„Saptamâna de rugaciune pentru unitatea crestinilor din acest an are ca si tema: „Împacarea – Iubirea lui Cristos ne constrânge”, tema luata din a doua Epistola catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5 cu versetul 14.
A cincea zi de rugaciune pentru unitatea crestinilor a avut loc la Biserica Penticostala Tabor, Strada Meiului, 4, unde au fost prezenti reprezentanti ai Bisericilor: Greco-Catolica, Romano-Catolica, Ortodoxa, Reformata, Penticostala, Unitariana, Evanghelica – Lutherana precum si rabinul Comunitatii Evreilor Mesianici din Oradea.
Cuvântul de învatatura din partea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea a fost transmis de catre Parintele Mihai Vatamanelu.
La sfârsit un cuvânt a fost transmis si de catre Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

Redam în continuare cuvântul Parintelui Mihai:

Preasfintia Voastra,
Dragi Confrati slujitori ai Domnului,
Iubiti crestini,

Doresc sa va prezint în acest discurs al meu câteva îndemnuri adresate comunitatii de catre Sf. Pavel, luate din Scrisoarea catre Filipeni, cap. 2, vers. 1-5, care privesc comportamentul nostru concret tinând cont de modelul care este Cristos.

1 Deci daca este o încurajare în Cristos, daca este o stimulare a iubirii, daca este o comuniune în spirit, daca este o simtire si îndurare, 2 faceti-mi bucuria deplina: sa gânditi la fel, sa aveti aceeasi iubire, aceeasi simtire, un singur cuget. 3 Sa nu faceti nimic din spirit de cearta sau din lauda desarta, ci, cu umilinta, fiecare sa-l considere pe celalalt mai presus de sine, 4 fara ca cineva dintre voi sa caute numai ale sale, ci si ale altora. 5 Sa aveti în voi acea atitudine care este în Cristos Isus.

„A fi în Cristos” – dupa Sf. Pavel ne ajuta sa nu mai fim separati unii de altii, acuzându-ne reciproc. Noi suntem obisnuiti sa spunem ca celalalt este iadul, ne cauzeaza neplaceri. Omul totusi este facut pentru a fi relatie. „A fi în Cristos” face în asa fel, încât sa nu mai fim singuri pentru ca suntem împreuna cu adevarat fii ai Domnului si frati ai lui Isus.
Al doilea aspect al unei comunitati crestine descrisa de Sf. Pavel în acest text este „îmbarbatarea în dragoste”. Daca ne suntem aproape si ne încurajam unul pe altul, unul are puterea celuilalt; când esti împreuna cu altul, acesta este încurajarea ta, este puterea ta si e puterea iubirii.
Al treilea aspect este „comuniunea în Spirit”, adica toti au acelasi unic Spirit… Spiritul este viata, care este iubirea dintre Tatal si Fiul – Iar în noi curge acelasi sânge al Spiritului divin.
Acesta este portretul comunitatii, care este astfel nu pentru ca noi suntem buni. Ci acest fapt este un dar!
Nu pentru ca noi ne comportam bine reusim sa dobândim comuniunea în Cristos, dragostea sau compasiunea…
Iar daca cu adevarat „sunt în Cristos”, pentru mine, aproapele este fratele; daca „sunt în Cristos”, pentru mine celalalt nu-i dusmanul de care trebuie sa ma apar! Caci avem în comun acelasi Spirit Sfânt si atunci relationarea noastra nu se mai bazeaza pe rivalitate, pe invidie, pe gelozie, pe cearta, ci pe pe compasiune, duiosie, iubire si pe acceptarea neconditionata, tipic materna.

Repet nu suntem crestini pentru ca suntem mai buni decât alti oameni, ci pentru faptul ca suntem în Cristos, si El ne face acest dar.
Spune apoi Pavel ca: voi trebuie sa-mi faceti completa bucuria… E un imperativ moral caci viata spirituala ori sporeste, ori scade… Daca binele celuilalt îmi da bucurie acest fapt înseamna ca-i vreau binele. Opusul este invidia, atunci când binele celuilalt ma deranjeaza. Orice diferenta este o bogatie comunicata de fiecare celuilalt, pentru ca toti sa gândim acelasi lucru, adica sa tindem spre Domnul!
Acest fapt determina ca toti sa avem aceeasi iubire, o singura iubire. Iubirea este Spiritul Sfânt care se raspândeste în inimile noastre si este începutul si baza vietii noastre, a tuturor.
„Sa nu faceti nimic din spirit de cearta sau din lauda desarta, ci, cu umilinta, fiecare sa-l considere pe celalalt mai presus de sine, fara ca cineva dintre voi sa caute numai ale sale, ci si ale altora”.
Dusmanul acestui spirit este rivalitatea; în limba greaca avem un cuvânt care înseamna „salariul”, adica „ceea ce mi se cuvine”. Fiecare cauta propriul interes, ceea ce i se cuvine… Iar „ceea ce mi se cuvine”, ma separa de celalalt, adica ne certam pentru interesul nostru… Niciodata sa nu actionam din interes, rivalitate sau mândrie.
Si Pavel imediat va arata ca adevarata marire, cea deplina, nu este cea a omului care cauta propriul sau interes, ci este cea a lui Cristos care se goleste pe Sine pâna la capat.

„Fiecare sa-l considere pe celalalt mai presus de sine” suntem îndemnati apoi. Iubirea înseamna a-l considera pe celalalt superior tie; în caz contrar, nu-l iubesti! Iubirea înseamna a-l pune pe celalalt în centru… Celalalt conteaza mai mult decât tine.
O iubire dispretuitoare nu exista; o iubire fara stima nu exista, nu-i iubire… Celalalt valoreaza mai mult decât tine… Asa a facut Dumnezeu cu noi: ne-a iubit si Si-a dat viata pentru noi, adica viata noastra valoreaza mai mult decât a Sa. Si din moment ce celalalt este pe locul întâi, nu mai exista concurenta.
Adevarata realizare a omului nu este a se pune pe primul loc, ci pe ultimul, caci maretia iubirii nu înseamna a-i domina, a-i stapâni pe toti, ci a-i sluji pe toti!
Iubirea lasa spatiu celuilalt, adica se goleste; în timp ce egoismul umple si invadeaza totul si nimeni nu mai poate respira, si astfel, sufoca totul. Iubirea se restrânge, se restrânge la minimum si lasa tot spatiul celuilalt, fiind primire.

Sf. Francisc de Assisi a descoperit acest adevar si a cerut celor care l-au urmat în stilul sau de viata sa traiasca „minoritatea”, adica sa fie micuti, frati minori, cei mai mici dintre cei mici.
Ne mai îndeamna apostolul: „fara ca cineva dintre voi sa caute numai ale sale, ci si ale altora”. Cu alte cuvinte, fata de cautarea gloriei desarte si a rivalitatii, unde fiecare cauta propriul interes, în noua dinamica a iubirii, fiecare cauta interesul, binele altuia.
Si în sfârsit, „Sa aveti în voi acea atitudine care este în Cristos Isus”.
Daca vrem sa crestem si sa ajungem la desavârsire, sa ne realizam ca si crestini, atunci suntem chemati sa avem în noi aceeasi atitudine a lui Isus, fiecare om e chemat sa parcurga acest drum…
Domnul sa ne faca sa întelegem acest dar pe care prin Cristos ni l-a facut tuturor oamenilor, dar care este însasi structura fundamentala a persoanei, e vorba de aceasta simtire profunda, DE A FI ÎN CRISTOS!