Pe 24 septembrie 787, în orașul Niceea (astăzi İznik, în Turcia), s-a deschis cel de-al Doilea Conciliu de la Niceea, cunoscut și ca al șaptelea conciliu ecumenic al Bisericii creștine. Acest eveniment marchează un moment de cotitură în istoria creștinismului oriental și occidental, punând capăt, cel puțin temporar, controverselor iconoclaste care zguduisera Imperiul Bizantin timp de mai multe decenii.

Controversa începuse cu aproape șase decenii mai devreme, sub domnia împăratului Leon al III-lea Isaurianul. În jurul anului 726, după ce a rezistat cu succes asediului arab asupra Constantinopolului și după o erupție vulcanică devastatoare pe insula Thera, Leon a interpretat aceste evenimente ca pe un semn al mâniei divine. El a ordonat îndepărtarea icoanei lui Hristos de pe Poarta Chalke a palatului imperial și a emis un edict care interzicea venerarea imaginilor sacre. Fiul său, Constantin al V-lea, a dus politica mai departe cu o fermitate și mai mare. În 754, la Sinodul de la Hieria, aproape 340 de episcopi au condamnat oficial icoanele, declarând că reprezentarea lui Hristos fie separă cele două firi ale Sale, fie le amestecă greșit. În timpul domniei sale, mulți monahi au fost persecutați, mănăstiri au fost închise, iar icoanele au fost distruse sau înlocuite cu scene profane și cruci simple.

După moartea lui Constantin al V-lea, fiul său Leon al IV-lea a adoptat o atitudine mai moderată, dar nu a anulat legile iconoclaste (împotriva icoanelor). Când Leon a murit în 780, soția sa Irina, originară din Atena, a preluat puterea ca regentă pentru fiul lor minor, Constantin al VI-lea. Irina era cunoscută pentru simpatiile sale față de cultul icoanelor, iar odată ajunsă la conducere a început să pregătească terenul pentru restaurarea acestei practici. În 784 l-a numit patriarh al Constantinopolului pe Tarasie, fostul ei secretar, un om cultivat și cu vederi iconofile. Împreună au scris papei Adrian I, anunțându-l despre intenția de a convoca un conciliu ecumenic care să condamne hotărârile de la Hieria și să restabilească unitatea Bisericii.

O primă încercare de a ține conciliul a avut loc în august 786, la Constantinopol, în biserica Sfinții Apostoli. Împărăteasa și fiul ei erau prezenți, iar legații papali sosiseră deja. Însă soldații din garda imperială, loiali încă amintirii lui Constantin al V-lea, au năvălit în biserică și au întrerupt violent lucrările. Irina a fost nevoită să amâne adunarea. În lunile următoare a acționat cu prudență: a trimis trupele iconoclaste departe de capitală, sub pretextul unor campanii militare, și le-a înlocuit cu unități din Tracia, mai favorabile cauzei ei.

Abia după aceste măsuri de precauție, în vara anului 787, s-a dat ordinul de convocare a noului conciliu, de data aceasta la Niceea, orașul simbolic unde se ținuse primul sinod ecumenic în 325. Locația era mai sigură decât Constantinopolul, dar suficient de aproape de capitală pentru a menține legătura cu curtea. Pe 24 septembrie 787, în biserica Sfânta Sofia din Niceea, s-au adunat aproximativ 350 de episcopi și reprezentanți ai lor. Printre ei se aflau și cei doi legați ai papei Adrian I. Președinția a fost asigurată de patriarhul Tarasie. Împărăteasa Irina și fiul ei nu au participat personal la ședințele din Niceea, ci au fost reprezentați de demnitari de rang înalt.

Lucrările au durat aproape o lună. Episcopii care se făcuseră vinovați de iconoclasm au fost primiți înapoi în comuniune după ce și-au retractat greșelile. S-au citit scrisorile papei Adrian I, care susțineau cultul icoanelor, și s-au examinat numeroase citate din Scriptură și din Părinții Bisericii. Sinodul de la Hieria a fost declarat nevalid și lipsit de caracter ecumenic, deoarece nu fusese reprezentat de niciunul dintre marile patriarhate. La 13 octombrie 787 s-a adoptat decretul dogmatic care afirma că icoanele merită cinstire și venerare, dar nu adorație, care se cuvine numai lui Dumnezeu. Cinstirea adusă imaginii se transferă asupra prototipului reprezentat. S-au adoptat și douăzeci și două de canoane disciplinare.

Ultima ședință a avut loc la Constantinopol, în palatul Magnaura, în prezența Irinei și a lui Constantin al VI-lea. Împărăteasa a semnat actele înaintea fiului ei, subliniind astfel rolul ei decisiv. Deciziile conciliului au devenit lege a statului și au marcat sfârșitul primei perioade iconoclaste.

Din punct de vedere politic, restaurarea icoanelor a îmbunătățit relațiile cu Roma, dar nu a dus la o alianță stabilă cu carolingienii. Carol cel Mare a primit o traducere defectuoasă a actelor sinodului și a reacționat prin elaborarea Libri Carolini, în care a respins atât distrugerea icoanelor, cât și impunerea obligatorie a venerării lor. În Imperiul Bizantin, pacea religioasă a durat puțin peste treizeci de ani. În 815, sub Leon al V-lea, iconoclasmul a reintrat în vigoare, pentru a fi înfrânt definitiv abia în 843, sub împărăteasa Teodora.

Astfel, ziua de 24 septembrie 787 rămâne nu doar data deschiderii unui sinod, ci momentul în care o împărăteasă ambițioasă, sprijinită de o parte a ierarhiei și a monahismului, a reușit să schimbe cursul politicii religioase a unui imperiu aflat în plină reorganizare după secole de crize.

Principalele decizii:

  1. Condamnarea Sinodului de la Hieria
  2. Afirmarea că icoanele merită venerate (proskynesis / cinstire relativă), dar nu adorație (latria), rezervată numai lui Dumnezeu. Cinstirea acordată imaginii se transferă prototipului (persoanei reprezentate)
  3. Confirmarea intercesiunii sfinților.
  4. Stabilirea că fiecare altar trebuie să conțină o relicvă
  5. Adoptarea a 22 de canoane disciplinare privind clerul, monahii și laicii.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Andrei Alexa