„Ultimul numar al Revistei Catholic Market ofera cititorilor un amplu interviu cu Preasfintitul Parinte Virgil Bercea.

Te întâmpina cu bratele deschise si te cucereste prin simplitate, vorba domoala si dreapta si simti ca e gata sa-ti sara oricând în ajutor. A ucenicit pe langa un stâlp al Bisericii, cardinalul Alexandru Todea, fara sa stie ca peste ani, Cristos îl va chema sa fie si el sprijin Bisericii Sale. Umanitatea si naturaletea le-a mostenit de la bunii si strabunii lui, români cu brate tari si minte agera, care si-au înfipt plugul la Blaj si Alba, ca sa faca Romania Mare. Vrednic este! Axios! Dignus est!
C.M.: La 25 de ani ati luat jugul lui Cristos.
Prea Sfintitul Virgil Bercea: Da, în 1982, dupa o lunga pregatire, Prea Sfintitul Alexandru Todea m-a chemat la preotie. În perioada aceea unchiul era urmarit de Securitate. Parintii mei, cei care ma învatasera sa ma rog, cunoscând foarte bine aceasta situatie, nu credeau ca eu voi îmbratisa vreodata preotia si mai ales celibatul. Asa ca mama, saraca, m-a rugat în genunchi sa nu ma fac preot pentru ca stia ceea ce poate sa mi se întâmple. Apoi l-a trimis si pe tata sa-mi spuna acelasi lucru.Asta mi-a provocat destula neliniste si m-a întors pe dos. Eu eram un tânar care, ca toti tinerii, credeam ca totul este posibil în lumea asta. Stabiliseram deja data hirotoniei pentru 15 august 1982. M-am dus la P.S. Todea si i-am spus ca în data respectiva nu se mai poate pentru ca sunt foarte tulburat. Dânsul mi-a spus ca nu trebuie sa-mi fac probleme si sa lasam totul în voia Domnului. Asa s-a ajuns ca hirotonia sa fie savârsita pe 9 decembrie, într-o joi, de Sf. Ana. La terminarea programului, am plecat de la lucru si am mers acasa la Prea Sfintitul, la Reghin, unde erau doua camere iar într-una dintre ele avea altarul. Au fost de fata P.S. Gutiu, care la data respectiva era preot, parintele Rosca, care si dânsul fusese în puscarie, sora Olga de la Sighet, o calugarita care, de asemenea, fusese închisa si dna. Moldovan de la Reghin care fusese si dumneaei 11 ani în temnita. A doua zi m-am întors la serviciu, ca si cum nimic nu s-ar fi întamplat. Parintii mei n-au mai stiut ca sunt preot si au aflat abia în 1990. Stiau ca baiatul lor este inginer, lucram în cercetare la Sângeorgiu de Mures si asta mi-a dat posibilitatea sa fiu aproape, geografic, de multi credinciosi de-ai nostri. Chiar daca multi îi cunosteau pe mama si pe tata, nu le-au spus nimic. P.S. mi-a si spus la hirotonie: „Nu am nimic sa-ti dau, nici parohie, nici macar ornate. Îti cer doar, ca daca Bunul Dumnezeu îti va cere, sa mori pentru Cristos si pentru Biserica!”. Liturghia am celebrat-o atunci într-un pahar. La data respectiva nu visam sa pot purta vreodata reverenda si cu atât mai putin sa devin episcop, ci sa fiu doar un simplu preot clandestin.
C.M. Erati pregatit sa faceti asta?
P.S.: Nu stiu exact, niciodata nu suntem pregatiti. Totusi … cred ca eram…
C.M. Erati un preot fara parohie si fara reverenda. La propriu.
P.S.: Nu aveam voie sa o port si nici nu avem de unde. În fiecare dimineata, la ora 7 semnam condica la serviciu…timp de 8 ani dupa hirotonie.
C.M.: Când mergeati prin Târgu Mures pe strada si vedeati un frate ortodox sau unul catolic, în reverenda, ce sentimente va încercau?
P.S.: Sincer va spun: Aveam o durere si un dor si nici macar nu gândeam ca voi putea vreodata sa ma arat public. Eu am iubit întotdeauna preotii si preotia. Oriunde îi vedeam ma fascinau.
C.M. Cum vedea viitorul tânarul inginer Bercea, prin ochii parintelui Virgil?
P.S.: Parintele Virgil statea cuminte, ascuns, iar în toata duminica celebram la credinciosi de-ai nostri. Ma duceam civil acasa la ei, în apartamente de bloc. Dadeam radioul destul de tare în camera alaturata, nici nu aprindeam lumânarea, ca sa nu se simta miros de fum. De tamâie nici nu se putea vorbi. Era un altar improvizat, o masa si un antimis, trimis de P.S. Vasile Cristea de la Paris, hirotonit în vremea Papei Ioan al XXIII –lea în timpul Conciliului Vatican II, pentru românii din exil. Din aproape în aproape am facut rost de un potir. Înca mai am epitrahilul, care este la sora mea la Reghin. Si, asa celebram în fiecare duminica între 3 si 5 Sfinte Liturghii în diverse case pentru credinciosii nostri.
C.M.: Spovedeati, oficiati botezuri?
P.S.: Am facut cununii în casa, spovedeam, am celebrat toate tainele. Ce mai grea zi era luni dimineata, când mergeam la serviciu, cu gândul ca vine Securitatea sa ma aresteze. Asa am trait 8 ani. Era crima de înalta tradare faptul ca celebram Sfânta Liturghie.
C.M.: Ati mers la CNSAS dupa 90?
P.S.: Da, dar nu am un dosar mare. Cred ca legaturile firesti, de rudenie, cu P.S. Todea m-au salvat. Mergeam la dânsul cel putin o data pe saptamâna si dânsul era cel urmarit. În schimb, când am facut armata la Sighet, mergeam la niste calugarite si exista o foaie de urmarire, pentru ca ei ma depistasera ca merg acolo. Si apoi inclusiv când am ajuns la Târgu Mures, la serviciu stiu ca am fost urmarit, dar nu ceva în mod deosebit. Eu nu am fost membru de partid si ei au încercat foarte mult sa ma convinga. Era de neconceput pentru cei care lucrau în cercetare sa nu fie membri de partid. Am fost repartizat în cercetare pentru ca am avut note bune la facultate si înca de atunci începusera sa ma convinga sa devin membru de partid, dar nu au reusit.
C.M. Aveati o oarecare autoritate morala, sa spunem.
P.S.: Se crease o amicitie foarte frumoasa între colegi. Am ramas prieten de-o viata cu toti colegii si fete si baieti. Ne mai scriem, avem telefoanele, vorbim. O prietenie nu se pastreaza usor dar îti încarca sufletul.
C.M. Asadar, nici parintii si nici colegii de serviciu nu au stiut 8 ani ca au un preot printre ei.
P.S.: Asa este. Într-una din duminicile din ianuarie 1990, P.S. Alexandru Todea a celebrat la Târgu Mures o liturghie în aer liber, pentru ca nu aveam biserica. Si m-a întrebat daca as vrea sa vin si eu, pentru ca era prima data când ieseam în public. Acolo erau si mama si tata si o doamna i-a spus: „Uite ce bine seamana parintele acela cu Virgil”. Si mama i-a raspuns: da, este chiar el. (are lacrimi în ochi). A doua zi a aparut stirea în ziare iar când m-am dus la serviciu, colegii, mi-au spus ca întelegeau de ce m-am comportat asa cu ei. În toata aceasta perioada când am lucrat, la mine în birou veneau toti colegii, aproape ca la spovedanie si stiau ca îmi pot spune orice probleme aveau, pentru ca aveau un sentiment de siguranta. Eram un colectiv de prieteni foarte buni. Cu trei zile înainte de a pleca la Roma am mers ca sa-i salut si directorul a spus sa ne întâlnim la ora 13 în biblioteca: toti am plâns si ei si eu iar directorul mi-a spus ca ma pot întoarce oricând („Ma iertati!” n.n. plange). Eu sunt în legatura si acum cu colegii mei si avem relatii de prietenie. Pe 5 octombrie a.c. am avut la Cluj întâlnirea de 35 de ani.
C.M.: Avea cardinalul Alexandru structura unui avva?
P.S.: Da. Era un om extraordinar din punct de vedere spiritual. Avea un caracter fantastic, o credinta de granit, care s-a întarit în timpul puscariei. Era convins ca Biserica Greco-Catolica va fi recunoscuta la un moment dat. L-am auzit de mii de ori spunând ca Bunul Dumnezeu a deschis o paranteza cu Biserica noastra si tot El o va închide. Eu, lucrând la Statiunea de Cercetari si vazând cât de bine era organizat totul si controlate toate lucrurile în societate, ma gândeam ca dânsul nu realizeaza, nu cunoaste aceasta realitate, dar se pare ca întelegea lucrurile în alta cheie, a Domnului. A fost model pentru noi toti.
C.M.: De unde provenea taria si dârzenia acestor oameni: Suciu, Hossu, Todea, Ghika? Ar fi putut sa aleaga exilul la Roma sau Paris, însa au ales perspectiva iminenta a mortii cu buna stiinta.
P.S.: Pentru a întelege situatia trebuie sa stim ca acesti oameni erau foarte bine pregatiti. Facusera studiile în tara iar atunci studiul era studiu. Apoi au stat fiecare câte 7 ani la Roma, tot la studiu. Toti vorbeau 5, 6 limbi. Proveneau dintr-o generatie care emana foarte multa spiritualitate nu doar o înalta pregatire teologica si culturala. Acesti oameni au fost crescuti într-o dragoste extraordinara fata de tara si pamântul acesta. Ei dadeau totul pentru neamul românesc. Erau convinsi ca daca aici s-au nascut, aici trebuie sa moara.
C.M.: Însasi verticalitatea lor, cu dimensiuni legendare, mie îmi creeaza probleme de întelegere interioara a gestului lor.
P.S.: Nu cred ca mai exista oameni ca acestia.Societatea nu mai are capacitatea de a genera astfel de caractere.Vor fi altfel.Când aud ce spune dl. Boia despre Unirea de la 1918, ca nu a fost referendum … Bunica mea nu stia carte, dar la 1 decembrie, la noi în casa se plângea si se cânta Tricolorul, Desteapta-te române, Pui de lei. În schimb bunicul a fost la Alba Iulia la 1 decembrie …si, a stiut de ce a fost acolo. Nu toti erau o generatie de nestiutori de carte. În schimb prin Biserica s-a format patura de intelectuali care a condus constiinta nationala a acestor români.Acesti oameni „prosti” cum îi catalogheaza Domnul Boia erau foarte întelepti. Cum au reusit ca la Adunarea de la Blaj din 1848 sa adune 30.000 de oameni? Si nu aveau nici pe departe mijloacele de acum. Eu ramân mereu uimit când ma gândesc la asta. Cât de neînsemnat era la data respectiva Blajul si ce constiinta a putut sa trezeasca în poporul român. Toti au fost crescuti în aceasta atmosfera. Pentru ei, altarul bisericii era Altarul Neamului. Aveau constiinta nationala dar si universala. Erau si ramân pentru noi aproape legendari.
C.M.: Fratii ortodocsi de ce n-au înteles aceste lucruri?
P.S.: Nu stiu exact. Cu atât mai mult ca prin istorie, de-a lungul timpului, episcopii nostri au militat pentru impunerea episcopilor ortodocsi români în scaunele din Transilvania, în secolul al XIX-lea. Ei erau prieteni buni unii cu altii. Ar trebuie sa traim si astazi aceste relatii care ne leaga în primul rând fiintial, pentru ca suntem frati dupa Neam, nascuti dintru început crestini de aceeasi limba si de aceeasi sorginte dupa cum zice cronicarul ca: ”de la Râm ne tragem”.
C.M.: Prin însasi fiinta si identitatea BU sunteti urmasul unor mari vladici ardeleni, deopotriva ortodocsi si greco-catolici. Ce simtiti acum, când Biserica P.S.Voastre este pe fagasul normalitatii mult visate?
P.S.: Noi suntem cu totii în mâinile Domnului. Suntem, asa, un pumn de credinciosi, care dam prea multi fiori unora sau altora si nu avem nicio vina. Ar trebui sa fie buna întelegere. Daca B.O. ar fi avut întelepciunea în 90 sa spuna: fratilor, atâtia ani n-ati mai fost prin biserici, haideti ca om face cumva. Dar nu a fost sa fie asa chiar daca exista experienta celebrarii alternative în câteva biserici. Mi-au spus unii ca oricum disparem…si le-am raspuns ca suntem în mâinile Domnului. Daca e voia Domnului, disparem daca nu, ramânem. Nu stiu ce sa va spun despre identitate: eu stiu cine sunt, de unde vin si îl rog pe Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa merg înainte împreuna cu El, sa fac mereu voia Lui.
C.M.: Un sfânt ortodox sârb, contemporan, Nicolae Velimirovici spune ca noi crestinii trebuie sa fim mai presus de Rasarit si Apus.
P.S.: Ce conteaza ca esti de la Constantinopole sau de la Roma, din Ungaria, România sau Franta. Ai cui suntem: ai lui Pavel sau a lui Apolo?! Suntem ai lui Hristos! Iar daca suntem ai lui si ne numim crestini ar trebui sa stim ca în Biserica suntem mereu si întotdeauna acasa. Acasa! oriunde ai fi esti acasa în Biserica.
C.M. Orice fel de crestin? Si nu ma refer la structura interioara.
P.S.: Sa nu uitam ca Biserica este ”una, sfânta”. Papa este acum în Suedia si aniverseaza 500 de ani de la Reforma lui Luther.
C.M.: Editorul e-communio a titrat ca nu aniversam, ci comemoram.
P.S.: Da, sigur. E aproape acelasi lucru. Aniversam un eveniment sau ne amintim de un eveniment. Toate aceste rupturi ale camasii lui Hristos nu le-au facut credinciosii, ci orgoliile celor mari dupa principiul de atunci: „Cuius regio , eius religio!” Astazi lucrurile pare ca stau altfel. Crestinii fac parte din Biserica Una Sfânta care este fara zbârcitura. Noi suntem cei pacatosi. Noi suntem mântuiti în Iisus Cristos si ne salvam prin Biserica. Noi luam dimensiunea Bisericii doar fizic, aici pe pamânt. Trebuie sa vedem eclesiologia în dimensiunea ei escatologica. Daca omul a fost bun si milostiv si îndelung-rabdator nu are cum sa nu se mântuiasca în acea Biserica una sfânta Eshatologica. Pentru ca sunt enorm de multi oameni care au facut binele…si, cu ei ce se întâmpla? Biserica Catolica s-a deschis foarte mult si recunoaste toate sacramentele Bisericii Ortodoxe si nu numai.
C.M. Ce parere aveti de Sinodul din Creta?
P.S.: Este pacat ca rusii fac acest joc. Inclusiv bulgarii sau sârbii care s-au retras. Probabil, din pacate, au fost si decizii cu substrat politic. Dupa atâtia ani de pregatire, ei s-au retras cu o saptamâna înainte de deschiderea Sinodului. Valoarea deciziilor luate acolo este mult diminuata prin aceste absente. Biserica Rusa este biserica cu cel mai mare numar de credinciosi si nu este prima data când face jocuri de acest fel. Am crezut, am fost convins ca va fi un Sinod epocal, cel putin prin simpla întâlnire a tuturor ierarhilor Bisericilor Ortodoxe.
C.M.: Majoritatea episcopilor uniti de astazi au fost chemati la Cina, ca Apostolii odinioara: unii de la truda navodului, altii din ingratitudinea vamii. A reprezentat un avantaj, dezinvoltura persoanei neangajate administrativ?
P.S.: Unii am fost muncitori sau ingineri, profesori, medici. Cu siguranta a fost un atu, pentru ca stiind realitatea din viata cotidiana nu te simti subjugat niciodata de forme. Fiecare celebrare am învatat-o în timp si cu rost. Tot la fel pot sa port reverenda asa cum tot la fel pot merge îmbracat pe strada civil. Merg la opera, la piata si ma întâlnesc cu oamenii. Apostolii cum au fost? Ceea ce purtam astazi putem spune ca mai mult sau mai putin sunt mode ecelziastice. Trebuie sa vedem lucrurile în normalitatea lor. Îmi este foarte draga reverenda si o îmbrac în fiecare zi.
C.M.: De ce este vazuta reverenda din ce în ce mai mult ca o uniforma iar sacerdotul mai mult ca un angajat al unui ONG?
P.S.: Preotul este un soldat al lui Hristos. Esti al lui Cristos, 24 din 24, indiferent daca esti casatorit sau nu. Nu conteaza daca esti tot timpul îmbracat în reverenda sau nu. Si aici exista riscul dedublarii. Lumea considera astazi ca preotul este preot doar la altar sau la o înmormântare, în rest este un om ca toti altii. Este ca toti oamenii, dar este luat din lume pentru lume. Preotul nu trebuie sa uite ca este un ”alter Christus”.
C.M.: Serviti la mesele saracilor, îmbracat în ospatar. Sunteti implicat în multe acte caritabile publice, vazute.
P.S.: Si mai ales nevazute. Nu prea îmi place când vine si presa. De multe ori ma duc acolo si îi servesc când nu stie presa. Dar mai mult ma bucur ca exista un grup de tineri si de-ai nostri ortodocsi si greco-catolici care merg sa stea de vorba cu saracii din oras si le duc un ceai sau un biscuite. Acestia nu merg special sa le duca ceva saracilor de pe strada, ci ca sa le spuna ca au timp sa stea de vorba cu ei, sa lege relatii de prietenie, sa îi asculte.
C.M.: Apropo de copilarie. Ce-i placea copilului Gilutu sa-i gateasca mama?
P.S.: Gilutu îmi spuneau doar la facultate. Acasa am fost totdeauna Virigil. Mama ne-a învatat sa nu avem pretentii. Ne spunea ca tot ce ne pune pe masa este bun. Când eram mici mama ne-a învatat sa salutam pe toata lumea din sat. Astfel în primul drum la Târgu Mures, eram mic, cu mama si înca o femeie, duceau ceapa la piata, pentru ca la noi se cultiva ceapa, mama avea un sac si femeia cealalta alt sac. Ajunsi la Târgu Mures ele au dus un sac, iar pe mine m-au lasat lânga celalalt sac sa-l pazesc si acolo era un vad iar eu salutam pe toata lumea. Înca nu eram la scoala, eram îmbracat, curatel si a venit un batrânel la mine si mi-a spus ca daca nu cunosc, aici nu trebuie sa salut pe toata lumea. Si dupa ce a plecat batrânul ma gândeam, daca ma vede mama ca nu salut lumea? Lucrurile cu care cresti, cu acelea ramâi toata viata.
C.M. Sora P.S. Voastre ce face?
P.S.: A fost laboranta, acum este pensionara. I-am spus totdeauna sa-si creasca fetele asa cum ne-au crescut mama si cu tata, care din pacate nu mai sunt. Mi se sfâsie inima atunci când merg acasa. Prima data mergem cu sora la cimitir. Familia surorii mele tine casa, cu flori, ca si cum ar mai fi ei înca acolo.
C.M.: Vorbeati la un moment dat de atacurile pe care presa Occidentala le avea asupra Bisericii Catolice din Franta sau din alte tari. Biserica si nu doar cea ortodoxa, la noi, reclama aceste atacuri cu titlu personal si local, doar în România.
P.S.: Din pacate, Biserica si crestinii sunt cei mai agresati în toata lumea. Vedem în tara ca Biserica Ortodoxa este foarte atacata. Dincolo de faptul ca ei sunt ortodocsi, sunt preoti si aceste atacuri nu fac decât sa destructureze ceea ce este mai intim în sufletul unui popor, latura spirituala, taina. Când B.O. este atacata, eu o resimt acut si ma doare, pentru ca nici noi nu suntem scutiti de aceste atacuri. Pacat ca unii jurnalisti insista doar pe negativ, nu ascundem faptul ca se poate gresi, dar Biserica face totusi foarte multe lucruri bune, bune pentru oameni si sufletul lor.
C.M.: Un motiv al acestei tensiuni dintre o parte a presei si Biserica este si faptul ca nu sunt folosite corect instrumentele de comunicare publica?
P.S.: Este adevarat. Probabil ca este o greseala. Probabil ar trebui si o apropiere mai mare de credinciosi. Barnutiu, pe Câmpia Libertatii de la Blaj o zis ”tineti cu poporul ca sa nu rataciti!” Poporul, vazut ca neam, care poarta mai departe valorile, are simtul masurii foarte puternic dezvoltat.
C.M.: De ce este atât de importanta afisarea semnelor puterii, în special în spatiul bizantin. Vorbim despre un sistem de semne care confera de multe ori artificial o identitate, nu despre însemnatatea liturgica a acestora.
P.S.: Din pacate, stim foarte bine, ca tot ceea ce îmbracam noi episcopii,mitra si anumite haine, erau, în general hainele împaratului. Acum împaratul nu mai exista, iar noi episcopii nu putem sa renuntam la aceste haine. O spun cu putina ironie dar ar trebui usor, usor, cu suficienta modestie sa se revada totul. În contextul în care traim nu avem voie sa epatam sau sa fim opulenti. Trebuie sa ne raportam la popor. Actele liturgice au de multe ori ceva spectacular în ele, noi trebuie sa vedem latura spirituala, duhovniceasca si sa depasim teatralitatea. Atunci, vedem inclusiv în haina pe care o purtam, latura spirituala. Crucea este cea pe care o purtam în fata sau cea pe care o purtam pe umar? Daca dam întâietate laturii duhovnicesti, ea capata usor contur în noi. Avem atâtia preoti care au o frumusete duhovniceasca interioara pe care o emana spontan.
C.M.: Ca episcop sfintiti bisericile multor sate. Cum mai traieste România, de fapt?
P.S.: Sunt înca, din mila Domnului, multi credinciosi, care sunt toata ziua la Biserica la Liturghie si la Rozariu. Poporul asta dreptcredincios tine Biserica. Si atunci, noi trebuie sa mergem în ritmul lor, sa le dam sens si puncte de reper. Si sa fiti siguri ca acest ritm este cel care duce Biserica înainte. Eu vad aici la noi, în Ardeal, unde satele sunt golite. Sunt aproape 6 milioane de români plecati în Europa. Celor ramasi acasa, noi, episcopii, preotii, calugari, calugarite, trebuie sa le fim aproape, sa îi sustinem, sa îi mângâiem, sa le fim reazem.
C.M.: Inginerul Bercea combatea buruienile de pe ogoarele socialiste, acum vladica Virgil combate spinii între care a cazut Cuvântul Domnului.
P.S.: Colegii mei veneau la mine în birou ca la spovada si stiau ca nu port vorbele de la unul la altul. Când am vazut treaba asta, l-am întrebat pe unchiul, P.S Todea, ce sa fac si mi-a spus sa accept firescul în crearea legaturilor interumane. Lucram în cercetare si era o munca tare frumoasa. Daca îti place, cercetarea agricola îti da rezultate rapide din primavara pâna-n toamna. Trebuie sa stai foarte mult în câmp si sa urmaresti evolutia naturii. În acelasi timp aveam timp si de studiu, pentru ca nu cumva sa gresesti si sa repeti ce a facut altul înainte. Este cel mai mare esec al unui cercetator. Obtineam rezultate care erau puse în practica pe de o parte si îi ajutam pe colegii mei si nu numai ci pe credinciosii nostri sa duca o viata spirituala fara de pacate. Da, buruieni diverse.
C.M. Iubiti foarte mult bujorii.
P.S.: Exista în aceasta zona un bujor special, Bujorul Banatean, în cel mai nordic areal de crestere. Sunt de un roz extraordinar si cresc printre stejari. Mai este si Bujorul Românesc, de la Zau de Câmpie, rezervatie naturala protejata. Este splendid si numai acolo creste. Bine, eu acum le stiu pentru ca sunt inginer.
C.M.: Ce v-a îndemnat sa alegeti Facultatea de Agronomie?
P.S.: În fata casei noastre si la alte doua case erau doi baieti care terminasera agronomia. Eu facusem liceul teoretic, dar stiti cum se mai discuta între baietii si mi s-a parut interesant ce-mi povesteau si m-am gândit ca mi-ar placea si mie. Plantele si pamântul îti dau viata. Este fascinant:“Madre Terra” spune Sfântul Francisc de Assisi. Mama Pamânt.
C.M.: Ati avut ocazia sa cunoasteti trei Papi: Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea si Francisc.
P.S.: Sunt personalitati diferite. Ioan Paul al II-lea si PS Todea semanau foarte mult si ca fizionomie, dar si în modul de gândire si de a actiona. Aveau o dârzenie amândoi data de purtarea crucii. Atitudinea din vorbire era foarte asemanatoare. Puteai sa mergi la P.S. Todea distrus si plecai exuberant si nu-ti spunea mare lucru, dar îti spunea cu convingere, cu “putere multa”. Am stat foarte mult cu Papa Ioan Paul II. Ma chema sa-i citesc texte în limba româna. Asculta foarte atent, ma punea sa repet si ma tinea asa, de dupa gât. Asta se întâmpla la începutul anilor 90. Am fost la foarte multe liturghii în capela personala, cu preoti români. Ma cunostea destul de bine. Am stat la masa cu Domnia Sa de foarte multe ori si cu alti episcopi. Era foarte emotionanta întâlnirea la început, dar dupa câteva minute te facea sa te simti în largul tau. Daca va uitati la pozele de la Bucuresti, într-un loc mergeam de mâna, se sprijinea de bratul meu. Benedict este un alt tip, un teolog de o profunzime si claritate extraordinara a expunerii. Când citesti “Iisus din Nazaret” parca citesti o povestioara dar are o teologie si un fir rosu clar. Când am fost la Sidney îmi facea cu mâna , asa, ca un “Ciao Padre”, foarte convivial. Papa Francisc, când am fost la Sinod, am locuit la Casa ”Santa Marta” si te întâlnesti frecvent cu el, la cina sau la masa. Într-o zi am luat masa cu el, cei din România si spune la un moment dat “este un baiat aici, Petrica, serveste la masa si doreste sa facem o poza împreuna. Ce parere aveti? Sunteti de acord?” Am fost surprinsi. Petrica, lucreaza la”Santa Marta”, unde locuieste si manânca Papa Francisc dar la sfârsit am facut poza. Poti sa te întâlnesti cu Papa în orice moment si-i spui „Pofta buna Santo Padre!” si intra si el în dialog cu tine: „Cosa ce qua – ce este aici”? Pentru ca la prânz sau cina este un bufet cu autoservire. Vine liftul si te întâlnesti cu el în lift. E o normalitate. În fiecare miercuri sau sâmbata, la audientele generale, orice episcop poate sa mearga în audienta si îl saluta pe Papa. Personalitatea dânsului trebuie înteleasa în maniera contextului cultural al Argentinei. Acolo sunt faimoasele „favelas”, unde este o saracie de neînchipuit. Când era la Buenos Aires mergea foarte des acolo ca preot si episcop apoi. Stie foarte bine ce spune atunci când vorbeste despre saracie si milostivire pentru ca le-a trait pe viu.
C.M.: Totusi, pe mine, crestinul, ma nedumeresc anumite acte publice ale Papei, facute de la înaltimea anvergurii publice pe care o are. De pilda saruta Coranul sau picioarele unor musulmani.
P.S.: În Orientul Apropiat, acolo unde este leaganul crestinismului, daca Papa nu ar face aceste gesturi publice si nu ar fi deosebit de atent, în doua zile i-ar termina pe crestinii de acolo. Din pacate sunt acesti fundamentalisti, care taie capetele crestinilor cu foarte multa dezinvoltura. Sunt totusi si persoane cu care se poate dialoga. Papa este cea mai mare autoritate morala la ora actuala, care face gesturi publice, cu mesaj foarte profund. Papa simte ca trebuie sa protejeze crestinii din aceste locuri iar liderii musulmani nu au cum sa-l acuze pe Papa Francisc. Prin aceste gesturi aproape ca îi obliga la o reciprocitate. Ati vazut ca dupa ce a fost la Sinagoga din Roma, a doua zi, musulmanii i-au cerut o audienta pentru a-l invita la moscheea din Roma.
C.M.: Ati fost de fata atunci când Patriarhul Teoctist l-a vizitat pe cardinalul Todea la Reghin? De ce a venit?
P.S.: Din partea noastra, gestul a fost foarte apreciat. Mereu am încercat sa avem un dialog sincer si sa ne apropiem de fratii ortodocsi, sa obtinem firesc unele biserici, fara tensiune. PS Todea a fost foarte impresionat de vizita Patriarhul Teoctist.Sunt lucruri asa, care se leaga peste timp. În 1948 episcopii nostri erau cu domiciliu fortat la Dragoslavele iar Patriarhul Justinian l-a trimis pe Episcopul Vicar Teoctist sa le spuna ca: ”mâna protectoare a Patriarhului este asupra lor si daca nu semneaza trecerea la Ortodoxie se vede obligat sa-i dea securitatii”. Episcopul Balan de la Lugoj a spus: ”Prea Sfintite, daca ati fi venit cu argumente teologice am fi putut discuta, dar trebuie sa întelegeti ca avem si noi credinta noastra.” De data aceasta venea Patriarhul Teoctist la Cardinalul Todea. Anii au trecut. Nu mai erau tensiuni. Ai nostri au oferit toata suferinta lui Hristos. Vizita Patriarhului a avut o conotatie ecumenica, de apropiere frateasca deosebita. Dincolo de sentimentele umane a fost un gest de apreciere fata de un om care a reusit sa puna pe picioare Biserica iar apoi, Dumnezeu i-a dat o noua încercare, suferinta trupeasca. Erau ca doi batrânei care s-au îmbratisat frateste si care priveau trecutul cu detasare.
C.M.: Am înteles ca P.S. Iuliu Hossu i se propusese scaunul de mitropolit al Moldovei si a refuzat.
P.S.: Da, se stie acest lucru. Acelasi lucru i-a propus securitatea si PS Todea, mai apoi. Propunerile astea se faceau deoarece se dorea ca un episcop sa fie cel care rupe pecetile de la 1700 cu Roma. Se propunea lui Iuliu Hossu scaunul Moldovei, cu promisiunea ca apoi, conform traditiei, va ajunge Patriarhul României. Aranjamente umane care nu tin cont de planul Domnului. Nimeni nu putea sti în 1948 ca Iuliu Hossu va deveni, dupa toata suferinta, cardinal si ca Alexandru Todea va reînnoda firul în 1990.
C.M.: În ce limba vorbeau Patriarhul si Papa la întâlnirea de la Bucuresti si apoi la Roma?
P.S.: Patriarhul stia franceza. Deci în franceza.
C.M.: Atunci contextul a fost generat firesc. Ar mai putea fi generat un astfel de context acum?
P.S.: Cred ca da. Îl cunosc pe Prea Fericitul Daniel. La ora actuala este mai retras, dar cred ca o întâlnire cu Papa ar fi posibila si benefica. Sunt, din pacate, grupari în interiorul Bisericii Ortodoxe care ataca foarte puternic Patriarhul si ierarhia. Ei sunt crescuti chiar în interiorul Bisericii Ortodoxe dar nu pot depasi anumite bariere de viziune si iau ”adliteram” anumite lucruri pe care le-au învatat. Este foarte important sa se vada totul si sa se aleaga binele. Am vazut cât este de atacat IPS Teofan sau alti episcopi ai Bisericii Ortodoxe Române. Nu este bine.
C.M.: Cât de mare este falia dintre Rasarit si Apus în acest moment?
P.S. Este o falie si aceasta este fals întretinuta de persoane care nu vor binele Bisericii. Nu trebuie sa uitam ca ceea ce ne uneste este mai mult decât ceea ce ne separa.
C.M.: Sunt unele voci si în interiorul Bisericii Greco-Catolice, care spun ca unii episcopi sunt filo-bizantini. Ce ar fi rau în asta?
P.S.: Realizati si aici ce enormitati pot spune. Episcopii Greco-Catolici sunt niste episcopi bizantini în Biserica Catolica! Pentru ca asta sunt. Asa au fost ai nostri mereu. Stiti cum se zice, “Non barbam fecit monahus”.
C.M.: Mai spovediti? Aveti un duhovnic.
P.S.: Acum când am fost la Fatima, au venit la mine niste credincioase spaniole si le-am spovedit. Fiecare dintre noi trebuie sa ne spovedim…Zice o povestioara, ca o fata vroia sa intre la manastire: a mers si a stat un timp acolo iar maica stareta îi spunea ca virtutea esentiala ar trebui sa fie modestia si smerenia. La care novicea îi raspunde: daca despre smerenie si modestie este vorba, atunci smerenia e virtutea ei de baza. (n.n.: râdem cu pofta). Va dati seama ca la câta lume vine aici la mine ai nevoie de spovada. Si eu ma spovedesc de fiecare data, am si un duhovnic …
C.M.: Ce doriti sa le transmiteti celor care produc lucruri necesare bisericii care de multe ori sufera din diverse cauze?
P.S.: Sa nu uite niciodata cuvintele: „În sudoarea fruntii tale îti vei mânca pâinea cea de toate zilele”. Orice munca are valoare absoluta, dar cu atât mai mult munca dânsilor, care trudesc pentru Biserica si care va fi pusa apoi pe altar. Nu trebuie sa cada niciodata în tentatia înfrângerii. Dumnezeu rasplateste întotdeauna lucrul facut bine. Munca pe care o fac acesti oameni care realizeaza obiecte sacre este foarte valoroasa. Toti avem nevoie de ele. Nu doar în biserici, ci si în casele noastre, ca sa ne aduca aminte de Bunul Dumnezeu. Creeaza acea legatura nevazuta între producatorul care îsi pune sudoarea fruntii si dibacia mâinilor cu cel care apoi va avea o iconita sau un rozar, sau o cruciulita sau un potir pe altar si nu în ultimul rând cu Bunul Dumnezeu. Curaj tuturor si putere de munca!
C.M.: V-am cunoscut prima data prin intermediul interviului pe care l-ati dat dnei. Eugenia Voda. Erati un parinte modest, calm si cu voce blânda. Au un farmec aparte finalurile interviurilor Profesionistilor.
P.S.: În lumea asta în care totul se destructureaza, trebuie sa ramânem aproape unii de altii si de preoti, care trebuie sa fie repere de moralitate. Preotul sa nu uite niciodata ca este un Alter Christus si ca tot ceea ce face, face ca imagine a lui Cristos.
C.M. Purtati mereu o cruce frumoasa.
P.S.: Mi-a daruit-o Papa Ioan Paul al II-lea si ma leaga de Sfântul Ioan Paul si e mult mai comoda decât engolpionul pe care îl port la slujbe si alte ceremonii.

EXPLICATII POZE
Prea Sfintitul Virgil în biroul episcopal din Oradea. Locul unde primesc sfat si alinare, deopotriva intelectualii, nevoiasii, preotii si ambasadorii.
P.S. Virgil Bercea în camera de primire a oaspetilor, înconjurat de icoane, tablouri si liniste.
Împreuna cu realizatorul interviului .Multumim P.S.S. pentru onoarea pe care ne-a facut-o acordând acest interviu.
P.S.S. poarta aproape mereu o cruce frumoasa, pe care i-a facut-o cadou Papa Ioan Paul al II-lea, de care a fost apropiat.
Împreuna cu Excelenta Sa, Cardinalul Alexandru Todea, în vizita la Sfântul Parinte
Primul cardinal catolic român, dupa anii 90, Excelenta Sa Alexandru Todea, la Vatican, imediat dupa ce Papa Ioan Paul al II-lea îl numise cardinal. P.S.S. Virgil (pe atunci parintele Virgil) la bratul cardinalului, împreuna cu preotii si credinciosii romani care facusera parte din delegatia oficiala.

INTERTITLURI
PREA SFINTITUL MI-A SI SPUS LA HIROTONIE: NU AM NIMIC SA-TI DAU, NICI PAROHIE, NICI MACAR ORNATE. ÎTI CER DOAR, CA DACA BUNUL DUMNEZEU ÎTI VA CERE, SA MORI PENTRU CRISTOS SI PENTRU BISERICA!”
Biserica Rusa este biserica cu cel mai mare numar de credinciosi si nu este prima data când face jocuri de acest fel. Am crezut, am fost convins ca va fi un Sinod epocal, cel putin prin simpla întâlnire a tuturor ierarhilor Bisericilor Ortodoxe.
Ce conteaza ca esti de la Constantinopole sau de la Roma, din Ungaria, România sau Franta. Ai cui suntem: ai lui Pavel sau a lui Apolo?! Suntem ai lui Hristos! Iar daca suntem ai lui si ne numim crestini ar trebui sa stim ca în Biserica suntem mereu si întotdeauna acasa. Acasa! oriunde ai fi esti acasa în Biserica.