„

29 iunie1857 – 25 mai 1917

160 de ani de la nastere si 100 de ani de la stingerea din viata

„Vei ramâne în inimile si în mintile tuturora de aici si de departe, totdeauna”.

George Baritiu

Scriind despre nedreptatea la care a fost supusa Biserica Greco-Catolica si toate valorile ei spirituale si culturale, prin trecerea ei în afara legi, în 1948, criticul literar Razvan Voncu afirma: „Libertatea ne permite, iata, sa reluam în posesie, piesa cu piesa, mozaicul valorilor pe care regimul comunist le-a vrut sterse din istoria culturii noastre” (Razvan Voncu, „Publicistica de altadata”, Romania literara, numarul18/21aprilie, 2017, p.6).

Cu simtul proportiilor, de la locul nostru, adunând si noi „piesa cu piesa”, încercam sa punem în atentie valorile Bisericii noastre, cu intentia de a fi cunoscuta în adevarul ei, pretuind trecutul, astazi stimulent în efortul de reînaltare a lucrurilor bune.

La 160 de ani de la nastere si 100 de ani de la stingerea din viata, poposim în Blajul de altadata ca sa aducem între noi o personalitate distincta, pe compozitorul si profesorul Iacob Muresianu, care a abordat „cu deosebita competenta aproape toate laturile artei muzicale, de la compozitie si pianistica, pâna la folclor, muzicologie si pedagogie”. Cuprinzând cu privirea dimensiunea larga a activitatii sale, nascuta din credinta, talent si o înalta constiinta a muncii: „aplecarea spre lucrurile mari si grele”, asezarea unor temelii în cultura româneasca si spiritul de jertfa, ne gasim în apropierea unui continuator al Scolii Ardelene.

Familia Muresianu „a dat nume sonore culturii românesti”, Iacob Muresianu (1812-1887), tatal, a fost profesor si publicist – l-a continuat pe George Baritiu, fiind redactor al revistelor „Gazeta Transilvaniei” si „Foaie pentru minte, inima si literatura”-, membru de onoare al Academiei Române. Intelectuali de prestigiu, sculptori, compozitori, istoriografi, publicisti, între ei, Andrei Muresanu, creatorul „Imnului National” , toti remarcându-se prin inteligenta, talent, modestie si devotament pentru Biserica lor, Biserica Greco-Catolica si neam.

Iacob Muresianu, a carui personalitate o omagiem astazi, s-a nascut la Brasov, unde a urmat liceul, timp în care a început studiul muzicii si a creat primele compozitii, foarte repede cunoscute si apreciate de publicul brasovean: „Cununa de flori române”, „Aurora” si compozitia pentru orchestra „O noapte pe Tâmpa”. Dupa obtinerea bacalaureatului, la staruinta tatalui, care dorea pentru fiul sau o cariera pragmatica, urmeaza Politehnica din Viena (1875-1877), în paralel, studiaza însa muzica. În Capitala Împaratiei a avut posibilitatea „sa cunoasca si sa asimileze muzica cu adevarat mare”.

Va parasi Politehnica în favoarea muzicii, nu fara remuscare pentru neascultarea parintelui: „ … ma caiesc în fiecare zi de neghiobului si nesocotitului pasu ce l-amu facutu”, îi scria unuia din frati.

Între 1877-1879 a fost profesor la „Gimnaziul Greco-Catolic” din Nasaud si dirijor al corului Bisericii Greco-Catolice; va fi persoana care va introduce pentru prima data femeile într-un cor bisericesc. Entuziasmat de frumusetea atinsa, scria parintilor: „ … de când e Nasaudul, asa coruri n-au auzit dânsii cum le-am facut eu”.

Datorita bursei acordate de „Mitropolia Greco-Catolica de Blaj’ , între 1880- 1884, va urma „Conservatorul Regal” din Leipzig. Aici îi va avea profesori pe Salomon Jadassohn (1831-1902), la compozitie si teorie, si pe pianistul Carl Reinecke (1824-1910), care „a înaripat puternic sufletul talentatului tânar ardelean”. În particular, a luat lectii de solfegii si a studiat canto. Înflacarat, plin de speranta si fericit, scria „Acum ma simt în elementul meu, acum fac totul cu bucurie, cu placere, ce mai înainte faceam silit si îndemnat”.

A fost foarte apreciat de profesorii sai care, la absolvire, i-au deschis drumul unei cariere în Germania, „unde va avea un viitor stralucit”. Multumindu-le profesorilor sai, le-a raspuns „ca el are o îndatorire mult mai de tot mare fata de neamul sau din Transilvania, care, în împrejurarile de atunci, avea nevoie de toti fiii sai care erau în stare sa-l ajute, pentru a-si dezvolta si ridica calitatile culturale si artistice” (Stefan Manciulea, „Istoria Blajului”, Editura Astra, Despartamântul „Timotei Cipariu”, Blaj, 2001, p.142).

Cu o temeinica pregatire în specialitate, cu „Premiul Mendessohn Bartholdy”, obtinut la absolvirea Conservatorului, pentru Kanon-duetele „Ce a fost a fost” si „Cum n-ar fi fost”, pe versuri de I. Nenitescu, se înapoiaza în Transilvania, la Blaj, unde va ramâne pâna la sfârsitul vietii.

Iacob Muresianu a fost profesor de muzica la toate scolile din Blaj, inclusiv la „Institutul Teologic”. La Blaj si-a întemeiat familia, sotie fiindu-i pianista Otilia Brândusianu, – o familie frumoasa, cu opt copii, care au preluat si au continuat, în diferite directii, efortul pentru dezvoltarea culturii românesti.

La Blaj, a înfiintat mai multe formatii artistice, formatii camerale, coruri de înalta maiestrie si orchestra cu elevii si teologii; elevilor si studentilor talentati la preda studii instrumentale de pian, vioara , flaut si compozitie.

Tiberiu Brediceanu, care i-a fost elev, cautând în amintiri, reconstituie imaginea profesorului sau si a Blajului, în care arta muzicii era „a doua fata a zilei”: „Totul vibra de muzica în jurul sau. În Blaj, tot al doilea student stia sa cânte la un instrument muzical”.

Pentru Iacob Muresianu scoala era un factor esential de cultura si civilizatie, iar profesorul, un apostol capabil sa îmbogateasca viata interioara a elevilor, sa priveasca dincolo de moment ca sa întrezareasca devenirea, un parinte atent ca sa formeze OAMENI.

Pe calea grea, abrupta spre înaltimi l-au urmat fostii elevi înzestrati cu calitati muzicale deosebite: Iuliu Muresianu, fiul sau, Tiberiu Brediceanu, Celestin Cherebetiu, acesta din urma creator de lucrari de mari dimensiuni, mai ales religioase: „Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur”, pentru cor mixt si orchestra, „Ave Maria”, dupa Arcadelt, „La râul Vavilonului”, dupa Charles Gounod etc.

Profesorul Iacob Muresianu a creat, la Blaj, prima scoala de muzica româneasca bazata pe triada: profesor – artist – compozitor, scoala care a dat tarii valori, o buna parte a profesorilor de la Conservatorul din Cluj provenea din profesori sau absolventi ai Scolilor Blajului, existând o continuitate pâna la Sigismund Toduta.

Ca muzicolog si publicist, tot la Blaj, a facut sa apara prima revista muzicala din tara: „Musa Româna” (1888-1907), cunoscuta în tot Ardealul, revista în care promova valorificarea folclorului românesc în creatiile muzicale si publica compozitii de muzica culta de autentica valoare .

Cu privire la revista, Tiberiu Brediceanu îsi amintea: „ … mult mai vie pastrez din copilaria mea, impresia pe care a facut-o asupra lumii muzicale banatene, din vremea aceea, revista „Musa Româna”. În familia noastra sosirea fiecarui numar era întâmpinata cu bucurie. Ne adunam mici si mari, în jurul pianului; mama ne cânta noile piese aparute si inimile noastre erau captivate curând de vraja acestor minunate bucati muzicale … ”. În gândirea lui Iacob Muresianu, publicistica avea menirea sa contribuie la ridicarea culturii muzicale din Transilvania, cultura muzicala fiind o masura de apreciere a culturii unui popor, muzica culta fiind „oglindirea spiritului autentic al poporului caruia îi apartine.

Desigur, acest mod de a gândi a determinat pe Muresianu sa editeze si primul manual de muzica din scoala româneasca.

Iacob Muresianu este unul din întemeietorii si creatorii artei muzicale românesti. A compus peste 260 de lucrari: oratorii (sunt compozitii muzicale mai ales cu subiecte religioase, dar si mitologice si istorice, de dimensiuni mari, care includ folosirea unei orchestre, a corului si a solistilor), balade pentru solisti, cor si orchestra, operete – „Florin si Florica”, „Rusaliile”, „Cinel-Cinel”, „Nunta taraneasca”, pe versuri de Vasile Alecsandri -, lieduri, piese corale pentru diferite formatii, 25 de lucrari de muzica liturgica, 52 de piese pentru pian, piese pentru orchestra, orchestra de coarde si fanfara. Muresianu a cules folclor si l-a prelucrat în compozitii în care viata omului se desfasoara într-o permanenta corespondenta cu natura: „Floarea-n câmp când vestejeste”, „În gradina”, „Reîntoarcerea rândunelelor” etc.

Uvertura festiva „Stefan cel Mare” deschide drumuri noi în creatia muzicala, fiind primul poem simfonic românesc, iar balada „Manastirea Argesului” este primul oratoriu profan din muzica noastra.

„Erculean” este una dintre cele mai reprezentative lucrari ale compozitorului, „expresia autodepasirii stadiului în care se aflau componistica si arta interpretativa româneasca”.

„Adunam piesa cu piesa mozaicul valorilor” Bisericii credintei noastre, valori care, în 1948, „au luat drumul nimicirii fara de întoarcere …”. Parintele si profesorul Stefan Manciulea este, poate, printre primii care a adus din uitare, spre constiintele noastre personalitati ale Blajului pe care-l numeste sfânt.

Creionând portretul lui Iacob Muresianu, ne aminteste: „Munca depusa de profesorul – compozitor a fost grea si obositoare, lucrând de multe ori câte 16 ore pe zi”, dar „Prin activitatea sa muzicala, Iacob Muresianu a ajuns sa fie cunoscut nu numai în Transilvania, ci si peste hotare”.

Cuvintele noastre au adunat câteva momente din trecerea prin viata a lui Iacob Muresianu, a acelui om talentat si inteligent, sensibil si bun, cu privirea îndreptata mereu spre orizonturile ideale.

Sfârsitul vietii i-a fost grabit, spune Parintele Stefan Manciulea, de refugiul la Oradea si Beius, în 1916, când Scolile Blajului au fost închise din cauza razboiului.

S-a stins din viata la 25 mai 1917. Pamântul Blajului l-a primit în cimitirul, „unde-si odihnesc ramasitele pamântesti atâtia din marii carturari învatati, profesori si patrioti”.
Ne plecam genunchii si, adânc miscati, aducem maestrului Iacob Muresianu omagiul si rugaciunea noastra …