„La 9 mai 1999, se încheia vizita unui mare prieten al Românilor, Papa Ioan Paul al II-lea. Dupa trei zile de bucurie si de har. Momentul culminant al vizitei a fost când cei aflati în Piata Izvor, la sfârsitul liturghiei, au început sa strige Unitate! Este probabil singurul caz din istoria Bisericii când o multime de credincisoi (catolici si ortodocsi) le cere ierahilor sa se uneasca. Strigatul Unitate s-a raspândit în multime pentru ca Papa a avut prezenta de spirit sa îl repete la microfon.

Iata cuvintele Sfântului Papa, la sosirea si la plecarea de la Bucuresti, rostite înt-o limba româna perfecta.

Vineri, 7 mai 1999:

… Cu mare bucurie sosesc astazi în România, natiune mult draga mie si pe care de multa vreme doream sa o vizitez. Cu profunda emotie i-am sarutat pamântul, recunoscator înainte de toate lui Dumnezeu cel atotputernic care în prevazatoarea sa bunavointa mi-a harazit sa vad realizat acest gând.

…Iata-ma, în sfârsit, între voi, pelerin de credinta si de speranta. Pe voi toti, preaiubiti frati si surori catolici din fiecare comunitate si dieceza, preoti, calugari si laici, va cuprind într-o îmbratisare plina de afectiune si emotie, în timp ce va salut cu cuvintele apostolului Paul: „Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal nostru si de la Domnul nostru Isus Cristos” (1Cor 1,3).

Vizita mea de acum vrea sa confirme legaturile dintre România si Sfântul Scaun, care au avut mare importanta pentru istoria crestinismului în regiune. Cum e cunoscut, potrivit traditiei, credinta a fost purtata în aceste tinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa opera misionara prin martiriul sau petrecut la Patras. Alti martori de seama ai evangheliei ca Sava Gotul, Niceta de Remesiana, provenind din Aquilea, si Laurentiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecutiilor din primele veacuri, cete de crestini au suferit martiriul: sunt martirii daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, prin al caror sacrificiu s-a înradacinat profund credinta crestina în pamântul vostru.

Samânta evangheliei, cazuta în teren fertil, a produs în perioada acestor doua milenii roade abundente de sfintenie si de martiriu. Ma gândesc la sfântul Ioan Cassian si Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice si canonice ale Orientului grec si Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la voievodul Stefan cel Mare si Sfânt, „un adevarat atlet al credintei crestine”, cum l-a numit papa Sixt al IV-lea, si la numerosi alti slujitori ai evangheliei, între care domnitorul si martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numerosii martiri si marturisitori ai credintei din secolul al XX-lea.

Preaiubiti frati si surori din România! Patria voastra a cunoscut în acest secol care se apropie de sfârsit ororile unor dure sisteme totalitare, împartasind în suferinta soarta a numeroase alte tari din Europa. Regimul comunist a suprimat Biserica de rit bizantin-român unita cu Roma, a persecutat episcopi si preoti, calugari, calugarite si laici, dintre care nu putini au platit cu sângele fidelitatea lor fata de Cristos. Unii au supravietuit torturilor si sunt înca printre noi.

Gândul meu patruns de emotie se îndreapta acum spre merituosul si prea scumpul cardinal Alexandru Todea, arhiepiscop emerit de Fagaras si Alba-Iulia, care a petrecut 16 ani în închisoare si 27 în domiciliu obligatoriu. Aducându-i omagiu lui, care, în suferinta acceptata cu crestineasca rabdare din mâinile lui Dumnezeu, îsi continua slujirea de fidelitate fata de Biserica, as dori sa aduc un cuvenit tribut de recunostinta si celor care, facând parte din Biserica Ortodoxa Româna si din celelalte Biserici si comunitati religioase, au îndurat persecutii similare si grave limitari. Moartea i-a unit pe acesti frati ai nostri de credinta în marturia eroica a martiriului: ei ne lasa o lectie de neuitat de iubire fata de Cristos si Biserica sa.

Slava Domnului, dupa iarna cumplita a dominatiei totalitare, a început primavara sperantei. O data cu evenimentele din 1989 si România a început un proces de restaurare a statului de drept în respectul libertatilor, între care cea religioasa. Este vorba, desigur, de un proces, nu lipsit de obstacole, care trebuie continuat zi de zi, salvgardând legalitatea si consolidând institutiile democratice. Urez ca în acest efort de reînnoire sociala natiunea voastra sa nu fie lipsita de sprijinul politic si financiar al Uniunii Europene, din care România face parte prin istorie si cultura.

Pentru a vindeca ranile unui trecut crud si dureros este nevoie de rabdare si chibzuinta, de spirit întreprinzator si onestitate. Aceasta îndatorire grea, dar înaltatoare, le revine tuturor; este o provocare mai presus de toate pentru voi, dragi tineri, care sunteti viitorul acestui generos popor. Nu va fie teama sa va asumati cu curaj responsabilitatile si sa priviti spre viitor cu încredere. Din partea sa, Biserica Catolica este gata sa-si ofere contributia, straduindu-se prin orice mijloc posibil sa contribuie la formarea unor cetateni atenti la adevaratele exigente ale binelui comun.

Românie, tara-punte între Orient si Occident, punct de rascruce între Europa centrala si cea orientala, Românie, pe care traditia o numeste cu frumosul titlu de „Gradina Maicii Domnului”, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, si al preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiaza-ti viitorul mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm si curaj. Vei fi natiune prospera, pamânt roditor de bine, popor solidar si facator de pace.
Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvânteze mereu!
Duminica, 9 mai 1999:

… Au fost zile de profunde emotii pe care le-am trait cu intensitate si care vor ramâne întiparite pentru totdeauna în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dumnezeu evenimentele la care am participat împreuna având încredere ca vor aduce roade de har atât pentru cres­tini cât si pentru întregul popor al României. Tara voastra are ca si înscrisa în radacinile ei o singulara vocatie ecumenica. Prin pozitia geografica si prin lunga ei istorie, prin cultura si traditie, România este o casa unde Orientul si Occidentul se regasesc în dialog natural.

Aici si Biserica respira deosebit de evident prin cei doi plamâni ai sai. Si în aceste zile am putut trai aceasta experienta. Ala­turi unii de altii, cum erau Petru, Andrei si ceilalti apostoli adunati în rugaciune cu Maica Domnului în primul cenacol, am trait noi Rusalii spirituale. Vântul Duhului Sfânt a suflat cu putere peste acest pamânt, si ne-a facut sa fim tari în

comuniune si mai cutezatori în vestirea Evangheliei. Noua limba care ne-a fost daruita, limba comuniunii fraterne, am folosit-o si i-am simtit dulceata si frumusetea, forta si eficienta.

… Evenimentul spiritual pe care l-am trait, binecuvântat de sfântul Dimitrie si de sfintii martiri ai ultimelor decenii, este o experienta de pastrat si de transmis în speranta ca noul mileniu ce se deschide în fata noastra sa fie un timp de mai mare comuniune între Bisericile crestine si de descoperire a fraternitatii dintre popoare. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit pamânt.

As vrea sa încredintez acest vis voua, tuturor. În special, as vrea sa-l încredintez tinerilor. Da, voua, dragi tineri din România! As fi vrut sa va întâlnesc personal; din nefericire nu a fost posibil. În seara aceasta, îmi însusesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârsite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dum­nezeu: „Voi turna din Duhul meu peste tot trupul si fiii vostri si fiicele voastre vor profeti si cei mai tineri ai vostri vor vedea vedenii si batrânii vostri visuri vor visa” (Fap 2,17). În aceste zile Spiritul va încredinteaza voua, tinerilor, „visul” lui Dum­nezeu: ca toti oame­nii sa faca parte din familia sa, ca toti crestinii sa fie una. Intrati cu acest vis în noul mileniu! …Isus va face sa visati o Românie noua, un pamânt pe care Orientul si Occi­dentul sa se poata întâlni în fraternitate.

Aceasta Românie este încredintata mâinilor voastre. Construitio împreuna, cu îndrazneala. Domnul v-o încredinteaza. Voi încredintati-va lui, stiind ca „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc” (Ps 126/127,1).

Domnul sa binecuvânteze România, sa binecuvânteze poporul sau, sa binecuvânteze Europa!

Sursa:http://inliniedreapta.net