„„Biserica nu are nevoie de bani murdari, are nevoie de inimi deschise la milostivirea lui Dumnezeu”. Papa Francisc a facut aceasta afirmatie puternica în cadrul catehezei de la audienta generala de miercuri, 2 martie 2016, tinuta în Piata San Pietro pe tema corectarii milostive pe care Dumnezeu o face omului, chiar daca acesta îi întoarce spatele. Pontiful a facut din nou referire la „figura tatalui din familie, care îsi iubeste copiii, îi ajuta, are grija de ei, îi iarta. Si ca tata, îi educa si îi corecteaza atunci când gresesc, favorizând cresterea lor în bine.”
Dumnezeu, în primul capitol al Cartii profetului Isaia, este prezentat „ca tata afectuos dar si atent si sever, care se adreseaza lui Israel acuzându-l de infidelitate si coruptie, pentru a-l readuce pe calea dreptatii… Dumnezeu, prin intermediul profetului, vorbeste poporului cu amaraciunea unui tata dezamagit: i-a crescut pe copiii Sai si acum ei s-au razvratit împotriva Lui… Desi ranit, Dumnezeu lasa sa vorbeasca iubirea si apeleaza la constiinta acestor fii pervertiti pentru ca sa se corecteze si sa se lase iubiti din nou. Aceasta este ceea ce face Dumnezeu! Ne vine în întâmpinare pentru ca noi sa ne lasam iubiti de El, de Dumnezeul nostru.”
Dumnezeu „niciodata, niciodata nu ne renega! Spune mereu: ‘Fiule, vino’. Si aceasta este iubirea Tatalui nostru; aceasta este milostivirea lui Dumnezeu. A avea un astfel de Tata ne da speranta, ne da încredere. Aceasta apartenenta ar trebui sa fie traita în încredere si în ascultare, cu constiinta ca totul este dar care vine de la iubirea Tatalui. Si în schimb, iata vanitatea, nebunia si idolatria.” Acolo unde este refuzat Dumnezeu, paternitatea Sa, nu mai exista posibila viata, existenta îsi pierde radacinile. „Totusi, si acest moment dureros este în vederea mântuirii. Încercarea este data pentru ca poporul sa poata experimenta amaraciunea celui care îl abandoneaza pe Dumnezeu, sa se confrunte deci cu golul dezolant al unei alegeri de moarte. Suferinta, consecinta inevitabila a unei decizii autodistructive, trebuie sa îl faca pe pacatos sa reflecteze pentru a-l deschide la convertire si la iertare.”
Pe drumul milostivirii divine, „pedeapsa devine instrumentul pentru a ne provoca sa reflectam. Se întelege astfel ca Dumnezeu îl iarta pe poporul Sau, iarta si nu distruge totul, ci lasa mereu deschisa poarta pentru speranta. Mântuirea implica decizia de a asculta si de a ne lasa convertiti, dar ramâne mereu un dar gratuit.” În cartea profetului Isaia, „cultul este criticat nu pentru ca este inutil în el însusi, ci pentru ca, în loc sa exprime convertirea, pretinde sa o înlocuiasca; si astfel devine cautare a propriei dreptati, creând convingerea înselatoare ca jertfele mântuiesc, nu milostivirea divina care iarta pacatul.”
„Dumnezeu, spune profetul Isaia, nu primeste sângele de tauri si de miei, mai ales daca ofranda este facuta cu mâini murdarite de sângele fratilor. Ma gândesc la unii binefacatori ai Bisericii care vin cu ofranda – ‘Luati pentru Biserica oferta aceasta’ – este rod al sângelui atâtor oameni exploatati, maltratati, facuti sclavi cu munca rau platita! Eu voi spune acestor oameni: ‘Te rog, ia cu tine cecul tau, arde-l’. Poporul lui Dumnezeu, adica Biserica, nu are nevoie de bani murdari, are nevoie de inimi deschise la milostivirea lui Dumnezeu. Este necesar sa ne apropiem de Dumnezeu cu mâini purificate, evitând raul si practicând binele si dreptatea.”
Sursa:http://www.catholica.ro