„În 26 martie, Duminica a IV –a din Postul Mare, credinciosii Parohiei Marghita au avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe parintele vicar cu preotii si protopop al Marghitei, Antoniu Chifor, împreuna cu toti preotii din protopopiat.
Cu totii am rememorat drumul Crucii pe care ISUS l-a facut pentru întreaga omenire. Prin aceste rugaciuni de la Calea Crucii am încercat fiecare dintre noi sa meditam profund la jertfa pe care Isus a facut-o pentru noi. Sa încercam sa raspundem si noi acestei sfinte jertfe prin faptele noastre de daruire fata de toti semenii nostri si astfel prin fapte sa ne aratam credinta noastra.
La finalul rugaciunilor parintele Vana Gabriel, din Prohia Chet, ne-a prezentat un frumos cuvânt de învatatura amintindu-ne cât de importanta este credinta în viata noastra, pe care suntem datori sa o sporim mereu. Parintele vicar, Antoniu Chifor, a transmis un mesaj si un salut pentru toti cei prezenti apoi seara s-a încheiat cu o cântare specifica perioadei în care ne gasim si o mica agapa atât pentru preoti cât si pentru toti credinciosii prezenti.
Multumim lui Dumnezeu pentru aceasta seara minunata si nu în ultimul rând tuturor preotilor si credinciosilor care s-au unit cu noi în rugaciune, în aceste momente înaltatoare din parohia noastra. Dumnezeu sa daruiasca tuturor un post binecuvântat plin de har, iar sarbatoarea Învierii Domnului care ne asteapta la sfârsitul acestei perioadei de post sa ne gaseasca pe toti uniti în credinta, iubire, iertare.