„Sfântul Parinte Papa Francisc a acceptat demisia de la pastorirea Exarhatului Apostolic pentru catolicii de rit bizantin din Grecia prezentata de P.S. Dimitrios Salachas în conformitate cu canonul 210 § 1 al Codului de Canoane pentru Bisericile Rasaritene.
Sfântul Parinte Papa a numit Exarh Apostolic pentru catolicii de rit bizantin din Grecia pe Prea Cuviosul Arhimandrit Manuel Nin O.S.B, pâna acum rector al Colegiului Pontifical Grec din Roma si l-a ridicat la treapta episcopala, numindu-l în scaunul titular de Carcabia.
Prea Cuviosul Arhimandrit Manuel Nin, O.S.B.
Prea Cuviosul Arhimandrit Manuel Nin O.S.B s-a nascut în 20 august 1956 la El Vendrell, arhiepiscopia de Tarragon, în Spania. Dupa terminarea studiilor scolii primare si secundare a intrat în Manastirea Benedictina Monserrat pentru noviciat, a depus primele voturi monahale pe 26 aprilie 1977, iar juramântul monahal solemn si perpetuu în 1980. A fost hirotonit preot calugar la 16 aprilie 1998.
Dupa ce a fost mutat la Roma, a continuat studiile în institutele si facultatile de teologie din Cetatea Eterna. A obtinut doctoratul în teologie cu specializare în Patrologie.
În mod deosebit s-a dedicat învatamântului universitar si este si acum angajat într-o intensa activitate didactica. A fost Parinte Spiritual în Colegiul Grec din Roma si, din 1999, Rector al aceluiasi Colegiu Pontifical.
În sânul Ordinului Benedictin din care face parte a fost Prim Asistent al Abatelui Presedinte al Congregatiei de Subiaco si Monte Cassino.
Este consilier al Oficiului pentru Celebrari Liturgice al Sfântului Parinte Papa.
Este membru al Comisiei Liturgice a Congregatiei pentru Bisericile Rasaritene.
Pe lânga catalana si spaniola, cunoaste limbile: greaca, latina, siriaca, italiana, franceza si engleza.
Vrednic este!