„Trecatorii prin centrul Oradiei, fie localnici, fie turisti, admira chiar si în treacat frumusetea Palatului Episcopiei Greco-Catolice, edificiu care contribuie din plin la farmecul orasului înca de la începutul secolului XX.
Ceea ce multi nu stiu este ca în interior cladirea e aproape o ruina, dupa ce a fost folosita zeci de ani ca sediu al Bibliotecii Judetene, dar fara a fi fost restaurata. Acum, Episcopia urmeaza sa depuna un proiect european prin care sa reabiliteze complet interiorul Palatului si sa-l transforme într-un loc deschis tuturor.
Monument la cerere
Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea a fost construit între 1903-1905, la initiativa episcopului Radu Demetrie, pe fundatiile unei constructii anterioare ce servise mai multi ani drept casa parohiala romano-catolica. Proiectul a fost semnat de Rimanoczy Kalman jr., unul dintre cei mai importanti arhitecti care si-au pus amprenta pe constructiile Oradiei la începutul secolului XX.
Imobilul a fost ridicat într-un spectaculos stil eclectic, îmbinând stiluri precum cel neo-romantic si neo-gotic. În interior, cladirea a fost pictata în stil neo-bizantin de Augustin Pall si ornata cu vitralii deosebite. La parter au fost amenajate o biblioteca a Episcopiei si administratia eparhiala, iar la etaj saloanele episcopale.
Biblioteca în Episcopie
Istoria cladirii a fost apoi zbuciumata. În 1948 a fost sechestrata de comunisti si transformata în scoala populara, iar ulterior a devenit sediul Bibliotecii Judetene. În 1992, dupa caderea regimului, edificiul a fost retrocedat proprietarilor de drept, dar fizic acestia au intrat în posesia lui abia în 2005-2006, dupa mai multe dispute cu conducerea Bibliotecii Judetene. Un an mai târziu, în 2007, fatada a fost reabilitata, dar interiorul a ajuns în stare avansata de degradare, nefiind supus niciunei renovari de peste un secol.
Pentru a-i reda stralucirea, Episcopia Greco-Catolica a lucrat, alaturi de specialisti, la elaborarea unui proiect cu finantare UE pentru restaurarea spatiilor interioare. Totodata, la fel cum vor romano-catolicii cu Palatul Baroc, si cladirea din Piata Unirii va fi introdusa în circuitul cultural al orasului. "Doar o mica parte a cladirii va avea functiuni administrative, restul vrem sa îl transformam în sali de muzeu, o mica biblioteca si o sala pentru conferinte, concerte si expozitii", spune vicarul episcopal Olimpiu Todorean .
Deschis pentru toti
Proiectul vizeaza înlocuirea instalatiilor electrice si sanitare, refacerea pavimentului si stucaturii, unde este cazul, precum si restaurarea salilor. La parter, în aripa dinspre Piata Unirii, se vor amenaja birourile Episcopiei si o sala de consiliu, în timp ce în aripa dinspre strada Episcop Mihai Pavel va functiona un centru de studii teologice, cu o sectiune de carte bisericeasca rara. Mica biblioteca va fi deschisa si publicului, cuprinzând, de asemenea, o sectie cu carti pentru copii.
Pentru a se asigura ca si persoanele cu dizabilitati vor avea acces la etaj, reprezentantii Episcopiei au inclus în proiect si construirea unui lift exterior, în curtea palatului. La etaj, Salonul Venetian va fi transformat în sala multifunctionala, care va putea fi folosita pentru expozitii, concerte, lansari de carte si altele.
Palatul-muzeu
Tot la etaj va fi restaurata capela episcopala, aflata acum într-o stare dezolanta, dar care, odata reabilitata, va fi si ea deschisa turistilor. De asemenea, Episcopia si-a propus amenajarea salii de onoare într-una dedicata muzicii de camera, un alt spatiu urmând sa fie rezervat unui muzeu al Episcopiei. "Vom avea sali dedicate amintirii episcopilor martiri, obiecte de cult, vesminte vechi, statui, picturi si alte obiecte de valoare istorica", explica vicarul Olimpiu Todorean.
Valoarea totala a lucrarilor a fost estimata la 3,7 milioane euro, iar martea trecuta alesii oradenilor au acceptat sa scuteasca Episcopia de taxele aferente obtinerii autorizatiei de construire pentru acest proiect, ce urmeaza sa fie depus curând spre evaluare, în cadrul Programului Operational Regional. Daca propunerea va fi aprobata, va mai dura, apoi, 12 luni pâna când un nou monument splendid al Oradiei va fi redeschis locuitorilor sai…

Sursa:http://www.ebihoreanul.ro