13 ian.1873 – 25 ian.1935

,,…Mai mare a fost prin personalitatea-i morala covârsitoare, prin sufletu-i de bronz, în care si-a facut salas dumnezeirea”.

Episcop Alexandru Nicolescu

O viata de mare bogatie spirituala si de prestigiu, ca viata Mitropolitului Vasile Suciu, ne cheama la anumite date sa poposim în preajma amintirii sale, sa regasim pe Parintele Bisericii de altadata, pe Parintele sufletelor, sa-i conturam imaginea si sa o aducem între noi. Este ceea ce încercam sa facem acum, la 144 de ani de la nastere.
Datoriei de suflet, credem, i se adauga si nevoia noastra de a cunoaste ceva din taina Mitropolitului, om metodic prin temperament si educatie, cu vorba calda si blânda. Cei din apropiere ne spun ca „gesturi nesocotite si cuvinte necântarite la el nu s-au vazut, nu s-au auzit”. Si totusi, a fost unul dintre marii „ziditori” de spiritualitate, cultura si edificii ai Bisericii noastre si ai Blajului.
Preotul, profesorul, canonicul cancelar al Capitlului mitropolitan din Blaj, vicarul general arhiepiscopesc, Arhiepiscopul si Mitropolitul de Alba Iulia si Fagaras, „o figura de sfânt si de ostas”, dupa portretul schitat de Nicolae Iorga, toate acestea se cuprind în personalitatea celui ce poarta numele de Vasile Suciu.
A condus destinele Bisericii noastre timp de 15 ani, fara sa – si priveasca suferintele personale si sacrificiul zilnic – a fost o întrupare a sacrificiului. Vasile Suciu a fost Preotul lui Cristos, care l-a iubit pe Cristos si Biserica Sa, careia i s-a daruit cu totul pentru ca sa devina mai frumoasa. Doua coordonate puternice, spiritualitatea si actiunea, unite, îl definesc. La ele se adauga capacitatea de a-si alege canonicii si talentul de a sti sa si-i faca colaboratori.
Mitropolitul Vasile Suciu este considerat al treilea „ctitor”al Blajului, dupa Inocentiu Micu-Klein si Mitropolitul Ioan Vancea. A ridicat „Institutul Recunostintei” – „Liceu teoretic de fete”, „Liceu comercial de fete”, Scoala Normala” si „Scoala de menaj”, toate pentru instruirea si educarea fetelor, cu deplina convingere ca în familie sotia si mama au un rol esential în formarea moralei crestine atât de necesara societatii. Impunatoarea constructie a fost ridicata cu ajutorul primit de la Papa Pius al XI-lea si din donatiile fostilor elevi ai Blajului.
A extins „Seminarul Teologic” si a construit edificii noi pentru „Scoala Normala” de baieti si „Liceul Comercial” si „Liceul Industrial” de baieti.
Vasile Suciu s-a nascut la 13 ianuarie 1873 în comuna Copacel-Fagaras, parintii sai, Ioan Suciu si Anica Comsa, fiind tarani. A urmat clasele primare în comuna natala si „Gimnaziul” din Blaj.
Profesorii sai i-au remarcat profunzimea credintei, inteligenta deosebita si dragostea pentru studiu. La examenul de bacalaureat a uluit comisia, i s-a oferit bursa pentru a continua studiile universitare la Budapesta, dar chemarea Altarului a învins. A urmat Teologia la „Colegiul Urban de Propaganda Fide” din Roma si tot la Roma a fost hirotonit preot celib.
În vara anului 1898 s-a înapoiat la Blaj cu doua doctorate, în filozofie (1894) si teologie (1898).
Foarte apreciat de Mitropolitul Victor Mihaly de Apsa (1893-1918), acesta îi încredinteaza mai multe responsabilitati. Îl numeste profesor de teologie dogmatica la „Seminarul Teologic”, catehet la „Preparandie”, profesor de religie la „Gimnaziul superior”, la „Scoala elementara” din Blaj si bibliotecar la „Biblioteca Arhidiecezana”.
Multumit de seriozitatea cu care îsi îndeplinea obligatiile, Mitropolitul sustine, în 1910, numirea de canonic a tânarului preot, iar dupa moartea prepozitului Ioan Micu Moldovan, îl promoveaza canonic cancelar.
Vasile Suciu a fost persoana de încredere a Mitropolitului, care, cu certitudinea ca protejatul sau est potrivit, l-a inclus în Comisia de revizuire a cartilor rituale care avea si obligatia sa redacteze o noua editie a Sfintei Scripturi.
La moartea Mitropolitului Victor Mihaly de Apsa, în ianuarie 1918, Vasile Suciu a fost ales Vicar Capitular, ca în ultimul an al Primului Razboi Mondial sa i se dea administrarea interimara a Bisericii Unite cu Roma.
La 9 mai 1918 sinodul de la Blaj îl alege Mitropolit, fiind primul plasat prin numarul de voturi – lista mai avea înscrise numele Episcopului Iuliu Hossu al Episcopiei de Gherla si pe cel al Episcopului Lugojului, Valeriu Traian Frentiu. Hirotonirea ca Arhiereu de Alba Iulia si Fagaras a avut loc în 1920, iar numirea oficiala ca Mitropolit a dat-o Regele Ferdinand.
Vasile Suciu a avut rol activ în organizarea Adunarii Nationale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în cadrul careia s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România. La castelul mitropolitan de la Blaj s-au schitat pentru prima data proportiile si hotarârile Adunarii Nationale de la Alba Iulia, la care a participat si viitorul Mitropolit.
Mitropolitul Vasile Suciu este printre cele mai luminoase figuri de arhierei din Biserica noastra. A trait o viata spirituala foarte echilibrata, indiferent de împrejurari, rugaciunea si Sfânta Euharistie i-au fost „pâinea zilnica”, izvorul puterii sufletesti.
În primii sase ani si jumatate de Parinte al Bisericii Unite, „a cutreierat Arhidieceza în lung si în lat, predicând cuvântul Domnului”. Apoi s-a îmbolnavit foarte grav, diagnosticul sever, ateroscleroza si diabet, a dus la amputarea unui picior, dar nimic din toata aceasta suferinta nu s-a facut simtita în neobosita munca a Mitropolitului … . Si a continuat sa lucreze pâna la sfârsit, în ultima zi din viata a lucrat pentru Biserica Unita din Vechiul Regat.
„Rar suflet atât de împacat cu sine si cu hotarârile Providentei”, spuneau cei ce l-au cunoscut. Ioan Bianu remarca si el: „…Da, da, omul acesta fara picior, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a facut adevarate minuni”.
Mitropolitul a fost un îndrumator spiritual permanent al preotilor. A pus un pret deosebit pe organizarea Exercitiilor Spirituale ale acestora, straduindu-se sa le aduca în zilele de reculegere pe cei mai de seama preoti-predicatori. Meditatiile prezentate au fost publicate sub titlul „Stiinta mântuirii de veci”.
Remarcabil om de cultura umanista si teolog, a scris opere de specialitate cu valoare actuala: „Teologia dogmatica fundamentala”, „Teologia dogmatica speciala”, „Principiile morale sau etice ale religiunii crestine pentru scoalele medii si pedagogice” etc. A fost preocupat de presa Blajului, fiind redactor al „Unirii” si colaborator al „Culturii crestine”.
La 2 februarie 1921 a creat „Congregatia Surorilor Maicii Domnului”, carora le-a încredintat un orfelinat si educatia elevelor din scolile Blajului, la început, apoi, la Cluj, si pe cea a studentelor greco-catolice.
În 1927, sub coordonarea Mitropolitului se organizeaza si în România Actiunea Catolica, cu denumirea AGRU – Asociatia Generala a Românilor Uniti, Asociatie care în câtiva ani va ajunge sa existe în aproape toate parohiile Bisericii noastre, implicând puternic laicatul greco-catolic pe plan spiritual, cultural si civic.
Timpul pastoririi Mitropolitului Vasile Suciu se remarca prin însemnate realizari spirituale si materiale în Biserica noastra: în 1927 a fost încheiat Concordatul cu Sfântul Scaun, în 1930 a reusit sa obtina înfiintarea Episcopiei Române Unite de Maramures. În toata aceasta perioada a avut în atentie Vicariatul Greco-Catolic de Bucuresti, iar la Cluj, prin Sfântul Scaun s-a obtinut Biserica Minoritilor si s-a ridicat „Academia Teologica Greco-Catolica”, cladire în care astazi functioneaza Academia de Muzica „Gheorghe Dima”. Si tot Mitropolitul Vasile Suciu este persoana care a sfintit piatra de temelie a Colegiului „Pio Romeno” din Roma.
O privire asupra Diecezelor de atunci ne spune mult: toate aveau Episcopi pe viitorii Martiri si Sfinti !!!
Privind trecutul Bisericii noastre si apropiindu-ne de preotii ei de atunci, multi, prin viata lor sfinti fara sa fie stiuti, suntem puternic miscati de credinta lor, de iubirea pentru Cristos, rasfrânta asupra Bisericii din care faceau parte.
Vasile Suciu, omul acesta puternic ce nu a stiut ce este sovaiala, ci doar curajul, la prima audienta, când s-a gasit în fata Papei Pius al XI-lea, nu a putut rosti un singur cuvânt, a izbucnit în plâns … . Sunt si coincidente cutremuratoare, greu de explicat în afara cuvintelor „taria credintei”. La moartea Mitropolitului, la 25 ianuarie 1935, în cuvântul sau, Parintele Liviu Chinezu are previziunea propriului sfârsit: „Dogma lumineaza, ea largeste constiinta dependentei noastre absolute de la Dumnezeu. Iar când aceasta dependenta e primita, acceptata, de Sus vine puterea întaritoare a umilintei noastre, si pamântul nostru îsi da roada prin jertfirea de sine la locul pe care Providenta ni-l numeste”.
Rugaciunea, suferinta, umilinta, tacerea si totusi, datoria definesc o parte din viata Mitropolitului … Nu-i cunoastem bucuriile, dar suntem siguri ca nu au lipsit. Papa Benedict al XVI-lea ne spune ca boala este „vizita Domnului”, poate fi „clipa lui Dumnezeu în viata noastra …”
Credem ca elevii Blajului i-au daruit bucurii … Cum deplasarea îi era foarte dificila, mergea cu trasura acolo unde îl chemau obligatiile. Când trecea trasura cu Mitropolitul, elevii ridicau „tipaii” (pâinea data gratuit de Mitropolie), cu ambele mâini, deasupra capului, iar el, Preotul si Mitropolitul, primea zâmbind si fericit recunostinta si dragostea lor … .
Un gând de multumire, dorinta de a cunoaste viata si jertfa Mitropolitului Vasile Suciu si o rugaciune … .
„Cu sfintii odihneste, Cristoase, sufletul adormitului servului Tau …’’