„Iubiti credinciosi,
Urmând pilda si cuvântul Mântuitorului Isus, Cel care în ajunul patimirii Sale S-a rugat Parintelui ceresc „ca toti sa fie una” (In 17,21), ucenicii din toate timpurile si din întreaga crestinatate nu înceteaza sa ceara de la Dumnezeu Pacii darul unitatii. Si aceasta nazuinta a celor care îl recunosc si îl adora pe Isus Mesia Cel asteptat, devine mai intensa în timpul anualei Saptamâni de Rugaciune pentru unitate, în care crestinii se cunosc, mediteaza si mai ales se roaga împreuna, pentru ca dorul Divinului lor Învatator sa devina realitate.
Cu aceasta fericita ocazie, se cuvine a medita la îndemnul adresat de Sfântul Apostol Pavel crestinilor din Efes: „Cristos sa se salasluiasca, prin credinta, în inimile voastre” (Ef 3,17). Astfel si noi cu totii sa ne plecam „genunchii înaintea Tatalui” (Ef 3,14), spre a cere sa fim „întariti prin Spiritul lui” (Ef 3,16) si sa cunoastem „iubirea lui Cristos, cea mai presus de cunostinta” si a ne umple „de toata plinatatea lui Dumnezeu” (Ef3,19).
Repetam adesea ca darul iertarii si al unitatii nu se vor îndeplini decât printr-o curatire a resentimentelor si o „purificare a memoriei”. Avem însa cu totii datoria de a cere si de a primi iertare pentru greselile savârsite. Asa cum ne rugam în rugaciunea pe care Isus ne-o lasa ca pe un testament: „Tata, iarta-ne noua, precum si noi iertam”. Sau asa cum Bisericile de traditie rasariteana se roaga la Dumnezeiasca Liturghie: „Unitatea credintei si împartasirea Sfântului Spirit cerând…”.
În cuvântul rostit în timpul Sfintei Liturghii în biserica patriarhala „Sfântul Gheorghe” din Constantinopol pe 30 noiembrie 2014, Sfântul Parinte Papa Francisc sublinia: „faptul de a ne întâlni, de a privi chipul celuilalt, de a împartasi îmbratisarea pacii, de a ne ruga unul pentru altul, acestea sunt dimensiuni esentiale ale drumului spre restabilirea comuniunii depline la care tindem”. În aceste cuvinte, se pot recunoaste dimensiunile fundamentale ale viziunii ecumenice ale Sfântului Parinte Papa Francisc. Pe primul loc, este ecumenismul caritatii, al fraternitatii si al prieteniei, fiindca, asa cum afirma Urmasul lui Petru, „adevarul este o întâlnire, este o întâlnire între persoane”.
Fraternitatea dintre crestini nu este însa un sentiment vag, si nici nu se naste dintr-o forma de indiferenta fata de adevar. Ea este zidita pe realitatea supranaturala a Sfântului Botez si este daruita fiecarui membru al unicului Trup al lui Cristos. Împreuna îl marturisim pe Isus ca Dumnezeu si Domn; împreuna îl recunoastem ca Unicul mijlocitor între Dumnezeu si oameni. De aceea, consider ca cei chemati la a pastori Bisericile noastre trebuie sa fim constienti de faptul ca multi crestini din România asteapta pasi concreti de apropiere între noi. Fiindca despartirea si separarea este cu adevarat un prilej de sminteala. Este porunca Domnului, si este, totodata,un imperativ al momentului în care traim, acela de a continua dialogul. Însa nu un dialog superficial, ci unul sincer si realist, cu rabdare si perseverenta, si mai ales în fidelitate fata de adevar. Precum spunea Papa Emerit Benedict al XVI-lea: „Nu poate exista un dialog ce sacrifica adevarul, dialogul trebuie sa avanseze în iubire si în adevar”.
În acest sens, noi, crestinii greco-catolici, credem cu tarie ca unitatea este posibila. Prin jertfa si daruirea lor, fauritorii Unirii de la 1700, revenind la deplina comuniune de credinta cu Scaunul lui Petru, nu au facut decât sa revina la casa parinteasca. Iar sângele martirilor si al marturisitorilor nostri, al celor care au crezut cu adevarat în venirea Ceasului Domnului, ne confirma ca aceasta jertfa a fost dorita si pregatita de Mântuitorul pentru Biserica Sa din România. Fiindca, precum spunea Cardinalul Iuliu Hossu de sfânta pomenire, „Credinta noastra este viata noastra”, este bunul nostru cel mai de pret, odorul pe care îl vom prezenta Domnului când ne va chema la Înfricosatoarea Judecata.
Suntem convinsi cu totii ca metoda cea mai eficienta de a face ecumenism este trairea conforma cu Evanghelia. De aceea, încrezatori în mijlocirea Fecioarei Maria, Maica lui Cristos si Maica Bisericii, invocam darul unirii crestinilor. Binecuvântam prezenta lucrare si pe cei care au ostenit pentru realizarea acesteia, cerând Dumnezeului Cel Atottinator sa înnoiasca în noi minunea Rusaliilor si, luminati de Spiritul Sfânt, sa ajungem a ne bucura împreuna de unitatea deplina în Cristos.
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica