„Formarea preotilor are nevoie sa fie „relansata, reînnoita si repusa în centru”. Este unul dintre motivele care au inspirat redactarea noii Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis care, la distanta de patruzeci si sase de ani de la ultima, este promulgata de Congregatia pentru Cler în solemnitatea Neprihanitei Zamisliri. Textul – distribuit în brosura atasata de editia de astazi a ziarului L’Osservatore Romano – reprezinta un instrument eficace si actualizat pentru „formarea integrala” a preotului: adica o formare „capabila sa uneasca în mod echilibrat dimensiunea umana, cea spirituala, cea intelectuala si ce pastorala, printr-un drum pedagogic treptat si personalizat”, cum explica în acest interviu cardinalul prefect al dicasterului Beniamino Stella.
De ce un nou document pentru viitorii preoti si care sunt liniile inspiratoare ale textului?
Ultima Ratio fundamentalis este din 1970, chiar daca în 1985 a fost o actualizare. Între timp, asa cum stim, mai ales sub efectul evolutiei rapide la care este supusa lumea astazi, s-au schimbat contextele istorice, socio-culturale si ecleziale în care preotul este chemat sa întrupeze misiunea lui Cristos si a Bisericii, nu fara a provoca schimbari semnificative referitoare la alte aspecte: imaginea sau viziunea preotului, nevoile spirituale ale poporului lui Dumnezeu, provocarile noii evanghelizari, limbajele comunicarii si altele. Ni s-a parut ca formarea preotilor avea nevoie sa fie relansata, reînnoita si repusa în centru; am fost încurajati si iluminati de magisteriul Papei Francisc, cu spiritualitatea si profetia care deosebesc cuvântul sau. Pontiful s-a adresat adesea preotilor, amintindu-le ca preotul nu este un functionar, ci un pastor uns pentru poporul lui Dumnezeu, care are inima compatimitoare si milostiva a lui Cristos fata de multimile istovite si obosite. Cuvintele si avertismentele Papei, dintre care unele referitoare la ispitele legate de bani, de exercitarea autoritara a puterii, de rigiditatea legalista sau de vanitate, ne arata cum grija fata de preoti si fata de formarea lor este un aspect fundamental în actiunea ecleziala a acestui pontificat si trebuie sa devina astfel tot mai mult pentru fiecare episcop si fiecare Biserica locala.
Care sunt noutatile din Ratio fundamentalis?
As vrea sa spun mai înainte ca în viata Bisericii noutatile nu sunt niciodata separate de traditie. Dimpotriva, o integreaza si o aprofundeaza; când stam în ascultarea Duhului Sfânt, adica învatam sa privim înainte adunând, însa, patrimoniul existent. Astfel, Ratio fundamentalis a reluat continuturile, metodele si orientarile produse pâna acum în domeniul formarii, actualizându-le si introducând elemente noi. În document intra indicatiile oferite de Pastores dabo vobis, din 1992, cu privire la o formare integrala, capabila adica sa uneasca în mod echilibrat dimensiunea umana, cea spirituala, cea intelectuala si cea pastorala, printr-un drum pedagogic treptat si personalizat. Asupra celei dintâi – dimensiunea umana – exista un accent deosebit: nu putem fi preoti fara echilibrul mintii si al inimii si fara maturitate afectiva, si orice lacuna sau problematica nerezolvata în acest domeniu risca sa fie în mod grav vatamatoare atât pentru persoana cât si pentru poporul lui Dumnezeu. Luând în considerare rezultatul pozitiv al unui timp propedeutic intrarii în seminar, experimentat deja de mult timp în multe realitati locale, textul îi subliniaza importanta si necesitatea, cu scopul unei atente verificari si selectionari a candidatilor. Apoi asupra aspectului discernamântului vocational, textul insista mult: episcopii si formatorii au o mare responsabilitate si sunt chemati sa exercite o vigilenta perspicace asupra capacitatii candidatilor. În aceasta directie, Ratio încearca sa depaseasca unele automatisme care s-au creat în trecut; provocarea este de a propune un drum de formare integrala care sa ajute persoana sa se maturizeze în fiecare aspect si sa favorizeze o evaluare finala facuta pe baza globalitatii parcursului. Astfel, alaturi de denumirile deja cunoscute, care subîmparteau drumul în „faza studiilor filozofice”, „faza studiilor teologice” si „faza pastorala”, au fost adaugate „etapa de ucenicie”, „etapa de configurare” si „etapa de sinteza vocationala”, corespunzând fiecareia un itinerar si un continut formativ, orientate sa asimileze imaginea bunului pastor. Pe scurt: pentru a fi un preot bun, în afara de a fi trecut toate examenele, este nevoie de o maturizare umana, spirituala si pastorala dovedita. Cred ca este superfluu sa adaug ca alte mici noutati pot sa fie percepute în text din tipul de abordare a temelor, din limbajul folosit, din metodologia formativa propusa, din respiratia pe care, în general, documentul o primeste mai ales de la actualul magisteriu pontifical.
Exista câteva cuvinte cheie pentru a percepe viziunea de fond a noii Ratio?
As alege cel putin trei cuvinte cheie. Primul este „umanitate”. Cred ca nu vom insista niciodata îndeajuns asupra necesitatii ca seminaristii sa fie însotiti într-un proces de crestere care sa-i faca persoane echilibrate, senine si stabile din punct de vedere uman. Numai asa va fi posibil a avea preoti cu trasatura amabila, autentici, leali, liberi interior, stabili afectiv, capabili de a tese relatii interpersonale împaciuite si de a trai sfaturile evanghelice fara rigiditate, nici ipocrizii si subterfugii. Ratio insista asupra importantei acestei însotiri umane, care sa ajute dezvoltarea maturitatii persoanei si sa garanteze în candidati un bun echilibru psiho-afectiv. Al doilea cuvânt este „spiritualitate”, care niciodata nu trebuie sa fie considerata sigura. Constiinta identitatii prezbiterale trebuie refondata pornind de la acest aspect: preotul nu este un om al lui „a face”, un lider, un organizator religios sau un functionar al sacrului, ci este un discipol îndragostit al Domnului, a carui viata si a carei slujire sunt întemeiate în relatia intima cu Dumnezeu si în configurarea cu Cristos bun pastor. Numai asa – cultivând viata spirituala cu disciplina si cu timpuri dedicate pentru asta – va putea sa fie depasita o viziune sacrala sau birocratica a slujirii si vom putea preoti pasionati de Evanghelie, capabili sa „simta cu Biserica” si sa fie, ca Isus, „samariteni” compatimitori si milostivi. As spune ca al treilea cuvânt este „discernamânt”. Cel care urmeaza calea Evangheliei si se cufunda în viata Duhului, depaseste fie abordarea ideologica fie cea rigorista, descoperind ca procesele si situatiile vietii nu pot sa fie clasificate prin scheme inflexibile sau norme abstracte, ci au nevoie de ascultare, dialog si interpretare a miscarilor inimii. Locul privilegiat pentru ca sa se maturizeze arta discernamântului este desigur însotirea personala, mai ales în directiunea spirituala. Este vorba despre un domeniu fundamental, care cere deschiderea sincera a candidatilor si competenta si disponibilitatea formatorilor în a oferi timp si instrumente utile. Discernamântul este un dar pe care pastorii trebuie sa-l exercite asupra lor însisi si, mai mult, în locurile pastorale, pentru a însoti si a citi în profunzime mai ales situatiile existentiale cele mai complexe, datorita carora adesea persoanele încredintate noua sunt marcate, îngreunate si ranite. Vorbind la ultima adunare a Societatii lui Isus, Papa Francisc a manifestat despre aceasta tema preocuparea sa: „Observ – a spus el – lipsa discernamântului în formarea preotilor. De fapt riscam sa ne obisnuim cu «alb si negru» si cu ceea ce este legal. Suntem destul de închisi, în linie de maxima, în fata discernamântului. Un lucru este clar: astazi într-o anumita cantitate de seminarii s-a instaurat din nou o rigiditate care nu este apropiata de un discernamânt al situatiilor”. Provocarea principala pe care Ratio vrea s-o preia ne este sugerata tot de Papa Francisc: a forma preoti „clarvazatori în discernamânt”.
Ce ati vrea sa spuneti, ca prefect al Congregatiei pentru Cler, preotilor de astazi?
As vrea sa spun, mai întâi, ca marea responsabilitate încredintata mie în conducerea dicasterului ma determina în fiecare zi sa ma rog pentru preoti. Atâtia dintre ei, într-un mod sau în altul, trec pe la dicaster; încercam sa primim, sa ascultam, sa intram în situatii de viata si de slujire uneori delicate, dificile sau anevoioase. În acelasi timp, stim ca multi preoti îsi ofera viata cu generozitate si daruire pentru vestirea Evangheliei. Fiecaruia as vrea sa-i spun mai ales: nu va descurajati! Domnul nu-si încalca niciodata promisiunile sale si, daca v-a chemat, va face sa straluceasca lumina sa si atunci când traiti întunericul, ariditatea, truda sau insuccesul pastoral la un moment dat. Însa as vrea sa recomand preotilor: sa nu se stinga în voi nelinistea sanatoasa care va mentine pe drum! Nu neglijati rugaciunea, aveti grija de viata voastra interioara, ramâneti disponibili sa va formati în fiecare zi si lasati-va sustinuti si învatati de viata pastorala si de poporul lui Dumnezeu. Trebuie sa ramânem vigilenti, asa cum ne sugereaza acest timp al Adventului, pentru a nu permite ca obisnuinta sau mediocritatea sa slabeasca darul pe care Domnul ni l-a oferit. Nu am ales la întâmplare, pentru publicare, ziua Neprihanitei Zamisliri, deoarece precum Maria, suntem chemati sa-l asteptam pe Domnul, sa-l primim si „sa-l nastem” pentru lumea întreaba, având certitudinea ca „aceia care spera în Domnul redobândesc forta, pun aripi ca vulturii, alearga fara sa se consume, merg fara sa oboseasca”.

De Nicola Gori
(Dupa L’Osservatore Romano, 8 decembrie 2016)

Sursa: http://itrc.ro