„Cu ocazia celei de-a 36-a aniversari a mortii Slujitorului lui Dumnezeu, Episcopul Márton Áron, astazi 29 septembrie 2016, în sarbatoarea Sfântului Arhanghel Mihail (ritul latin), ramasitele pamântesti ale marelui ierarh vor fi binecuvântate în catedrala din Alba Iulia. Ramasitele Episcopului, stramutate într-un sicriu de cupru care a fost sigilat oficial, vor fi binecuvântate în cadrul Sfintei Liturghii celebrata cu ocazia hramului stravechii catedrale. Sfânta Liturghie va fi prezidata de reprezentantul în România al Sfântului Parinte, nuntiul apostolic Miguel Maury Buendía.
Cu autorizatia prealabila a Sfântului Scaun, un comitet de 17 persoane a deschis pe 1 septembrie mormântul Slujitorului lui Dumnezeu, Episcopul Márton Áron, aflat în cripta catedralei din Alba Iulia. Ramasitele pamântesti ale marelui episcop, trecut la cele vesnice pe 29 septembrie 1980, au fost depuse pe 4 octombrie 1980 în panteonul marilor ierarhi din Transilvania.
Kovács Gergely, postulatorul cauzei, a declarat: „ În conformitate cu Autorizatia de transfer, emisa pe 22 aprilie 2015, la Roma, de catre Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, sicriul episcopului Áron poate fi mutat doar sub conducerea si supravegherea arhiepiscopului. Este adevarat, ca un astfel de eveniment are loc, de obicei, înainte de beatificare, dar cererea speciala de autorizatie adresata organelor competente ale Vaticanului de Arhiepiscopia Romano-Catolica de Alba Iulia a fost motivata de faptul ca fostul mormânt al episcopului era greu accesibil. Lipsa accesibilitatii, scarile neregulate, închiderea din motive de securitate si deschiderea numai la cerere, sau cu ocazia unor celebrari liturgice importante au constituit un impediment major pentru vizitatorii si pelerinii care doreau sa se roage sau sa-si exprime omagiile la mormântul Monseniorului. Autorizatia eliberata de Sfântul Scaun în limba latina, contine si instructiuni potrivit carora este de evitat orice solemnitate, iar evenimentul sa aiba loc în cerc restrâns, ca nu cumva sa creeze aparenta ca urmeaza beatificarea, si pentru a nu-i induce în eroare pe credinciosi. Prin mutarea în sarcofag dorim sa facilitam accesul credinciosilor la mormântul episcopului, pentru a se putea ruga, si pentru a-i cere mijlocirea. În felul acesta se va intensifica si cinstirea vie a episcopului de catre poporul sau.”
Sursa: http://www.romkat.ro/ro