„Hramul Manastirii Surorilor Preasfintei Inimi a lui Isus din Zalau a fost sarbatorit în ziua de 12 iunie. La acest eveniment a participat Preasfintia Sa Virgil Bercea, episcop de Oradea care a fost întâmpinat de superioara manastirii sora Rowena Hernandez si de parintele Alexandru Fit capelan al acestui lacas, în timp ce corul de la Biserica „Sfânta Familie” intona cântarea: „Pe stapânul si Arhiereul nostru….”.
Programul a început la orele 18.00 cu Sfânta Liturghie la care au concelebrat un numar de 30 de preoti printre care pr. Valer Parau protopop de Zalau si pr. Bodea Nicolae protopop de Simleu si cei doi ipodiaconi Matei Marius si Muste Gheorghe.
Fiind anul Vietii Consacrate au fost invitate surorile si calugarii eparhiei de Oradea. Astfel au fost prezente surorile „Minime ale Purgatorului ” de la Beius, surorile Asuntioniste si Vicentine de la Oradea, calugarii franciscani de la Oradea din rândul carora cei prezenti au primit o marturie legata de chemarea la Viata Consacrata de catre parintele Tiba, dupa care a dat marturie o tânara casatorita despre interventia si iubirea nemarginita cu care Inima lui Isus a învaluit-o.
A urmat apoi un mic recital realizat de copiii care frecventeaza gradinita noastra.
Dupa acest mic program artistic a urmat procesiunea Euharistica deschisa de copii îmbracati toti în alb, tineri, persoanele consacrate si tot clerul. Sfântul Sacrament fiind dus de Preasfintia Sa Virgil Bercea, urmând apoi tot poporul.
La un moment dat Preasfintitul Virgil a binecuvântat orasul cu Preasfântul Sacrament unde tot poporul s-a îngenunchiat în semn de adoratie. Procesiunea s-a terminat în fata Bisericii „Sfânta Familie” si înainte de binecuvântarea Euharistica a fost intonata litania la Sfânta Inima a lui Isus de catre pr. Daniel Bertean.
Sarbatoarea în cinstea Preasfintei Inimii a lui Isus s-a terminat cu o agapa frateasca si cu sufletele pline de recunostinta fiecare s-a întors la casa sa laudând pe Domnul caci mare este îndurarea Lui.
Comunitatea surorilor „Preasfintei Inimi a lui Isus” este recunoscatoare pentru atâtea haruri pe care Domnul le-a revarsat în fiecare dintre noi si multumeste din inima Preasfintiei Sale Virgil Bercea pentru ca ne-a dat aceasta bucurie de-a fi în mijlocul nostru, tuturor preotilor mai ales parintelui Alexandru Fit care ne-a sustinut si ne-a ajutat în organizarea acestui hram, persoanelor consacrate, tuturor acelor persoane care ne-au însotit cu rugaciunea si ne-au dat o mâna de ajutor pentru a-l putea lauda si preamari cum se cuvine pe Regele inimilor noastre.
Multumim fiecaruia pentru ca ati raspuns la chemarea Domnului.