aceea de a aduce tinerii în lumea reala a credintei.
– Cât de important este ecumenismul în contextul vietii crestine actuale?
– Ecumenismul este un lucru fundamental, pentru ca tinerii nostri, si nu are importanta carui cult apartin, se simt extraordinar de bine între ei, nu îsi pun absolut nicio problematica vizavi de relatia dintre ei. Probleme le cream noi, cei care suntem pusi pe anumite scaune, si lucrurile nu se vor aseza, într-un sens benefic, decât în momentul în care vor renunta la constiinta acestor scaune. Dar dincolo de acest lucru, mai ales aici, în Ardeal, cred ca nu mai exista familie care sa fie, spre exemplu, ortodoxa sau catolica pura. Exista familii mixte, români – maghiari, sasi – nemti, ortodocsi – greco-catolici, etc. Ceea ce este foarte impresionant este ca ei se înteleg foarte bine si nu au probleme. Sunt convins ca într-un mâine, bunul Dumnezeu va reusi sa recompuna unitatea distrusa a Bisericii de catre noi, oamenii. Noi suntem singurii vinovati si am sfâsiat camasa lui Cristos. Asa cum în 1989 nimeni nu s-a asteptat ca regimul comunist sa cada, asa cred ca va veni si unitatea Bisericii, atunci când ne asteptam mai putin.

Ionut HOROBA