„Marti, 20 ianuarie cu începere de la ora 15,00, la Biserica Sfântul Gheorghe din curtea Spitalului Municipal din Oradea, sectia de Neurologie,Psihiatrie si Recuperare Medicala, în acordul colinzilor traditionale românesti s-au întâlnit cerul si pamântul. Seara de colinde pentru bolnavii acestui spital a fost deschisa de un grup de elevi ai clasei a 8-a B (diriginte prof. Barta Florentina) de la Liceul Teologic Greco Catolic din Oradea. „Vrem ca sufletele noastre sa se înalte spre Bunul Dumnezeu, spunea elevul Alex Stamate, pentru a deveni mai buni asa cum Pruncul ce se va naste este”. Ascultând acesti minunati copii suntem îndreptatiti sa credem ca avem asigurat un viitor frumos, deoarece cu vocile lor minunate ne-au demonstrat ce înseamna caritatea, ei au venit într-un spital unde prin colind au mângâiat sufletele triste ale unor bolnavi, câte-odata abandonati chiar si de familiile lor.
„Daca austriecii au „Flautul fermecat” al lui Mozart, opera cântata în premiera la Wiena în 1791, flaut cu care printul Tamino încearca sa o salveze pe fiica Reginei noptii din mâinile temutului Sarastro, noi aici în acest spital acum avem acum un „nai fermecat” care aduce bucurie în inimile noastre si acest nai este în mâinile printesei naiului, doamna conf. dr. Oana Lianu”, spunea pr Sorin Craciun. „Daca în urma cu un an eram cu dureri de coloana internata la sectia de recuperare medicala a acestui spital, spunea Oana, azi am venit aici sa fiu împreuna cu voi pentru a-i multumi Bunului Dumnezeu pentru darul sanatatii pe care mi l-a facut si pentru voi minunatii oameni care se ocupa de tratarea acestor bolnavi.”
Concertul de colinde traditionale românesti au fost interpretate vocal si acompaniate de instrumente traditionale ca fluier, nai sau toba de doamna Lianu, împreuna cu Ionut fiul dânsei.
În încheiere pr. Sorin Craciun a multumit pentru frumosul dar spiritual primit de la cei ce l-au colindat pe Isus, doamnei dr. Alice Stamate cu care împreuna au fost gazdele acestui spectacol si a subliniat ca acum în perioada de pregatire pentru întâlnirea cu pruncul Isus suntem chemati cu totii sa-i dam lui Dumnezeu darul de care ne despartim cel mai greu – pacatele noastre, pentru ca mai încolo la Craciun sa putem avea inima curata, deschisa spre Pruncul Dumnezeiesc care vrea sa vina si sa salasluiasca în ea.
Pentru toti cei ce au participat la aceasta seara de colinde traditionale „Mos Craciun” a avut un dar.
Pruncul Isus, ce se va naste, sa aduca în sufletele tuturor de Sfintele Sarbatori bucurie, sanatate si pace!