„Au trecut 11 ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, cel care a ales ca România sa fie prima tara majoritar ortodoxa pe care a vizitat-o vreodata un Suveran Pontif. Acel eveniment cu totul aparte în istoria crestinismului a fost posibil mai ales datorita apropierii dintre Papa Ioan Paul al II-lea si Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul de atunci al României. Si Papa Francisc îsi doreste sa vina în tara noastra. Presedintele Klaus Iohannis i-a înmânat oficial invitatia anul trecut, iar Nuntiul Apostolic în tara noastra, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a confirmat pentru Digi24 ca lucreaza împreuna cu autoritatile si cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe Române pentru a organiza aceasta vizita cât mai curând. În interviul pe care l-a acordat în exclusivitate postului nostru de televiziune, Ambasadorul Vaticanului vorbeste despre relatia speciala a Sfântului Scaun cu tara noastra, despre întâlnirea de la Havana dintre Papa Francisc si Patriarhul Rusiei, dar si despre prigoana crestinilor în Orientul Mijlociu.

Excelenta, cum ati primit vestea ca veti fi trimisul Sanctitatii Sale Papa Francisc în România si ce parere aveti despre convietuirea interetnica si inter-religioasa în tara noastra?
Am primit cu mare bucurie numirea mea ca Nuntiu în România, în primul rând pentru ca aveam prieteni români, cunosteam putin din istoria tarii si era, într-un fel, ca si cum m-as fi întors acasa, adica în Comunitatea Europeana.
Asadar, am primit vestea cu bucurie. Dupa sapte ani si jumatate petrecuti în Asia Centrala, unde mi-am desfasurat slujirea de Nuntiu apostolic în Kazahstan, Kârgâzstan si Tadjikistan. Acolo, mai precis în Kazahstan, sunt 130 de etnii diferite, care convietuiesc în mod exemplar, iar aceasta realitate se datoreaza mai ales faptului ca etnia majoritara, kazahii, au stiut sa ofere spatiu celorlalte culturi. A fost creata chiar si o institutie – Parlamentul popoarelor din Kazahstan – unde pot fi expuse în mod liber aspiratiile fiecarui grup etnic.
În România, realitatea este diferita. Sunt mult mai putine etnii si poate tocmai pentru asta convietuirea poate sa cunoasca anumite contraste. Asa cum se stie, România s-a format în urma unirii dintre Transilvania, Moldova cu Muntenia. Fiecare trebuie sa aduca diversitatea sa, dar într-un proiect comun. Eu sunt spaniol. Spania este unificata de mai mult de 500 de ani si totusi sunt înca tensiuni între catalani, basci si castilieni. Asadar, este normal sa existe tensiuni, dar trebuie sa fie mai puternica dorinta de a le depasi si sa existe un proiect comun al întregii natiuni, care sa fie respectat.
Care a fost prima impresie pe care v-au facut-o românii si în cât timp v-ati propus sa învatati limba româna, având în vedere ca Excelenta voastra, fiind madrilen, vorbiti aproape toate limbile romanice?
Trebuie sa spun ca eu cunosc români de mult timp, am prieteni buni care sunt români. Am cunoscut români care erau plecati din tara în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; îmi amintesc de o doamna care era foarte culta si cânta la pian. Am cunoscut si români care au plecat din România dupa 1989, un alt fel de emigratie. În România, ca în oricare alta parte, sunt oameni de toate tipurile: sunt oameni simpatici si mai putin simpatici, sunt oameni foarte întreprinzatori si muncitori, asa cum sunt si oameni a caror dorinta de a munci este mai mica. Asadar, este ca în alte locuri. Dar putem sa spunem, ca o însusire tipica al românilor, ca au aceleasi trasaturi ca popoarele latine, ca italienii, spaniolii, francezii: sunt spontani, se aprind usor, stiu sa rezolve problemele care apar în ultimul moment – asadar, caracteristici ale popoarelor latine.
În ceea ce priveste limba româna, as prefera sa o învat cât mai repede posibil. Dar, la 60 de ani, memoria s-a umplut! Deci voi întârzia cu învatarea limbii mai mult decât as vrea. O învat acum, dar îmi dau seama ca trebuie sa investesc mai mult decât în cazul altor limbi, pe care le-am învatat când eram mai tânar, nu pentru ca ar fi mai dificila, ci pentru ca acum presupune un efort mai mare.
În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea a raspuns invitatiei adresate de Patriarhul Teoctist de a vizita România. Astfel, tara noastra a fost primul stat majoritar ortodox pe care îl vizita în calitate de Pontif. Apoi, în 2002, au semnat o Declaratie comuna prin care încurajau toti crestinii la unitate. A existat o apropiere aparte între Papa Ioan Paul al II-lea si Patriarhul Teoctist?
Da, a existat o reala apropiere. Adica apropierea între doi oameni ai lui Dumnezeu. Asadar, noi ne întâlnim în Dumnezeu, adica aceste apropieri nu sunt rodul unui calcul politic, ci sunt rodul dorintei de a duce la îndeplinire porunca lui Isus: „ca toti sa fie una, dupa cum tu, Tata, esti în mine si eu în tine” (Ioan 17, 21). Asadar, când cineva este cu adevarat omul lui Dumnezeu cauta unitatea cu ceilalti credinciosi. Diviziunea este rodul pacatului.
Cât credeti ca trebuie sa mai asteptam ca sa-l vedem pe Sfântul Parinte Papa Francisc aici, în România?
Cu mai putin de o luna în urma am vorbit cu Papa. Stiind ca a fost invitat, l-am întrebat despre o posibila vizita aici. Papa a raspuns: „Eu as vrea sa vin. Sa speram ca lucrurile vor decurge asa cum trebuie si ca vizita mea va ajuta la unitatea tuturor românilor". De aceea, eu sper ca aceasta vizita sa fie posibila. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul si voi lucra cu autoritatile, cu Biserica Ortodoxa, cu Biserica Catolica, pentru a face ca aceasta vizita sa aiba loc. Dar înca nu a fost fixata o data pentru vizita Papei în România.
Pe 12 februarie, în acest an, pe Aeroportul din Havana, Papa Francisc si Prea Fericitul Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, s-au întâlnit si au semnat o Declaratie comuna în care trateaza succint marile provocari ale prezentului. Unii comentatori s-au întrebat daca lumea realizeaza cât de mult s-a complicat soarta crestinilor daca acesti doi Pastori au decis ca trebuie sa se întâlneasca si sa transmita un mesaj comun. Excelenta, cât este de complicata, în realitate, conditia crestinilor astazi?
Din pacate, în fiecare zi conditia crestinilor devine tot mai complicata. Secolul XX a dat mai multi martiri decât celelalte nouasprezece secole precedente. Sa ne gândim la persecutiile romane, la istoria Evului Mediu, etc. Papa Francisc, chiar cu câteva zile în urma, dupa masacrul din Pakistan, a repetat ca singura cale de a depasi aceasta situatie este compasiunea: trebuie sa iertam si sa iubim.
Dar exista aceasta ura împotriva crestinismului, înradacinata în multe persoane, din pacate, fie de alta religie, fie care apartin aceleiasi traditii crestine, care, în mod gresit, vad în religie limitele pretentiilor lor. Asadar, este cu adevarat dificil sa fii crestin astazi. Dar trebuie sa fim crestini cu toata modestia, cu toata bucuria care decurge din existenta noastra de crestini. Se stie ca persoanele care sunt religioase sunt persoane mult mai bine integrate decât acelea care i-au întors spatele lui Dumnezeu.
Am parcurs, spre comparatie, atat Declaratia de la Havana, cât si cea adoptata în 2014, la Ierusalim, de catre Papa Francisc si Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu. Declaratia de la Ierusalim vorbeste în mod general despre unitatea crestinilor, despre dialogul inerconfesional, în timp ce Declaratia de la Havana aduce în prim plan în mod mult mai explicit motivele de preocupare ale Bisericilor. Se vorbeste nu doar despre persecutarea crestinilor din Orientul Mijlociu, ci si despre limitarea drepturilor religioase în Uniunea Europeana. Va asteptati la o reactie din partea din partea liderilor politici europeni în fata apelului a doi lideri religiosi pentru protejarea, de acum înainte, a identitatii crestine a batrânului continent?
Pentru Papa Francisc, întâlnirea cu Patriarhul de Moscova, Chiril, avea valoare în sine însasi, nu pentru temele mentionate în Declaratie. Chiril era interesat sa profite de aceasta întâlnire pentru a ridica o serie de probleme. Pentru Papa Francisc cel mai important era sa întâlneasca acest frate si sa dea acest semn lumii, pentru ca milioane si milioane de persoane au vazut imaginea: Papa de la Roma si Patriarhul Moscovei s-au întâlnit! Nu se mai întâlnisera niciodata în cei o mie de ani de la Schisma. Asadar, acesta era gestul important pentru Papa. Dar Patriarhul Chiril a spus ca pentru a realiza aceasta întâlnire trebuie sa se puna de acord asupra unor aspecte, pe care sa le faca cunoscute tuturor. Desigur, aceasta Declaratie a fost citita de mult mai putine persoane decât acelea care au vazut imaginea cu întâlnirea dintre cei doi lideri religiosi. Dar aspectele prezentate în Declaratie sunt de foarte mare interes si fac apel la constiinta tuturor persoanelor, mai ales a celor responsabili, a guvernelor. Guvernantii nostri, vobesc de toata Europa, în general, sunt foarte preocupati de sondajele de opinie – ce vrea lumea, noi oferim ceea ce vor oamenii în acest moment – si au renuntat sa faca o adevarata politica de Stat: acesta este binele tarii, noi trebuie sa mergem în aceasta directie, poporul are nevoie de cutare lucru si noi trebuie sa raspundem. Iar aceasta pierdere a responsabilitatii în fata istoriei face ca tarile sa mearga toate când într-o directie, când în alta. În consecinta, apelul Papei si al Patriarhului Chiril pare sa spuna: ceea ce face ca Europa sa fie cu adevarat un far de lumina si de civilizatie la nivel mondial este, într-adevar, filozofia greaca, dreptul roman, dar este, în primul rând, religia crestina. Pentru ca religia crestina este aceea care a eliberat de superstitii si de idoli, care a facut ca oamenii sa fie liberi. Asadar, daca întoarcem spatele identitatii noastre crestine negam modul nostru de a fi europeni.
Excelenta, conform unei statistici, se stie ca în prezent 11% din populatia mondiala e prinsa în razboi. Este vorba, mai ales, de locuitori din tari ale Orientului Mijlociu, de tari din Africa, dar si despre conflictul din Ucraina. În fiecare zi actualizam bilantul celor care au murit în conflictele care au loc în lume si în fiecare zi vorbim despre pericolele pe care le reprezinta atentatele teroriste. Ce arme avem la dispozitie pentru a îndeparta îngrijorarea din inimile noastre, pentru a trai cu seninatate, chiar si în aceasta stare de alerta?
Omenirea a trait mereu în stare de razboi. Se spune ca din perioada în care s-a nascut Isus, perioada în care domnea pacea lui Augustus, nu a mai existat o alta perioada în care sa nu fi fost stare de razboi într-o anumita parte a lumii. Dar atunci nu se stia, deoarece comunicarea era rudimentara: daca era razboi în China, nu se stia în Europa; daca era între triburile din America precolumbiana, nu se stia, dar, din pacate, razboiul a fost o conditie care a însotit omenirea înca de la început. Dar, încet-încet, oamenii si-au dat seama ca acest mod de a rezolva conflictele este specific mai mult animalelor, decât oamenilor. Oamenii trebuie sa-si rezolve problemele discutând, dialogând, gasind solutii. De aici rezulta metoda democratica, din dorinta de a evita confruntarile violente. Trebuie sa ne învatam sa gândim asa si sa încercam sa evitam agresivitatea ca mod de rezolvare a disputelor. Însa aceasta constiinta trebuie sa fie dezvoltata. De aceea ne scandalizeaza tot mai mult aceste lupte, aceste razboaie. Si sa respingem categoric ideea de lupta, de razboi.
Referitor la terorism, putem spune ca, în mod evident, a devenit un motiv de îngrijorare la nivel mondial. Cu decenii în urma, erau voci care încercau sa justifice terorismul spunând ca atunci când un popor nu are alta modalitate de a se exprima, poate sa recurga la violenta. Dar s-a ajuns într-un punct în care terorismul nu exprima nicio dorinta de libertate. Ei sunt, ca sa spunem asa, asasini ai celor nevinovati. Iar acest lucru trebuie condamnat. Noi, în calitate de crestini, trebuie sa-i cerem mereu Domnului sa converteasca aceste persoane; sa se converteasca si sa-si schimbe inimile. Asta trebuie sa facem noi. Nu putem fi de acord cu aceasta metoda care nu duce la nimic altceva decât la cresterea spiralei urii si a violentei: eu te ucid pe tine, tu ma ucizi pe mine, eu îl ucid pe fiul tau, iar tu pe al meu. Asta nu duce la nimic bun!
Putem spune ca România este o tara exemplara din punctul acesta de vedere. Din câte stiu eu, aici nu au existat istorii de felul acesta si speram ca nici nu vor fi niciodata. Din pacate, alte tari sunt marcate de multe decenii de violenta terorista.
În consecinta, pentru rezolvarea problemelor este important sa se gaseasca solutii demne de fiinta umana: sa se discute, sa se dialogheze, încercând sa se ajunga la compromisul, calea de iesire care sa fie utila pentru toti.
Ce le transmiteti credinciosilor ortodocsi si greco-catolici din România, în aceasta perioada a Postului Mare, înainte de a celebra Învierea Domnului?
Îi invit pe toti fratii mei, ortodocsi si greco-catolici, sa se pregateasca bine pentru Învierea lui Hristos, stiind ca drumul spre lumina trece prin cruce. Este ceea ce ne învata Învatatorul nostru. Sa se renunte la propriile certitudini si orgolii pentru a intra pe calea pe care a intrat Isus Hristos.
Credeti ca este înca departe ziua în care se va stabili celebrarea Pastelui de catre toti crestinii la o data comuna, în fiecare an?
Aceasta este o dorinta pe care o au foarte multi credinciosi, si dintr-o parte, si din alta. Mi-au spus lucrul acesta atât catolici, cât si ortodocsi. Papa Francisc a propus acest lucru, fara sa fixeze o data anume: fiind o sarbatoare mobila, care depinde de fazele lunii, de calcule legate de prima luna plina din primavara, sa stabilim o sarbatoare fixa, în a treia saptamâna din aprilie, sau în a patra, ori a doua… Sa ne punem de acord. Asadar, Papa a lansat deja o propunere concreta. Sa vedem câta bunavointa este din toate partile pentru a rezolva aceasta problema. Si ca aceasta, si alte multe probleme care asteapta înca o rezolvare. Acest lucru nu este imposibil daca exista vointa si buna credinta.
Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/EXCLUSIV+Nuntiul+Apostolic+in+Romania+despre+culisele+intalnirii