150 de ani ai Academiei române sarbatoriti la Blaj
Mitropolia Româna Unita cu Roma cinsteste 40 de academicieni care au fost elevi, dascali si episcopi în orasul scolilor.
O echipa de 10 redactori, coordonata de PS Claudiu Pop, a lucrat la editarea unui volum omagial dedicat celor 40 de academicieni care, de-a lungul timpului au studiat, au predat sau au calauzit turma Bisericii Române Unite cu Roma, în Blaj. "Academia Româna si Blajul", carte publicata la editura Buna Vestire, include prezentarea biografiei si operei unor personalitati din domenii diferite, de la medicina la muzica, de istorie la botanica. Si evident, teologie. 10 dintre aceste personalitati au fost dascali ai Blajului, trei se numara printre presedintii Academiei, doi au facut parte dintre cei care au fondat prestigioasa institutie în 1866.
Volumul va fi lansat în data de 2 iunie 2016, la ora 18:00, în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în prezenta cardinalului Lucian Muresan, arhiepiscop major de Alba Iulia Fagaras, membru de onoare al Academiei, a întregului Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma si a membrilor Academiei, presedintele Ionel Valentin Vlad, Emil Burzo, presedintele filialei Cluj a Academiei si IPS Ioan Robu, membru de onoare si arhiepiscop-mitropolit de Bucuresti.

În perioada 23 mai – 1 iunie, vom prezenta câte un academician – dascal al Blajului.
Astazi, Alexandru Todea, membru fondator si vice-presedinte al Academiei Române.

ALEXANDRU TODEA (1912-2002),
membru de onoare al Academiei Române din 1992

"Elev al Liceului „Sf. Vasile cel Mare“ din Blaj, absolvent al Colegiului „De Propagada Fide“, secretar mitropolitan si profesor de religie, latina si italiana la scolile de fete din Blaj, protopop de Reghin, de unde a fost arestat si închis timp de 16 ani. La Sighet, i-a dat ultimele binecuvântari lui Iuliu Maniu. În 1986 a devenit, din episcop „în ilegalitate“ mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. A fost înmormântat, alaturi de Inocentiu Micu Clain, în Catedrala istorica a Blajului. (…)
În 1991 a fost proclamat ca al doilea Cardinal român al Romei, de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Emotionanta a fost reîntâlnirea lor din vara lui 1999, la Bucuresti, unde Cardinalul Alexandru Todea se afla în scaunul cu rotile. (…) În mijlocul vacarmului general, Dumnezeu îi daruise o cale mai grea, dar din punct de vedere crestin sublima: crucea. Din 22 aprilie 1992 viata Cardinalului Alexandru Todea s-a focalizat prin infarctul cerebral care l-a atins, în suferinta si rugaciune. Scaunul cu rotile si în decursul anilor în tot mai mare masura patul, l-a asemanat tot mai mult cu Isus pironit pe cruce, iar zâmbetul cald si rugaciunile rostite cu cei care-l vizitau, vorbeau despre iubirea lui Dumnezeu.
Era Cardinal al Bisericii Catolice din 28 iunie 1991, fiind chemat la aceasta înalta demnitate bisericeasca si totodata misiune „pâna la varsarea sângelui” (simbolizata de hainele rosii), de apropiat colaborator al Papei. Motto-ul de sub blazonul de cardinal si l-a ales acelasi, ca la începutul activitatii sale pastorale de protopop al Reghinului: „Iar eu bucuros voi cheltui totul si ma voi cheltui si pe mine, pentru sufletele voastre”(2Cor.12,15).
Din decembrie 1992 Academia Româna l-a primit în rândurile sale, în calitate de membru de onoare."

fragmente citate din volumul "Academia Româna si Blajul", Editura Buna Vestire, 2016, Blaj
Sursa: http://www.e-communio.ro

Biroul de presa al Mitropoliei BRU